Zbura un zmeu spre crestele sorine,

Purtându-și umbra gravă peste pini;

Își încordau arcașii sanguine

Săgeți călite-n focuri și rășini.

La schitul Dealului-cu-vântu-n-suflet,…

Am învățat, în sfârșit, să trăiesc

într-o acoladă a destinului,

pe care, doar intuitiv, o numesc viață.

E ca un imens giratoriu,

ca o buclă în timp,

în care totul se repetă la nesfârșit.

Ochii mei triști își ascut albastrul 

și devin Excalibur, magica sabie

cu care încep să tai fără milă,

stufărișul trecutului.

Și caut, ascunse în zecimalele lui pi,

îndoieli, iubiri pierdute 

sau zadarnic…

am vrut să-ţi fac o poză cu

Dumnezeu

nu iese mereu

o face intenţionat sau poate uneori se

ascunde să nu-L avem decât

în suflet

voiam o amintire frumoasă

aveai părul între două barje de flori

degetele mele atingeau culmea unei furtuni

inima ta vorbea despre dragoste

cu felul ei de-a mă crește de mic

într-o zi m-a găsit mama

printre alte lucruri

m-a întrebat de ce nu stau lângă ceilalţi

m-am uitat…

Destinul meu e gata pentru bal.

Mi-a îmbrăcat juponul de mătase

Pe sub pestelci cu flori de chiparoase,

Pentru un vals fantastico-real.

Cu un umor țepos, ca Păstorel,

Îmi dă să beau o arșiță lichidă,

Cu gust de macaron și aguridă

Și oarbe limpezimi de tulburel.

Mă doare-un râs, m-amuză mult un chin,

Când un Salam dă tonul grav…

ziua de azi a venit ca o șoaptă îmbrăcată-n foșnet de frunze

în aerul ca pâinea coaptă la țest

îmi aleargă gândurile ca niște copii bucuroși

le dau jucăriile preferate

deschid toate ferestrele să îi aud când mă cheamă la joacă

când uit de ei îi găsesc maturi

așezați pe bancă

privind lebede

ascultând muzică

atunci întind câte un zmeu…

mi-e dor de tine

și de noi...

ca de un râset de copil

ca de-o zăpadă de-altădat'

ca de o placă de vinil

ca de-o eternă depărtare

ca de-o iertare

mi-e dor de tine

și de noi...

ca de un cântec interzis

ca de o briză în amurg

mi-e dor ca de un vers nescris

ca de-o văratică-nflorire

ca de-o uimire

mi-e dor de tine

și de noi...

mama răsturna mălaiul pe fundul 

de lemn punea grămăjoare 

egale

de sare 

fiecare copil putea să-și împartă

până a doua zi 

ne jucam în podul unde nu aveam voie să hrănim licurici



mai ales când fumega din spatele grajdului

semn rău vorbeau funiile de usturoi

dacă nici șarpele casei nu mai are curaj



n-am crezut nici atunci când l-au dus pe tata legat 

au tras cu mitraliera până au asurzit păsările

uram gardurile care i-a…

Dinspre țărmurile mării, vântul răscolește,-o clipă,

păsări inundând văzduhul ce se-mbracă-n roșii voaluri;

Printre megaliți de calcar zorii geana-și înfiripă

și incandescența-și curge sângele-n zvâcniri de valuri.

Secera moscheei…

azi nu te salut generație-n blugi

și-mi este totuna de cum ai s-ajungi

nici nu te-oblig cu victorii înfrângeri

cu zile de post minciuni sau constrângeri

de parcă doar eu aș putea să mișc piatra

din care scot apă și mama și tata

de parcă doar eu mi-aș întoarce cuvântul

așa cum ne-nghite la moarte pământul

dar până atunci mă jur să iubesc

cu tot ce-am mai bun și mai rău omenesc

să nu-mi văd părinții cu anii…

E-atâta noapte-n apa dintre praguri!

În viața cu lucirea-i interzisă,

Plutește-o floare-n rătăcirea stinsă.

Nu este luna în căuș de faguri!

E-atâta noapte în planarea-ncinsă

De îngeri care poartă în șiraguri

Intenții, răzvrătirile  zigzaguri,

Tendințe în sejurul de proscrisă!

Se plimbă luntrea peste-adâncul vieții,

Luntrașii-alungă curba dintre ape,

O fac șuvițe împletind peceții,

Un cântec adunat din…

Am povestit în versuri câteodată

de țara cu povești nemuritoare

unde dispar copacii dintr-odată

sub cerul care plânge în izvoare.

Mor crengile căzute la pământ,

rămâne un deșert de disperare,…

De când ne știm iubirea? Poate de-un veac, sau clipe,

Poate de-un ceas cu fusul torcând eternitate...

Din amintiri hrănită, din dorurile toate,

Ce ne-au zvâcnit în sânge, noi doruri să-nfiripe.

Știi când, cu mâini avide, pășeai peste o vale,

Peste meleaguri calde, umplute cu nectaruri?

Le măsurai pe trupu-mi, ți le-nsușeai ca daruri

Și mă-nfloreai din albul zăpezii palmei…

tata

întreabă ce vrei să te faci când vei fi mare

un pic neorealist șarjez hoț de biciclete

asta dacă nu o să vină americanii

să-ți rupă cravata pusă de mă-ta la gât

parcă-i o pereche de palme

supărate că nu primesc și celălalt obraz

un înger căruia nu i s-a deschis parașuta

când am atins pământul am luat poziție de drepți

și-am

zis din clipa aceasta sunt om

îmi place carnea și vinul

știu…

Bucăți de suflet străveziu

Se smulg din mine când te strig

Și fără tine mi-e târziu,

Și din prea cald îmi este frig,

Şi-mi-este dorul…

Rămâi să ne spunem cuvinte,

Să ardem și ultimul vreasc,

Curând devenim oseminte

Sortate-n al timpului teasc.

În ochi îți zvâcnește lumină,

Pe umeri mi-o pui și eu tac

Mă mângâi pe trup de hermină

Când stelele vin peste lac.

Statui între chipuri   de nufăr,

Fac cercuri albastre și  mov,

Și uit că-n tăcere eu sufăr

Și-am stins lumânarea-n alcov.

Mai lasă-mi cercei în…

am uitat chipul tău ca un om

nu deosebesc

moartea

aruncă în afara timpului amintirile

după greutate

sufletul pereche poate fi recunoscut

în oricare trup

scriu cu majuscule nu suntem singuri

mă prefac adormit când aud fructele coapte

chicotesc între ele cât să fiu fericit

nu-mi place războiul nici sângele scurs

pe pământ

trebuie să-mi hrănesc turma

ca pentru întâiul născut țiitoarele…

amalasuntha mea

dintr-un secol trecut

între noi s-a strecurat mut

lințoliu, vechi așternut

pat de lut

în două desfăcut

eu în prezent

tu în trecut…

amalasuntha, jumătate

a morților și-a mea jumătate

mi-așezi în ochi

adumbriți bunătate

eu, viu doar pe jumătate

tu, doar mireasă-ntr-o carte

sfântă iluzie-n oglinzile sparte

o vale bătrână ne-mparte

eu de o parte

tu de altă parte

și…

(în memoria soțului meu)

Prin aburii groşi de ceaţă,

bătrânul munte

desenează holograme,

însingurând orizontul.

Poteci îmi plimbă paşii

prin frunze răvăşite

de tristeţi autumnale.

Căutându-şi verdele rătăcit,

pădurea,

căzută pe gânduri,

apleacă braţe costelive

înspre călătorul cu miros de plecare.

Urc…

Mi-e dor să aprind iar stelele

cu mâna întinsă,

ca o plasă de ademenit vise.

Mi-ai spune, vino, umbra mea

ne acoperă pe amândoi.

Dar vezi, asta se întâmpla demult,

în poveștile pe care nu le-am uitat,

de atunci când tu îmi erai școala

și caligrafia cu care îmi scriam viața.

Acum, umbrele noastre sunt atât de mici.

Nici draperiile trase 

nu mai pot lumina trecutul

ce ne inundă pas cu…