Ce sunt dacă nu eram

[Monica Pester]

Mi-e dor să aprind iar stelele

cu mâna întinsă,

ca o plasă de ademenit vise.

Mi-ai spune, vino, umbra mea

ne acoperă pe amândoi.

Dar vezi, asta se întâmpla demult,

în poveștile pe care nu le-am uitat,

de atunci când tu îmi erai școala

și caligrafia cu care îmi scriam viața.

Acum, umbrele noastre sunt atât de mici.

Nici draperiile trase 

nu mai pot lumina trecutul

ce ne inundă pas cu pas,

ca un tsunami al amintirilor

pe care le credeam albite.

Din crucea pieptului ne răsar 

boabe de rouă patinate,

ca să le strângem

în căușul zilelor rămase

Din crucea pieptului urcă 

mugurii cei noi de plâns.

[Mihaela Popa]

aici se simte emoția, frumos!

[Chris]

este clar ca scrisul in rima clasica va constrange putin, in scrisul liber, de exemplu, nu am gasit exprimari fortate

[Vasilisia Lazăr]

Frumos, dar ceva nu-mi prea convine aici:

Din crucea pieptului, ne răsar 

boabe de rouă patinate,

ca să le strângem

în căușul zilelor rămase

Din crucea pieptului urcă 

mugurii cei noi de plâns.

Poate faptul că se repetă „din crucea pieptului” la o distanță atât de mică, poate acel „ca să” în loc de „să” care sună mult mai poetic... nu știu. 

Oricum poezia place. E nostalgie și resemnare în urma unei iubiri apuse. 

[Monica Pester]

Filmele de la începutul cinematografiei, cred că au rămas în memoria multora, și prin sentimentul de continuitate pe care ți-l lăsau. Sunt onorată că versurile mi-au fost oarecum alăturate fenomenului Lumiere. Mulțumesc, Gabriel Cristea !

[Monica Pester]

Dan, comentariile tale, atât de proaspete și imprevizibile prin spontaneitatea lor, mă încântă de fiecare dată. Mulțumesc mult ! 

[Monica Pester]

Gabriela, pentru firul de emoție cu care te-a surprins poezia mea, îți mulțumesc !

[gabriel cristea]

O poezie bună, care provoacă o senzație de lentoare a lecturii, parcă e un film de Lumiere, unde cadrele se succed până când chipurile se îndepărtează și devin confuze... 

[petrut dan]

Un poem decorativ cu elemente legate de ideea conținută, în special am reținut finalul „Din crucea pieptului urcă mugurii cei noi de plâns.” Puternic și cu deschidere la mare!)

[Gabriela Raucă]

Versuri ce exprimă o stare de dor, de visare, de tristețe. Amintirea „de atunci când tu îmi erai școala

și caligrafia cu care îmi scriam viața”, așa cum spui, rămâne o dovadă a tot ceea ce a fost. Emoționant!