când Dumnezeu va vorbi cu tine

[Nuta Craciun]

pe limba tristeții și a singurătății

în care te-ai închis

știi că îți va rămâne cuvântul

și el va muri doar odată cu tine

 

vei scrie despre libertatea care va dispărea

încet și dureros

dar care va dormi noaptea cu un ochi deschis

urmărind zborul șoimului pe cer

 

poezia pe care o vei scrie va fi strada

pe care umblau desculțe femeile

de la marginea lumii

unde oamenii sunt atât de singuri

că șade aerul îndoliat pe urmele lor

 

tăcerea e un instantaeu realizat

cu precizie atunci când ceasul amenință

iar liniștea o căldură sufocantă

un cort construit în afara ta

[Nuta Craciun]

Mihai Katin,  Vasilisia Lazăr, Grig Salvan,  petrut dan, Mihaela Popa, vă mulțumesc  din suflet pentru semnele generoase de lectură.

În ultima vreme recunosc că scrisul meu alunecă înspre acest monolog interior și nu fac altceva decât să mă învârtesc în jurul unor întrebări care mă ajută să trăiesc în prezent și încerc să-mi țin în echilibru lumile mele, cea interioaă si cea dinafară.

Să ne citim cu bine, dragi colegi, weekend răcoros tuturor! 

[Mihaela Popa]

profund, dureros de pătrunzător...

[petrut dan]

Mie mi se pare un poem asumat, conștientizarea unui destin în felul său nepereche, o acceptare senină a celor ce vor urma, având în vedere că sfârșitul înseamnă, de fapt, continuitate, așa cum somnul cu un ochi deschis nu este somn, ci stare de veghe în care nu există întreruperi, ci treceri peste nivel de cale ferată ori semafoare unde galben nu înseamnă încetinește ci dimpotrivă apasă accelerația! Un poem înclinat și care îndeamnă la meditație și renunțare la orice orgoliu având în vedere că libertatea nu va mai fi legătură dintre viață și moarte, dar, în același timp, un poem care își salvează ființa, limitând tăcerea la un instantaneu și efectele arșiței prim cortul ridicat în extrasenzorial cu mijloace proprii, fără ajutorul vreunei primării în pauze electorale!)

Nuta: Dan, frumos analizezi tu cu sufletul mereu la loc de cinste și zâmbetul mereu la purtător! Mulțumiri! :)

[Grig Salvan]

Un cuvânt va rămâne pe limba tristeții... cât de frumos.

Strofa penultimă, remarcată și de colegul Mihai Katin, o strofă remarcabilă prin dramatism și tristețe metafizică.

Nuta: în penultima strofă este într-adevăr un vers care îmi place și mie: 

”...oamenii sunt atât de singuri

că șade aerul îndoliat pe urmele lor”

în rest poate că totul se poate scrie mai bine, dar de obicei atunci când credem că ne-a reușit un poem, ne oprim din cizelat și trecem la următorul! :) 

[Vasilisia Lazăr]

Uneori, singurătatea are și părți bune, cum ar fi nașterea acestui frumos și trist poem. În rest, este crudă. Iar Paler spunea că „n-o umple lumea, ci o singură ființă”. Felicitări pentru versuri! M-au întristat.

Nuta: Și eu zic că singurătatea are chiar multe părți bune, și o spun din experiență!! : ) Dar se întâmplă ca uneori să ne reușească mai bine cuvintele, alteori mai puțin bine.  

[Mihai Katin]

poezia pe care o vei scrie va fi strada

pe care umblau desculțe femeile

de la marginea lumii

unde oamenii sunt atât de singuri

că șade aerul îndoliat pe urmele lor   poate fiecare  cautam o margine  a lumii  pentru  ca  acolo banuiesc  putem da  un sens  adevarat  monologului nostru  sufletesc...un poem de exceptie!

[Nuta Craciun]

 gabriel cristea, îți mulțumesc pentru cum mă citești și pentru cum îmi înțelegi ”tăcerea” și ”însingurarea”, care nu este apăsătoare neapărat (zic eu), pentru că i-am gasit remediul: ”un cort construit în afara ta”, în care mă refugiez tiptil :) 

[gabriel cristea]

E un poem din lăuntrul însingurării - rarisim, contemplativ, copleșitor de expresiv.