Zbura un zmeu...

[gabriel cristea]

Zbura un zmeu spre crestele sorine,
Purtându-și umbra gravă peste pini;
Își încordau arcașii sanguine
Săgeți călite-n focuri și rășini.

La schitul Dealului-cu-vântu-n-suflet,
Acolo unde timpul crud era
Închis într-o chilie de răsuflet,
Însinguratul stareț se ruga.

,,Nu omorâți albaștri Zburătorii
- Parcă șoptea aievea dinspre vânt -
Ei sînt trăiri și zboruri iluzorii,
oceane de văzduhuri străbătând"…

Împovărați, își aplecau muntenii
Privirile de gheață, în fântâni;
Se risipeau pe codri lungi milenii
Și le-arămeau giganticele mâni…

[gabriel cristea]

Doamnă Nuța Crăciun, mulțumesc pentru comentariu! E vorba de mâini -  am folosit o formă populară, arhaică, pentru o rimă mai bună și un efect auditiv, de vechime. Mai sunt similarități: câne/ câni;  pâne/pâni. Scriu și poezie modernă în stil clasic, dar probabil n-ați avut ocazia să citiți. O seară bună! 

[Nuta Craciun]

Oare ”mâni” din final e ”mâini”? sau e un fel de clește?

Și bineînțeles că dincolo de versul tău atât de bine strunit in minunatul stil clasic, spun doar că parcă mi-aș dori să citesc la tine, poezie modernă în acest stil pe care îl stăpânești atât de frumos, cuvântul ”zmeu” m-a dat un pic înapoi... deși nu pot să nu disting o stare poetică de nostalgie care poartă parcă un tragism al luptei cu timpul și cu dorul prin explorări interioare. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru aprecieri și onorat de comentarii, Vasilisia, Mihai!  

[Vasilisia Lazăr]

Având în vedere că Zburătorul e considerat o ființă malefică, un demon erotic fără sentimente și compasiune care sucește mințile fetelor, lăsând în urma lui melancolie, zbucium și chiar boală (lipitură), e cu adevărat cel puțin ciudat călugărul care se roagă în acel schit cu nume la fel de iluzoriu, dar mai cred că, dacă ar dispărea Zburătorii, ar dispărea și iubirea, acest sentiment unic, pe cât de minunat, pe atât de mistuitor. Atât de original acest poem, întreaga abordare, și atât de frumos!

,,Nu omorâți albaștri Zburătorii
- Parcă șoptea aievea dinspre vânt -
Ei sînt trăiri și zboruri iluzorii,
oceane de văzduhuri străbătând”…

Felicitări, Gabi!

[Mihai Katin]

schitul Dealului poate undeva in zona Sibiului si  acea  ruga  stranie:

,Nu omorâți albaștri Zburătorii
- Parcă șoptea aievea dinspre vânt -
Ei sînt trăiri și zboruri iluzorii,
oceane de văzduhuri străbătând"…

Zburatorul este o creatura fara sentimente si fara compasiune, desi în multe dintre creatiile popular, el se îndragosteste de o faptura omeneasca. Iubirea dintre Zburator si femeie este de fapt reprezentarea legaturii cosmicului cu umanul, a ceea ce vedem dar este imposibil de stapânit si de patruns.

Zburatorul reprezinta dragostea mistuitoare si neîmplinita, este focul nestins al iubirii neîmpartasite.  adaug  acest  prozaic comentariu  pentru  a deslusi  adevaratele valori   de mit romanesc pe care acest  poem  ni  le  ofera   ca pe o  ofranda   de neuitare!

cu pretuire!