Necruțător, sub coaja aspră, timpul

i-a desenat o hartă de dureri,

împovărând un chip frumos, cândva,

ce-și poartă-același zâmbet ca și ieri.

Lemnul s-a frânt sub greutatea vremii,

lăsând să se-ntrevadă ochi curat

copilului rămas, sfidând decenii,

în trupul gârbov, tainic încuiat.

E o oglindă spartă-n două lumi:

una-i țărână, trudă și apus,

cealaltă-i mugur, vis fără de nume,

un răsărit ce încă nu s-a…

Tu calci prin sufletul meu

cu tălpile goale

și, dintr-odată,

vechile podele de lemn

cu iz de ceară și pași absenți

nu mai scârțâie a singurătate,

ci cântă.

Ecoul fiecărui pas

vibrează ca sufletul plin

al unui violoncel

trezit în cutia de rezonanță

a pieptului.

Îți simt atingerea fără mască-

o fărâmă de tihnă

cu iz de lemn descântat

unde zgomotul de ieri

s-a topit într-un adagio

al…

Am trăit într-o vreme în care

frigul ne aduna,

iar zăpada nu era dușman,

ci o probă de răbdare.

Casa mică respira odată cu noi,

iar seara încăpea între două palme

întinse spre focul din vatră.

Dragostea nu se spunea,

dar era pusă în lucruri

în pâinea caldă, închinată

înainte de a fi împărțită

în covorul țesut cu migală

în ciorapii tricotați

în icoana la care ne închinam

seară de…

La mijloc de Gerar, sub clar de lună,

când bucium alb răsună-n Ipotești,

din noaptea veșniciei se arată

Luceafărul și tremură-n ferești

Să ne-amintească de Emin, poetul

ce-a stat, cândva, cu Dumnezeu la cină

și har primea-n cuvânt, să-i fie hrană

în trecerea lui scurtă spre lumină.

Să ne-amintească de acel poet

ce-a odihnit ades lângă izvoare,

ori pe sub plopii, și-astăzi fără soț,

sau sub un tei, când da lumina-n floare.

Să…