Îmi ești la întrebare un răspuns,

Te-aștept când ai plecat și n-ai ajuns,

Te caut, te găsesc, de te-ai ascuns,

Te știu în gândul meu că ai pătruns.

.

Te cred că vom trăi ce mi-ai promis,

Visez că vom visa același vis,

Că vei intra pe ușa ce-am deschis

Și vei citi poemul ce l-am scris.

.

Noi ascultăm mereu același cânt,

În părul meu, tu ești boarea de vânt,

În frazele ce spui, îți sunt cuvânt

Ori Luna-ndrăgostită de…

Noaptea ne ascunde chipul

ce contează cine eşti,

ce contează cine sunt,

timpul curge ca nisipul.

Chiar de-ai fi o lună nouă,

chiar de-aş fi negru pământ,

eşti femeie,-ţi sunt pereche,

rupem clipa pe din două.

Ne ascunde noaptea chipul,

suntem doi, ce mai contează

cine sunt, tu cine eşti,

În clepsidră-i doar nisipul.

Iubești atunci când ești grăbit de dorul

De-a te întoarce în același loc,

Sub greul cer al marelui noroc

De a găsi-n prezent tot viitorul,



Să furi lumina ușilor înalte,

Ce duc spre raiul cu zeești minuni,

Să-i dea fior ascunsei tale lumi,

Acolo unde trupul ți se zbate.



S-atingă hăul magicei corole

Zefiri ștrengari, zburdalnice roiri,

Ca-n lutul alb al strâmtei tale firi



Să cadă stele, vuiet de viole,

Cum…

voi să mă credeți, când vă mint,

că toate-s bune - și-or mai fi -

că beau cu îngerii absint

și particip la neversea.

departe și aproape, totuși,

într-un demers cotidian,

apar, pe plaje, dintre lotuși,

ca un motiv egipțian;

ca un căutător frivol,

ce se afundă-n redundanțe

când las, talazurilor, gol,

șezlongul marilor speranțe...

în vara asta, orice-ar fi,

voi să mă credeți, pe cuvânt,

că trag în fiecare zi

curent la morile…

De mă duc cu gândul în trecut,

să privesc în urmă, încă-odată,

ce n-aș da să-o iau de la-nceput,

viață dragă-n amintiri păstrată!

Chiar bătut de iernile prea reci

sau de toamnele-mbrăcate-n…

În depărtări fierb apele Corintului,

inspirând mareic nori albi și poroși;

Soarele stilizează o pasăre,

punctul negru a devenit incandescent;

Se-aud tălăngi răzlețe, arame sclipitoare

- se umple Valea Pleistos de capre;

Razele, ca niște copite, joacă pe stânci și

se pierd în spatele muntelui, asfințind;

Oracolul din Delphi - ochiul lui Parnassus -

scrutează orizontul prin penumbrele…

ninge atât de frumos,

încât nimeni nu poate să-mi facă vreun rău.



după somnul ce-a ținut luni întregi,

credeam că înnebunesc

precum cei mai buni dintre oameni.



doctorul îmi arată un punct: definește

normalul,

după mintea mea,

în mâini potrivite

lutul ia forme umane.



am văzut munți de pământ scoși

din pieptul copacilor, nenumărate noduri cu suflet

se rugau pentru blândețe și apă,



din tăișul cuvintelor, mi-am făcut coarne…

eu sunt

mai mult decât o înălţare

din oceanul resemnării

sunt o carte

agăţată pe catargul sufletului

şi cresc în fiecare zi

cu o filă

dimineaţa

păşesc încrezătoare

spre a fi cu un pas mai aproape

de soarele mistuitor de iluzii

îmi scutur praful de pe aripi

apoi mă deschid

trebuie doar

să-mi răsfoieşti cu blândeţe neliniştile

slovele mele sunt…

dintre toate visurile

din seara aceea

n-a mai rămas nimic

în cameră fumul îl tai cu cuţitul

iar pe o masă de gheaţă

tronează regal…

În timp ce frământam sub tălpi noroi, 

sub ploile răzbunător de reci, 

Priveam, străin, organicul  șiroi 

ce își curgea lentoarea printre…

Fierbe vinu-n fraga coaptă,

Ard pe crengi mere domnești,

Soarele-și zgâiește raza

Prin cerdacuri țărănești,

Unde oacheșe copile,

Din fuioare, torc povești.



Un fecior cu plete negre

Umple cofa la izvor.

Ceru-și varsă peste apă

Trupul lui scânteietor,

Iar năluci de nori, fugare,

Fură vântului un zbor.



Glezne lungi…

Sunt o atlantă rătăcită-n lumea voastră 

Și plec, când plec, cu continent cu tot,

Voi lua cu mine panglica albastră

A cerului și luna, de-am să pot.

În lumea mea ascunsă în adânc,

Eu te reconstruiesc încet pe tine

Și cu o palmă ruptă de pământ,

Desăvârșesc detaliile fine.

Te recompun din gând. Habar nu ai,

Că te-am cărat bucată cu bucată

Și tu nu știi că azi un geamăn ai,

În Atlantida asta…

Motto:

Un minut de îndoială face cât o veșnicie de suferință. ( Honore de Balzac)

un înger s-a-ntors cu aripile ostenite

de polenul viselor mele

pierdută printre neajunsurile zilei

privesc adulmecatele…

să taci să lași zborul

să se facă înger

apoi să-l închizi în tine

să nu-i amintești niciodată

iubirii de moarte

și nici rugăciunii

să taci până când

mâini nevăzute

îți vor îmbrățișa tăcerea

mă ghemuiesc în colţ de suflet

croiesc tălpilor freamăt de paşi

până-n ograda bunicilor

în iarba necosită

mă înfăşor în miresme

de cimbrişor

şi izmă creaţă

cerul îmi dăruieşte iarăşi cupola

redevin copila care desenează

conturul jucăuş al norilor

bunica în straie albe

mă fură din când în când cu privirea

prin perdeaua subţire de muselină

ar vrea să mă cheme

în…

Zăream în rama de oglindă

cum clipele ajung dansând

cu amintiri să mă cuprindă

când orele se scurg pe rând.

Bătea şi ceasul de pe masă

un ritm perfect, ameţitor,…

iubita mea de ieri presimt fiorduri

cu nume scandinave ce se-mbarcă

din porturile iernii în acorduri

să ningă blând și-a veşnicie parcă

se face frig ca într-o închisoare

de fulgi trimiși din lumea de tăceri

nu vom avea nevoie de mâncare

pe-un drum de ape-n gol spre nicăieri

ne însoțesc peregrinări de raţe

așa cum se rotesc parcă ar vrea

să-mi pună-n gând să nu te las din braţe

oricât de lungă iarna…