Vară târzie

[Manuela Munteanu]

Fierbe vinu-n fraga coaptă,
Ard pe crengi mere domnești,
Soarele-și zgâiește raza
Prin cerdacuri țărănești,
Unde oacheșe copile,
Din fuioare, torc povești.

Un fecior cu plete negre
Umple cofa la izvor.
Ceru-și varsă peste apă
Trupul lui scânteietor,
Iar năluci de nori, fugare,
Fură vântului un zbor.

Glezne lungi aleargă-n iarbă,
Bat grădina-n lung și-n lat,
Fugărite de pași strașnici,
Prinși sub cizme de bărbat,
Zmeu cu patimă flămândă
Și cu gând de sărutat.

Un suspin din piept de Ană
Buze hrăpărețe-l frâng
În ungher ascuns sub ramuri.
Flori, muiate-n rouă, plâng
După contopiri cu fluturi,
Ce s-au rătăcit în crâng.

Doamne, dă-i altar minunii!
Tare-aș vrea să-ncremenesc
Sub boltirea frunții mele,
Unde taine-adăpostesc,
Acest rai desprins din tine.
Astă lume. O iubesc!

[Manuela Munteanu]

Îți mulțumesc, Amanda!

[Manuela Munteanu]

Era o lume cuminte și romantică, patimile îi erau profunde, dar exprimate bogat și tare frumos. De la oferirea unei flori prinse în geam, dimineața,  înainte de a merge la arat, până la a face orice îi stătea în putință să întâlnească o fată, seara, după ce se întorcea de la câmp (inclusiv să-i ațină calea). A fura fetele atunci, era într-adevăr o mare rușine,  dar era o dovadă de dragoste extraordinară. Minunată lume! Mulțumesc pentru vizită,  doamnă Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

O poezie care curge frumos și care amintește de lirica poeților clasici. Mai rar spre deloc nu mai vezi acum feciori alergând codane, prin grădină, să le fure un sărut. Acum cadrul e, de regulă, altul, iar ei nu se mai mulțumesc doar cu un sărut. :) Poate or mai fi, știu eu? Am citit cu plăcere.

[Manuela Munteanu]

Dan, bine ai venit! Da, acel vers este greu de rostit, am observat. O primă variantă a fost ,,pași grabnici", dar pentru că folosisem deja în același vers ,,fugărite", am simțit că ar fi fost prea multă fugăreală cu ,,grabnici". Voi mai căuta... Versul cu influență populară este cuminte. N-are cum altfel. Cuminte a fost și comentariul tău, față de alte dăți. :) Noapte bună!

[petrut dan]

Un poem cuminte, precum un cânt ce se poate repeta la nesfârșit. nederanjabil, nu e genul meu!)

Versificare ușoară, cum ne-ai obișnuit, în rest, prea multe nu am ce să spun, o singură cârcoteală, la versul acela „Fugărite de pași strașnici,” vezi și tu cum se citește, dacă nu mă crezi! Seară bună!

[Manuela Munteanu]

Domnule Mihai Katin, îmi este apăsător mesajul dumneavoastră! Îmbucurător, dar tare, tare, greu de dus. Este ca un superlativ absolut. Vă mulțumesc mult! 

[Manuela Munteanu]

Doamnă Ana Cîmpeanu,  vă mulțumesc pentru trecere, dar aștept dovada că acele chemări ale dumneavoastră au fost spuse din toată inima. 

[Manuela Munteanu]

De acord,  doamnă Floare! Dar nu știți cum suntem noi, oamenii? Oscilanți. Important este să descoperim și da prețuim adevăratele valori ale vieții noastre. Abia atunci suntem fericiți. Și eu vă îmbrățișez!

[Mihai Katin]

nu stiu  de ce  dar  de la primele versuri  Domnul Eminescu   a fost  alaturi  de mine  si  este extraordinar sa citesti  alaturi  de dansul  un poem!

[Manuela Munteanu]

Doamnă Floare, nici nu știu cum să-i mulțumesc muzei. Uneori o simt ca pe o povară, pentru că îmi fură odihna,  alteori ca pe o binecuvântare,  pentru că mă ajută să evadez din monotonia cotidianului. A doua influență este covârșitoare și nespus de îmbucurătoare. Vă mulțumesc pentru cuvinte și trecere!