încremenire

[nicolae vaduva]

am văzut cum te-ai oprit

o clipă

ca într-un film arghezian -

lasă,

știu că nu există așa ceva,

dar de-abia plecaseși

când am realizat că timpul nu mai curge

că a rămas blocat între două secunde:

una care nu mai este

alta care nu va mai fi.

[Grig Salvan]

O stanță încremenită între cele două clipe în care filmul timpului se rupe iremediabil și ireparabil. O tensiune emoțională maximă în doar câteva cuvinte.

[Stanescu Valentin]

Despre clipe nu sunt clipe să ne povestim prea lesne ...

 

Clipa

 

Clipă scumpă de acum

Stai cu mine Tu, comoară.

Vânt te spulberă în drum,

praf de stele lin coboară.

 

Visul din copilărie

Mi se-ntoarce în privire:

ce-am fost, sunt şi ce-o să fie,

Clipă Tu nu-mi da de ştire.

 

Strigăt gol cuprins în cântec

peste toate se aşază.

Unde sunt? ce sunt? descântec

Da şi Nu în gând vibrează.

 

In ce cred nu se arată,

Sensul unic mă sfâşie.

Clipă Tu, îndepărtată,

timpurie eşti târzie.

 

Doar noi doi suntem în zbor,

nimeni nu ne mai atinge?

Umbra ne roade de zor

şi lumina-ncet ne stinge.

 

Inainte dă-n apoi,

mâine-n ieri se risipeşte.

Gândul meu din amândoi,

după plâns, acum zâmbeşte.

 

Clipă scumpă de acum

stai cu mine Tu, comoară.

Arzi intens şi treci în scrum

să te-ncerc a doua oară…

[Vasilisia Lazăr]

Acest superb poem evocă un moment de clipă suspendată, un instantaneu al rememorării și al percepției trecerii timpului. Imaginea opririi în fața unei acțiuni, ca într-un film arghezian, sugerează o nostalgie și o reverie, o încercare de a captura efemerul. Versurile „că timpul nu mai curge / că a rămas închegat între două secunde” transmit sentimentul de imobilitate, de moment în care timpul se oprește, lăsând în urmă o distanță între ceea ce a fost și ceea ce va fi. Poemul explorează fragilitatea și efemeritatea existenței/iubirii, evidențiind cum anumite momente devin eternizate în memoria noastră, chiar dacă ele sunt, de fapt, trecătoare. Minunat!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Finalul este superb!

[Ada Nemescu]

Filozofică, dar logică, cu o structură delicată unde clipa este catarg

mi-a plăcut,  aDa

[Amanda Spulber]

Mi-a plăcut mult cum este condus discursul: succint, nici un cuvânt nu pare în plus. E o austeritate și de metafore aici. Și cu toate astea se creează o stare memorabilă într-o poezie gravă, dar care cuprinde și o tentă de ludic, o trimitere culturală și o suprapunere de planuri (concret și abstract). E un discurs poetic în aparență rezervat, care nu doar spune, ci și sugerează și provoacă meditație.

[Monica Pester]

O frumoasă imersiune în veșnicie, la hotarul Timpului. Numai acolo, între ființă și neființă, poți afla adevărul Creației. 

Frumos punctat.

[Stanescu Valentin]

Cât de nesfârşită este trăirea dintre secunda care nu mai este şi secunda care nu va mai fi!

Excelent concentrat de poezie! Revin cu alte comentarii, după ce voi citi spre seară zece versuri cu semnificaţii adânci.

Mulţumesc pentru postare. Aceasta a eliberat un loc pentru Clipa de răcoare!

Vă aştept la o discuţie pe marginea clipei...