În mine răscoleau păduri de tei

[gabriel cristea]

În timp ce frământam sub tălpi noroi, 

sub ploile răzbunător de reci, 

Priveam, străin, organicul  șiroi 

ce își curgea lentoarea printre melci. 

În mine răscoleau păduri de tei, 

precum înaltul zbor al unui zmeu;

Amețitori și-albaștri dediței

mă îmbiau în vis; Oi fi chiar eu? 

Simțeam intens lăuntricul silvan

chemându-mă-n bârloagele de vânt;

Parcă-mi șopteau jivinele-n timpan

un grai ciudat, din piatră și pământ. 

Tăcerea suverană copleșea

copacul senectut precum un sfinx;

O lume carnivoră îmi părea

acel mister al ochiului de linx;

Și picuram, absent, pe-un ram uitat, 

pe frunze tresărind din somnul frânt;

Ploua prin anotimpul descărnat

cu istovirea mea de neveșmânt… 

[bolache alexandru]

Descrieri feerice a universurilor... Foarte frumos!

[gabriel cristea]

Mersi, Vasilisia! Pregătesc o poezie cu temă andină. :)) 

[Vasilisia Lazăr]

Tăcerea suverană copleșea

copacul senectut precum un sfinx;

O lume carnivoră îmi părea

acel mister al ochiului de linx;

Și picuram, absent, pe-un ram uitat, 

pe frunze tresărind din somnul frânt;

Ploua prin anotimpul descărnat

cu istovirea mea de neveșmânt… 

Natura, a doua ta natură. Minunat! De data asta, n-am mai fugit la Dex și nici la Wikipedia. :) 

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor! 

[petrut dan]

Aș avea (prea) multe de spus, dar nu e nici timpul, nici cazul! Se vede că e un poem muncit, dar rezultatul îi dă dreptate! Cu prietenie! 

[Monica Pester]

De când vă citesc scrierile, nu am încetat să admir firul frumos ondulat al metaforei, cuvântul bogat în sensuri și ales dintr-un material lexical propriu extrem de  generos . Toate , dăltuite pe un fond stilistic inconfundabil, unde aproape nu știi limita între lirism, filozofie, istorie sau imaginație. Mă opresc ... Mă bucur că v-am cunoscut, dle Gabriel Cristea !

[Ada Nemescu]

Un tablou ireal de frumos! 

Cu ochii larg închiși, șoptind versurile, îl poți vedea, simți...

aDa

[Mihai Katin]

Simțeam intens lăuntricul silvan

chemându-mă-n bârloagele de vânt;

Parcă-mi șopteau jivinele-n timpan

un grai ciudat, din piatră și pământ. este un  poem  al  reintruparii umane  dintr-o  prea  mare  dorinta   de a fi  una cu ceea ce este  trupul  naturii,se simte   realizarea unei  stranii mitologii  pe care cel  mai  bine  o  definim aici:

Tăcerea suverană copleșea

copacul senectut precum un sfinx...

cu  pretuire!

[Manuela Munteanu]

Îmi propusesem ca la fiecare poezie să vă scriu o epigramă. Am scris-o, să știți, dar mi-e rușine s-o alătur acestei frumuseți. Nu c-ar fi nereușită, dar e ,,mușcătoare" și total nepotrivită cadrului feeric, sentimentului intens și farmecului cuvintelor din acest răscolitor zbucium sufletesc. Sincere felicitări!