Va fi pământ şi el cândva,

Iar cineva-i va scormoni ţărâna;

Un dâmb şi-o cruce vor cădea 

Pentru-a găsi la fundul gropii mâna 

Cu care-a frânt şi-a sfâşiat,

Tăiat pe viu şi-mbălsămat destine,

Convins că tot ce-a fost păcat

Iertat va fi prin ce-l aşteaptă mâine.

Năstruşnic zel! De ce transpiri 

În căutări de echitate moartă?

Găsi-vei (poate) lămuriri,

Dar lipsa de dreptate niciodată!

Vârtos păşeşti! Ca un străin

în dezacord cu bunul simţ;

În loc de degete - canini,

Călcâiul - încrustat în zimţi. 

În urma ta se-ntinde lan

Cu brazde-ntoarse la un pas;

Pe-alocuri câte un ciolan

Clişează semne de impas.

'Napoi refuzi să te întorci...

Ce rost să-ţi vezi în buletin 

Doar oameni dragi fără de voci 

Cu care eşti demult străin?!

Încumetă, fârtate, din dorul de dreptate

Să calci cu-nverşunare în România Mare!

În spate ai o cruce, în faţă - o răscruce,

În pas îţi stă tot neamul, în suflet - moldoveanul!

Să spui un "Doamne,-ajută", de te-or stârni la luptă,

Să crezi un "Doamne, iartă", de te-or răni de moarte,

Să murmuri "Ia-mă-n pază" în clipele de groază 

Şi crucea ta din spate îţi va purta dreptate!

Mi-a fost dat să o cunosc...
O femeie cât un zâmbet,
Un zâmbet cât un suflet,
Un suflet cât o clepsidră,
O clepsidră fără nisip...