Reflecții în albastru

[Gabriela Raucă]

De n-ar fi cerul, care să se-nalțe

Peste oceanul viu, străpuns de stânci,

Ar dispărea din apă dulci nuanțe,

Creând un monoton de umbre-adânci.

.

De n-ar fi munții, care să separe

Cerul senin ori presărat cu nori,

De-albastra, clara și întinsa mare,

N-ai ști dacă înoți sau dacă zbori.

.

De n-ar fi marea, cu-ale sale valuri,

Ar plânge ceru-n haosuri adânci,

Ar dispărea și vraja de pe maluri

Și cântul sacadat, lovind în stânci.

.

De n-ar fi vântul, cu a lui plutire,

Pe-obrazul rumen, mângâiat de soare,

N-ar fi, ca briza părul să-ți răsfire

Și să te-alinte cu a ei răcoare.

.

De n-ar fi ochii, limpezi, să privească

Această îmbinare de minuni,

N-ar fi ca mintea să mai izbutească,

În inimă, pe rând, să le aduni.

[Vasilisia Lazăr]

De n-ar fi munții, care să separe

Cerul senin ori presărat cu nori,

De-albastra, clara și întinsa mare,

N-ai ști dacă înoți sau dacă zbori.

.

Rămâne strofa preferată. Nu că celelalte ar fi de lăsat. Într-adevăr, minuni de așezat în odăile inimii cele la care faci referire. Iar poezia ta încă una. Drag!

[Gabriela Raucă]

Ada, îți mulțumesc pentru aprecieri!

[Gabriela Raucă]

Mulțumesc pentru versul de apreciere, Mihai!

[Gabriela Raucă]

Mulțumesc, Ana, pentru lectură și apreciere!

[Gabriela Raucă]

Gabriel, mulțumesc pentru apreciere!

[Gabriela Raucă]

Mulțumesc, Floare, pentru frumoasele aprecieri!

[Ada Nemescu]

O repetiție voită, o odă închinată vieții și viețuirii în toată  splendoarea ei!

aDa

[Mihai Katin]

De  n-ar  fi  o  poeta sa ne-ncante

Cu  versuri  pe-ale  marii tample!

cu  pretuire!

[gabriel cristea]

Magistral poem!