Atunci iubești!

[Manuela Munteanu]

Iubești atunci când ești grăbit de dorul
De-a te întoarce în același loc,
Sub greul cer al marelui noroc
De a găsi-n prezent tot viitorul,

Să furi lumina ușilor înalte,
Ce duc spre raiul cu zeești minuni,
Să-i dea fior ascunsei tale lumi,
Acolo unde trupul ți se zbate.

S-atingă hăul magicei corole
Zefiri ștrengari, zburdalnice roiri,
Ca-n lutul alb al strâmtei tale firi

Să cadă stele, vuiet de viole,
Cum cade asfințitul în povești,
Cu zborul către vis. Atunci iubești!

[Manuela Munteanu]

Mulțumesc pentru trecere, doamnă Denisa Curea Popa și domnule Valerian Dincă! Vă îmbrățișez cu gândul!

[Manuela Munteanu]

Da, iubirea... un nesfârșit portativ, o capodoperă incompletă. Mulțumesc, doamnă Vasilisia!

[Vasilisia Lazăr]

E greu de dat o definiție standard a iubirii, fie chiar și una poetică, iar completă n-ar fi niciodată. Dar e o variantă... Am citit cu plăcere.

[Manuela Munteanu]

:)))) Nu-ți explic. Mulțumesc de trecere și umor, cârcotașule! 

[petrut dan]

Io zic că faci intenționat!) Sau vrei să ne testezi, este??!)) Zi-mi și mie cum ți se pare „zeești”? Zici că a trecut pisica prin bucătărie cu o conservă legată de coadă și a dărâmat toate farfuriile!) Iar fluturii tăi ștrengari s-au emancipat de cât sunt folosiți încât și-au modificat fiziologia, din moment ce te obligă să schimbi accentul ca să rămână în cadru!) Altfel, versificație la îndemână, ușurința scrierii, dar eu aș zice să nu te mai grăbești cu postările până nu-ți iese ceva la nivelul cu care ne-ai obișnuit!)) Te rog, nu-mi explica!))

[Manuela Munteanu]

Am ținut morțiș să mă înscriu și eu în grupul celor care au încercat să definească, sau să explice iubirea. Nu știu cât mi-a reușit, dar am ajuns la concluzia că meritul de a o cânta, omagia nu este mai mare decât cel din a o simți și arăta. Muzicalitatea din simplitatea sonetului lui Shakespeare este debordantă. Vă mulțumesc mult,  domnule Mihai Katin, pentru popasul plin de sensiblilitate!

[Mihai Katin]

Nu, dragostea nu-mi e idolatrie,
Cel ce mi-e drag nu-i idol nicidecum,
La fel mi-e cântecul şi-i dat să fie
Doar unuia-nchinat, oricând, oricum!
Iubirea-i blândă azi şi mâine-i blândă
Mereu statornică-i lumina ei,
De-aceea versul cântecul şi-l cântă
Şi pune, doar pe-un singur gând, temei.
Frumos, blândeţe, adevăr – rezumă,
Frumos, blândeţe, adevăr, spun tot.
Cuvinte trei, ce timpul mi-l consumă,
Cu altele să le mai schimb nu pot.
Frumos, blândeţe, adevăr, răzleţe,
Un singur loc să-l umple or să-nveţe.

  Sonetul  CX de W  Shakespeare

ce altceva  ar mai  putea spune  cuvintele  mele?