Absența, asta, vine cu dimineața-n cap, 

vine să te înece, se așază

                                        între două înghițituri de cafea, 

caută acea privire - acolo îi e bine, îi e viața, acolo, în

Marea Privire, cade-n gol fără să-nvețe să cadă,

un ac, știe cum să-mpungă golul drept în inimă, 

Să nu-ți faci griji,

mereu își va face loc să intre,

să bântuie ca o pană, - își va găsi oamenii,

casele,

va intra-n șifonier, să-și lase mirosul ăla al ei, de vechi, de naftalină, 

de troinoi comunist,

mirosul de rochie nouă uitată pe umeraș,

Incognito, își va face loc să-ți intre și-n sânge, să te

miroase ca pe-o băutură scumpă, după petrecere,

îți va zâmbi în oglindă,

va face dragoste cu sânii tăi,

să n-o observi, 

se va ascunde-ntre maluri de râu, se va da

drept poezie,

va crește odată cu tumoarea din tine,

deghizată-n privighetoare, și cocostârci,

ca un fluture rătăcit, se va aciua între pietre,

pietrele timorate o vor asculta ca pe o mamă grijulie

care știe

cum să le ducă pe toate în spate,

Respiră între cer și pământ,

ca o rădăcină, se hrănește din invizibilitatea aerului,

răsuflăm de parcă filtrăm oceanele lumii, le

desalinizăm, și

din când în când stăm la fereastră, duși pe gânduri

privim prin sticlă de parcă e o gumă de șters,

și din nou apare speranța elevului aplecat, colorează literele,

Invizibila

ne așteaptă

la geam

să ne numere bătăile inimii,

câte au mai rămas?

să nu-ți faci griji, statistica ne arată

că-n fiece secundă se naște o nouă absență,

în fiece secundă o nouă absență se-întinde-n iarba verde și deasă să numere stelele,

în fiecare secundă se instalează-n stomac ca-ntr-un hotel scump,

dar să nu-ți faci griji, să

nu-ți faci griji,

unde se-așează absența, e sigur

cerșetorii se vor ruga pentru noi,

unde se clădește absența, e sigur

cerșetorii se vor ruga pentru noi

să prosperăm, să

avem de unde le da

și

lor

Vizualizări: 113

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe August 1, 2025 la 12:31am

Un poem introspectiv, plin de imagini și simboluri care explorează tema absenței în viața noastră, precum și modul în care aceasta se insinuează, se ascunde și ne influențează existența. Stilul poeziei este fluid, cu imagini lirice și simbolice. Se utilizează repetiția și ritmul pentru a accentua ideea de absență ca o prezență constantă și omniprezentă în viața noastră care, deși invizibilă și adesea inconștientă, ne înconjoară și ne modelează, dar în același timp, putem avea speranța și credința că, prin rugăciune și credință, ea poate fi depășită sau acceptată.

Mi-ar fi plăcut ca poemul să fie mai esențial. Prea te lungești, aș zice cu repetiții care nu știu cât reprezintă figuri de stil întotdeauna.

Atenție!

înnece / înece

se așează / se așază

troinoi? ce e troinoi?

Comentariu publicat de Maria Mitea pe Iulie 24, 2025 la 3:04pm

Monica, Amanda, vă mulțumesc pentru semn, și zbor de bucurie că v-ați îndulcit și voi din această Mare Privire :) Cu mult drag! 

Comentariu publicat de Amanda Spulber pe Iulie 24, 2025 la 6:11am
Cu dimineața la geam, citesc o poezie ca un cântec murmurat, ca o litanie, punctată uneori cu ironie amară, dar și ca o respirație, ca o îmbrățișare atotcuprinzătoare.
Comentariu publicat de Monica Pester pe Iulie 24, 2025 la 4:34am

O Absență cât o Prezență năucitoare, necuantificată dar apăsătoare 

Excelenț, Maria !

Comentariu publicat de Maria Mitea pe Iulie 22, 2025 la 8:00pm

:) 

te-aștept absentă-ntr-o cușcă la pârnaie, 

că e răcoare

și nu mă pișc țânțarii,

pe mine

nici șobolanii n-au curaj ca să mă pupe, 

daaar,

te aștept absentă-ntr-o cușcă la pârnaie, 

că e răcoare

și nu mă pișc țânțarii,

:)

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Iulie 22, 2025 la 7:47pm

Maria, tocmai am fost iubit epidermic de un ţânţar...

 

clipa de răcoare

 

canicula devine tot mai mare

ţânţarul agresiv mi-e concurenţa

în camera tăcută-i simt prezenţa

când ne certăm pe-o clipă de răcoare

 

o pun de-un ceai de plante aromate

şi-un vis cu tine mă cuprinde-n vrajă

prin aburi văd nisipul de pe plajă

şi-ţi simt sărutul buzelor sărate

 

obrazul mi-ai pişcat eşti jucăuşă

dar nu te văd... doar aripi care zboară

ţânţarul m-a pupat a doua oară

şi zburdă prea şăgalnic înspre uşă

 

pe unde eşti la munte sau la mare

ce specii de ţânţari ciudaţi te muşcă?

te-aştept tăcut fierbinte-n astă cuşcă

să ne certăm pe-o clipă de răcoare…

 

Iată cum am simţit şi eu o Absenţă!

 

Aştept să se facă loc să aduc aici Clipa de răcoare!

Comentariu publicat de Maria Mitea pe Iulie 22, 2025 la 7:41pm

Mulțumesc, Valentino! 

O umbră de cuvânt, să te țină la răcoare...:)

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Iulie 22, 2025 la 7:29pm

Uluitoare explozie caniculară!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de PERJU LAURENTIU VIOREL

Careul de dame

Patru doamne-n floarea vârsteiCu o educație-aleasă,Aveau soții mai cărunțiDar afaceriști de…Vezi mai mult
cu 34 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Dragă Alina, Ce frumos mi-ai scris! Adevărat, ai simțit nodul în gât și lacrima ce nu…"
cu 3 ore în urmă
Alina Ilie şi-a actualizat profilul
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Alina Ilie îi place postarea pe blog N-ai dori să-ți fiu ocean? a lui Mihai Ana Liliana
cu 3 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Plină de emoție este poezia dumneavoastră, un suspans care nu lasă nodul din gât nici să dea…"
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Alina Ilie îi place postarea pe blog Fără mine a lui Ada Nemescu
cu 3 ore în urmă
Alina Ilie a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Măgărușul se închină la culcare a utilizatorului Alina Ilie
"Vă mulțumesc tuturor pentru cuvintele dumneavoastră! Doamna Vasilisia, v-am citit comentariul cu…"
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Alina Ilie

Oul Fabergé

Lapte plinind piept și teamăDe fiece gând și ușoară-adierePrefac lăstar în trup de mamă,Balanță de…Vezi mai mult
cu 4 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Domnule Alexandru Perju, vă mulțumesc pentru popas și cuvinte... adevărat, simplitatea este cea mai…"
cu 4 ore în urmă
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Minunată poezie! Îmi place nespus de mult ultima strofa! Exprimă ceea ce mulți dintre noi…"
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL îi place postarea pe blog Fără mine a lui Ada Nemescu
cu 6 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Spre adjectiv a utilizatorului Costel Zăgan
"Stimate Domnule Costel Zăgan, Eu de fel nu-s parțial... Deci eu sunt imparțial! Eu nu vreau ca să…"
cu 6 ore în urmă
PERJU LAURENTIU VIOREL a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Reflecții a utilizatorului PERJU LAURENTIU VIOREL
"Cu respect pot să vă spun, Sunt un om trecut prin viață, Un bătrân ce încă-nvață, De la…"
cu 6 ore în urmă
Dumitru Mocanu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pe dosul palmelor părintești a utilizatorului Dumitru Mocanu
"Vă mulțumesc, Chris, pentru vizită și apreciere."
cu 6 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rubaiatele cadânei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Mulțumesc frumos "
cu 7 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rubaiatele cadânei a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Atmosfera si inspiratia sunt frumoase. Sunt probleme tehnice, ca si la celalalt text, ma deranjeaza…"
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita şi Mihai Ana Liliana sunt acum prieteni
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Rubaiatele cadânei a lui Mihai Ana Liliana
cu 8 ore în urmă
Mihai Ana Liliana a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Cu mare drag întotdeauna!"
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fără mine a utilizatorului Ada Nemescu
"Dragă Valentin Stănescu,  Copleșitoare versuri...vai! * durerea nici n-a început!* aDa,…"
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor