omor timpul cu lăstari
de frică
ce înconjoară pământul
pe la tropice
ca o floare carnivoră
pătrunde
în inimă cu imensitatea
luminii
să ardă amurgul
  coborât pe trup

în alb

pe noptiera de la capătul

visurilor tale

am să-i pun pecetea

 Ochiului meu trezit

un infim con de brad

roșu

să nu te condamni în vreun  fel

nici să  mă judeci

e un act unilateral

o constatare de fapt

și nu o acuzație

să o scrii

cu orice cuvânt vei dori

cu oricâte

toate cuvintele dor

eu nu mai am de mult

niciunul pentru…

Mă învățaseși să pictez cu mâinile tale:

azi un spic, mâine o câmpie...

apoi am compus culori de suflet,

atâtea culori,

încât tabloul în care locuiam împreună

a inundat o galerie imensă

și tot mai sărbătorea clipa în care am strigat,

dintre toți pământenii,

numele tău.

Am ieșit din el ținându-ne de mână.

Eu m-am scuturat de albastru,

tu ai lăsat enigmele

să vină la tine;

în noaptea de…

se trezesc dimineața devreme și stau la geam cât e ziulica de lungă 

de nu mai putem să venim beți de la crâșme că ne văd

nu mai putem trăi din pricina lor 

să ridicăm în orașul acesta un bloc doar pentru ei

un turn Babel al muțeniei 

un ghetou al pensionarilor cu cimitir de jur împrejur 

sau mai bine să construim un oraș al lor în care singurul vizitator poștașul să creeze ecouri dimineața pe străzile pustii 

să nu ne mai vadă 

să nu-i mai…

părul din curtea
cu trandafiri
şi ploi mărunte
veghează somnul casei
cu palmieri şi vise arcuite
între stele prin geamul
deschis cu aerul pieptiş
în vâltoarea tăcerii depuse
peste ninsori de cuvintele tale
dulci precum zeama fructului copt

În noaptea aceea plecase devreme;

își luase cu el

câteva raze de soare,

un pic de răcoare,

și corabia care dansa cel mai bine

tangoul pe mare.



Își pregătise și-o rugăciune aleasă,

dar, grăbit, o uitase pe masă.

Îmbrăcat în cămașa peticită de valuri,

timpul venea dintre dealuri.

Toată ziua fusese la coasă,

pe cerul de-acasă!



Cândva făcuse cu mine prinsoare,

că visul pustiu niciodată nu…

În noaptea asta…

În noaptea asta-n lanul de secară

Voi sta la sfat – cu luna bunăoară -;

Precum și Șperlă-n basmul inspirat

Atât de strașnic, gata să închine,

Iubirii sale, cerul său de rime

Şi bea pocalul ultim, împăcat.

E ceea ce se-ntâmplă de o vreme

În temniţa cuvintelor viclene.

Când poate mult te-ntrebi dac-am pătruns

Dând putregaiul lumii la o…

Deseară-l voi citi pe Schiller!

Cu sufletul făcut muștar

Și inima bătând în thriller

Ca limba unui secundar

Ce-ți mușcă liniștea urechii

Și se ascunde sub papuc,

Mai nuanțat ca sucul sfeclei

Din scăfârlia lui Hitchcock,

Îl voi citi fără habar,

Plutind ca un montgolfier

Sub cerul ce, crepuscular,

Își suge dintele de…

Există cel puțin un om în viața fiecăruia

alături de care raiul e un prunc întors în pântece

există cel puțin un suflet care scoate phoenicși

din propriul cuib de vise

acesta nu este un poem de dragoste

e dragostea însăși locuind într-un pumn de femeie

mai mic decât inima păsărilor, mai neînsemnat decât pasul furnicii

totuși azi cerul și-a dezlegat mâinile și cântă

vocea devine mai adâncă, aproape șoptită în țipetele lumii

cum te aud în bătaia…

Ca doi copaci dac-am fi fost

Despăduriți și  fără rost

N-am fi –nfrunzit,rod nu aveam

Fără iubirea prinsă-n ram

De-am fi fost râuri fără mal

N-am fi purtat nimic pe  val

Nu coboram lin catre mare

Fără iubire, fiecare

Rotunde ceasuri de-am fi fost

Am fi rămas fără-adăpost

Neîntâmplați , fără popas

Fără secunde, fără glas

Tot doi copaci si azi suntem

Si-n amintiri de…

într-o alta e miercuri

călător între realități

o dată

sunt cel pe care-l dorești

altă dată

nici nu mă cunoști

ți-aș aminti

iubito

de seara trecută

de  Rachmaninoff

de lumânările topite

în îmbrățișări

ți-aș povesti

cum am redevenit noi

Androginul

cum ne-am pierdut

singurătatea

dar azi

e o zi dintr-acelea

în…

se topește galaxia în vene

Ploua cu floare de castani pe-alei,

Dansau prin iarba grasă maci zglobii,

Frumoși la trup, cu minte de copii,

Sorbeam aroma florilor de tei.

Precum monahii,-n ale lor chilii,

Urma să dăm nobleții un temei…

Ți-a fost ușor, femeie-ntre femei?

Învățătoare ți-ai dorit să  fii!

Chemarea ta în riduri se măsoară

Și-n anii care-au curs neiertător,

Vei deveni mireasă-a doua…

Nici n-am scris bine un cuvânt Și lumea
dă năvală Să mă răs-plătească Dar dom
nilor opriți-vă Căci nu mai am niciun co(n)t
liber În schimb foamea șomează Iar băutu
ra-i doamnă de onoare Cum să n-o respect
Și uite-așa pahar după pahar Universul își
schimbă culoare politică non-stop
Caragiale-i mort
Trăiască Măria Sa
Caragiale

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

noaptea

când morţii îşi cern nisipul

între pământ şi lună

echilibru fragil

dintre simţuri şi spirit

dintre patimă şi înţelepciune

vânez păsările

 luminii

noaptea

când furtuni de forme tulbură veghea

în libertatea…

Tălăngi topite-n vuiet… și boii-s toți acasă.

Înfometați, ca lupii, cu botul ascuțit;

Gem ieslele de pâine, în pod au și melasă,

Dar ei cerșesc, viclenii, grăjdarilor, cuțit.

Ce bocete, ce larmă, și vacile-s locvace!

Au limbile rozalbe și-mbârligate cozi;

N-au griji. Și-au dus vițeii, pe lapte și pogace,

Să-nvețe…

Eminescu n-a murit,

nu e timp destul să moară

plânge doar, neauzit,

pentru neam şi pentru…