nu-i înțeleg pe bătrâni

[Marcel Vişa]

se trezesc dimineața devreme și stau la geam cât e ziulica de lungă 
de nu mai putem să venim beți de la crâșme că ne văd
nu mai putem trăi din pricina lor 
să ridicăm în orașul acesta un bloc doar pentru ei
un turn Babel al muțeniei 
un ghetou al pensionarilor cu cimitir de jur împrejur 
sau mai bine să construim un oraș al lor în care singurul vizitator poștașul să creeze ecouri dimineața pe străzile pustii 
să nu ne mai vadă 
să nu-i mai vedem 
să nu ne mai fie rușine …
să nu ne mai fie rușine

dar pe de altă parte mă întreb (totuși) ce văd atunci când li se încrețesc frunțile și privirea lor doare 
(cu siguranță nu la noi se uită) 
îmbrăcați sărăcăcios preferă să nu fie observați 
se ascund după perdele groase rămase din zestrea tinereții îndepărtate 
ar merge la o plimbare dar n-au cu cine 
partenerii lor de tristețe umblă pe alte cărări iar cei pe care-i mai au sunt departe 
și atunci nu-i înțeleg după cine se uită dacă nu cunosc pe nimeni în orașul acesta 
poștașul vine rar cu pensia sau cu vreo scrisoare

de la E-on sau Electrica

uite-i cum stau rezemați cu coatele în pervaz ca și cum ar fi vii 
uite mișcă uneori
mai deschid câte o fereastră în afara cavoului de beton cu multe etaje în care au fost zidiți de indiferența noastră 
respiră cu poftă aerul în care mulțimea se scaldă și asta le ajunge un timp 
dar nu înțeleg după cine se uită 
nu înțeleg de ce

și întrebându-mă de ce bătrânii stau la geam toată ziua 
nu observ timpul cum trece 
și stau tot mai mult la fereastră 
perdelele nu mai sunt la modă de ceva timp 
și mă întreb deodată (speriat)
noi unde ne vom ascunde când singurătatea ne va căuta tot mai des
iar bețivii din cartier nu mai pot trăi din cauza noastră

 

[Marcel Vişa]

Prin Ardeal oamenii sunt mai linistiti, iar la batranete se linistesc si se insingureaza si mai mult... Sincer sa fiu ii prefer pe acestia celor care se inghesuie la moaste si la promotii la tigai sau care sparg seminte pe banca din fata blocului... Mulțumesc pentru popas.

[chindea maria elena]

Trăiesc de vreo 25 de ani într-un bloc în care 80% sunt pensionari! Cu excepția câtorva prea bolnavi să se mai târască până la fereastră, restul sunt în plină forfoteală, gurița nu le tace, iau la forfecat totul, dau petreceri (în fața unei sticle de bere formează guverne și le dărâmă - așișderi echipe de fotbal), se încaieră, merg la biserică uneori, adică cam tot ce fac și cei de vârsta a doua! Femeile, au și ele zona lor de roboteală intensă (inclusiv din guriță) la care nu renunță cu tot pumnul de hapuri, și vai de cele mai „tinerele” care nu se ridică la înălțimea rigorilor lor!... Modelul prezentat foarte plastic de tine aici, pare scos din decorul altor vremuri, sau poate există în orășelele de provincie unde toate au un alt ritm!..... Oricum chiar și pe-acolo, cred că „fauna” vârstei a treia e mult mai diversificată, ritmul trepidant al vieții virusează pe oricine, indiferent de vârstă, tipul contemplativ devine anacronic, iar „virusul bătrâneții” începe să lovească vârste din ce în ce mai fragede! Și asta-i sfâșietor! Tinerii bătrâni! Situația descrisă de tine, deși dureroasă, intră în rama legilor firești ale vieții! 

Bună scanare a unei felii de viață.     

[Marcel Vişa]

Poate... Mersi, Mihaela!

[Mihaela Suciu]

Poate trăiesc într-o altă dimensiune a timpului în care totul capătă altă formă. Ești admirabil prin felul de-a susprinde această realitate, azi ești tânăr, mâine - bătrân.

[Marcel Vişa]

Multumesc! 

[Vasilisia Lazăr]

Copleșitor! M-a atins până la lacrimi. Mi-a amintit și de „Repetabila povară” a lui Păunescu.

Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vreun şef de spital.

.....................................................................

Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând

.........................................................................

Reverență, poete!

[Chris]

tulburător tablou...

[Ion Lazăr da Coza]

O poezie amplă, dureros de adevărată...

da Coza

[Marcel Vişa]

Multumesc, Sofy! In blocul vecin este un batranel care sta la geam cat e ziulica de lunga, el m-a inspirat sa scriu aceasta poezie. 

[Sofia Sincă]

Dur, nostalgic, adevărat, cumplit tablou ai descris, Marcel.

Din faţa ferestrei sigur ei nu văd nimic... Dar este nimicul cu care-și alină timpul, gândurile, dorurile sau poate e vreun tei (copac) căruia împărtăşesc secrete, căruia dau bineţe. Că nu au bani să se plimbe ca japonezii...

Poem, scris în caracter meditativ, socio-romantic, dar și de revoltă. Marcel Vișa - tânărul care înțelege maturitatea târzie și căruia îi este teamă de ea...

De apreciat și de ținut minte.

Sofy