Ciocolată cu piper

Privesc spre tine, în mod deliberat,

Cum zâmbetul îți încărunțește masca

Și cade pe un om nevinovat,

pentru ca tu, acum, să-ți strângi la gât... pedeapsa.

Ridică-te și mergi

în labirintul sentimentelor uscate

de focul ce-a-nflorit a ta uimire.

O paranteză sunt printre

trofee,

iar tu, tu ești o viperă cu colți de lup.

Nu m-ai răpus, deși-ai fi vrut

ca…

Descătuşare                                                                                   Terorism

Adina Speranta                                                                                  Ionel Mony Constantin

De astăzi pun opreliște la tot,                                                       De mâine pun oprelişte la tot,

rup fiecare lanț ce mă rănește,                                                    nu pot trăi, tot dând mereu…

Motto "Doamne, Doamne, caută din cer și vezi și cercetează via aceasta....

A anunțat Stăpânul că vine la ogor,

Cu-a sa caleașcă albă, ușoara că un nor…

Şi s-ar putea s-apară în orișice clipită,

Ca să privească via ,de mâna Sa sădită.



Dar cea rămas din vie? E plină de urzici,

S-au prăvălit aracii, şi-i boală în butuci…

Sălbăticita poamă nu se mai face vin,

Că să-ntareasca trupul și sufletul creștin…



Intrat-a putregaiul, că el nu stă…

De astăzi pun opreliște la tot,

rup fiecare lanț ce mă rănește,

o plagă este lumea și socot

că-n întuneric gândul ruginește.

Parcursul meu, stângaci, în univers,

s-a-mpiedicat de-atâtea involuții,

dă-mi, Doamne, forța să erup în vers:

modalitatea-n care strigă muții.

Religia îmi pare-un monolog,

o povestire mult prea descriptivă,

din ea am învățat doar să mă rog

să-nving când viața mi-este…

Nu-mi amintesc decât de-ncrâncenarea noastră

De păru-mi răvăşit ca floarea de glicină

De luna agăţată caldă şi albastră

Peste-amintirile care urmau să vină



Nu-mi amintesc decât de cioburi vechi din mine

Pe care-un meşter le-a dospit în palme arse

Da, era vară, dar ningeau cumva spre tine

Stoluri de fluturi mari ai dorurilor noastre



Nu-mi amintesc decât că ne-am purtat în noapte

Părtaşi umăr la umăr către celălalt

O fi fost timpul…

„a murit Enghidu prietenul meu care vânase cu mine lei”

sunt plină de contradicţii ca lumea de dumnezei

aş vrea să pot spune pe nume tuturor morţilor

şi naşterilor mele

în fiecare noapte îmi iau viaţa înapoi

uneori vine îngerul să mă salveze

 visează îmi strigă el

pe zidul nopţii se prelinge o umbră

nu ştiu dacă eşti tu sau pasărea

care mi-a zburat din colivie

timpul curge…

Azi am semnat tratatul și-ntors între redute

Iar grănicerii frânți se-nșiră pe hotar

Să-și lingă cicatricea războaielor trecute;

E pace deci!... și totuși cum, extraordinar,

Aici în centru bate un tun sanguinar

În propriile ziduri cu salve neîntrerupte!...

Continuă  războiul cu amintirea, chiar,

A buzelor ce-odată se încleștau pe…

singur
trist
pe umeri
povară de Crist
metamorfozat în înger
cu aripi tot mai grele
sânger

tânărul din bătrânul ce sunt se revoltă

pe sub urma trupului cresc tumori ca niște flori de gheață

și ele înfloresc pătrund prin ochi și se  înalță de sub frunte



alunec pe topogan până la tine în uter

înfloresc și eu ca într-un descântec

și mintea mea bântuită de fantome cu ciucur

în straie de sticlă

și mânere din os și păsările mute pierind în foc

mă zbat fără rost în cușca de fiere

și cum lumina ne străpunge din ochi până în…

ticăie a ceață caroseria inimii

 

cefalopode uriașe

orașele prind în ventuze oameni cu pielea înverzită de vise

cotropiți de miopii candide

sunt hrana ratării culoarelor de humă

portalurile n-au zebre și borne în spectru vizibil



sacrul își are legea veșniciei în pupă efemerida mestecă leneș nemuririle

una câte una la un ceai de stamine cu eul



în laguna…

Noi ne schimbăm guvernele în piață

La vot, nu mai ieșim, din plictiseală,

Ne credem cei mai “democrați”, din viață

Alegem ura ca să ne-nțeleagă...

Nici nu contează cine ce și cum,

De ce urlăm, a cui este dreptatea,

Vrem sânge pe asfalt și-l vrem acum,

Iar pe copii îi învățăm că asta-i “libertatea”

Cu pumnii-n piept ne cerem “revoluția”,

Să ne ucidem frații, ce contează?

Doar anarhia străzii, astăzi, e…

*

eu nu deschid uşi

 în oameni sau rădăcini

în sucul de portocale sau clădiri

nu am bătut cu vânt în ferestre sau migdali

marmura nu se teme de mine

nu am săpat  o inimă în ea să-i cer iertare

gândurile-mi sunt ca norii pe munţi

şi iarba nu se întoarce la auzul pasului meu

maci albi răsar pe măsură ce îmbătrânesc

de mult nu am mai auzit  un mac roşu cântând

şi nici nu am mai văzut o tresărire în sufletul

zeităţii care trece…

Descreţeşte-mi faldurile acestei toamne,

Să curgă-n râuri de floarea soarelui

Spre întrebările din mine,

Spre ziditele cuvinte strânse-ntre dinţi

Şi-ntre buze ce n-au sărutat icoane

(Dar nici umeri de bărbaţi peste 40 de ani!)

Acoperă-mi ridurile acestor ceasuri goale!

Să nu le prade deznădejdea,

Sau frunza de trifoi cu patru foi.

Să nu le doboare secure de vânător,

Sau lacrimă de fecioară

Nepurtată-n pârg de roua…

(alături de C)

pe paleta lui da Vinci a mai rămas doar negrul

din care lacrimile Giocondei se scurg 

ea

ieșea uneori din ramă și îl revendica

făceau dragoste până se sfâșia pânza

zâmbetul era mereu altul

și el urca din colțul buzelor ei

într-un alt tablou



îmi spuneai că noaptea e o femeie…

Când vârcolacii sug din sfârc de lună

Îmi scot cu dinții cuie din sicriu;

Ascult cum urlă câinii și cășună

Și-un pricolici în coaste-mi intră...pfiu!

Am dat, convins, cu bobârnace-n Jiu,

Dar vin la tine iar, lume nebună,

Cu tenul estompat, gălbinicios, laviu,

Pe care viermii stau să-l recompună

Și-ntind o mână, descărnată , hai!…

În noaptea-n care visul mi l-ai frânt,

Foșneau tăceri în pașii-i de furnică,

Prin noi curgea în valuri un descânt,

Ploua din cer cu iz de argințică.

În noaptea-n care clipele gemeau

A-nsingurare și-a deșertăciune,

Năștea poeme tot ce atingeau,

Cu-a lor baghetă, norii de tăciune.

Cu frunze-n plete, iar a poposit

Posaca toamnă-n primăvara noastră,

De când ni-e curcubeul prohibit,

Agonizează liniștea…

Pe prispa iernii,

gândul aşteaptă buchete 

de ghiocei,

umeziţi de şoaptele tale, mamă!

Îmi vorbeşti acum 

prin lumina şubrezită de umbre

şi faci din a mea clipă, 

ecou de infinit……

Plânsul meu în toiul nopţii

E canonul unei zile,

Când m-au strâns în dinţii sorţii

Trişti lachei cu minţi agile.

Plânsul meu e plâns de fiară,

Hăituită fără vină,

De pigmei ce vor să pară

Suverani peste lumină.

Plânsul meu e plânsul vostru,

Neputinţe strânse-n urlet,

Demnităţile-n  căpăstru,

Iar de-atunci vă port în suflet.

Şi mă rog făr’ de-ncetare:

Cerne, Doamne, peste…

renasc

iubito

 chiar acum sunt pălmuit

pentru primele lacrimi

pe aici se bucură toți

iar eu nu-nțeleg

de ce râd ei

când un suflet coboară

în suferinţă

mi-e milă

de această mamă

care-și leagă fericirea de mine

de sânii

pe care-i voi vlăgui

 încercând să mă fac om

de bucuria tipului

care se crede tată

în așteptarea beției

 promise…