Descătuşare Terorism
Adina Speranta Ionel Mony Constantin
De astăzi pun opreliște la tot, De mâine pun oprelişte la tot,
rup fiecare lanț ce mă rănește, nu pot trăi, tot dând mereu la peşte,
o plagă este lumea și socot o pleaşcă este lumea şi socot
că-n întuneric gândul ruginește. că iau din ea ce mi se potriveşte
Parcursul meu, stângaci, în univers, Parcursul vieţii mele, cel firesc,
s-a-mpiedicat de-atâtea involuții, a fost schimbat de false revoluţii,
dă-mi, Doamne, forța să erup în vers: am reuşit să supravieţuesc
modalitatea-n care strigă muții. doar protestând, de formă, cu tăcuţii.
Religia imi pare-un monolog, Religia e-un monolog popesc
o povestire mult prea descriptivă, ce m-a-nvăţat metoda nimerită
din ea am învățat doar să mă rog prin care pot să mă împotrivesc
când viața mi-este împotrivă făcînd doar o mătanie spăsită
Nu vreau să mai urmez în mod pasiv Dar astăzi am ales să vă înving,
conceptele menite să mă-nghită, nu las eu concurenţa să mă-nghită,
cât existăm e totul relativ. şi mi-am deschis un mini-catering
Am să pășesc în moarte , fericită. Vând Cocktail Molotov şi dinamită
Adaugă un comentariu
:)) Am citit parodia în ziua când a fost postată și am pus-o pe blogul meu, încă de atunci :)
Doar că nu am avut timpul necesar să intru aici să vă felicit.
O fac acum :)
Cu drag!
Dragi colegi, vă mulţumesc pt. prezenţă şi comentarii. Moni.
Alo, SRI-ul?! Avem un terorist pe-acilea, care vinde, citez: Cocktail Molotov şi dinamită. Are o complice - Adina Speranța!
S-auzim de bine!
da Coza
Felicitări!
parodie tragi-comică la fel ca lumea în care trăim...
Pe facebook se utilizează emoticoanele... aici ar merge acela care semnifică exclamaţia: un soi de UAU! Pe Însemne Culturale îl numim interjecţie.:)
Like, desigur!
Un râs amar ne-ncearcă citind acestă replică la poezia Adinei Speranța. Însă toți sau cei mai mulți dintre noi trăim acest sentiment.
Am citit cu interes și am aprobat.
Sofy
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE