Solstiţiu cu miros de tei

[Stanescu Valentin]

 

Iată ziua binecuvântată: Solstiţiu cu miros de tei!

Primesc secunda ce mă-ncarcă într-un şuvoi de bucurie.

Zâmbeşte roua prinsă-n iarbă şi-mprăştie în jur scântei,

când soarele se oglindeşte în mii de sfere-n armonie...

 

Mă plimb cu gândul solitar, punând hotar în jur, să zbor,

în lizieră sunt iubit de iarbă, frunze, păsări zeci,

din tălpi coboară-ncet în lut prin rădăcinile de dor

tăcerea timpului trecut bătătorind poteci, poteci,

 

iar braţele mi se deschid să mângâi timpul cel prezent,

să-i simt tăria-nalt vibrând, să-l ţin în loc în lung amurg, 

să mă încarc de sensuri noi,  străluminându-mă-n moment:

 

Solstiţiul cu miros de tei ce dă cuvântului culoare.

De dincolo de amintiri pe pânza cerului se scurg

gânduri din pruncul ce am fost, ce-mi spun că Sufletul nu moare. 

[Stanescu Valentin]

Alexandru, de multă vreme în zilelele lungi de vară mă bucur de momente de linişte şi stare de bine în păduricea din grădina casei. Nu cu mult timp în urmă am dormit pe un pat pliant sub un pin în floare, acum fac acelaşi lucru în zona teilor. Iată de unde s-a ivit inspiraţia acestei poezii.

 

[Stanescu Valentin]

Chris, încă o vizită a ta în pagina mea! Nu a trebuit prea mult efort să te rup de activitatea curentă spre a simţi inegalabilul parfum de tei. O vară frumoasă!

[Stanescu Valentin]

Grig, iată un prilej de rememorare a unor timpuri dragi: au înflorit teii! Eram cel mai mare dintre cei şapte copii ai părinţilor noştri. În acestă perioadă din an aveam responsabilitatea, până prin clasa a opta, să urc într-un tei bătrân cu ramuri generos încărcate cu flori. În primele ore ale dimineţii, urcam beat de miros, coboram şi mai beat de miros. Aveam acceptul vecinului pentru această ascensiune. În multe dimineţi plecam la şcoală după ce Mama făcea un ceai fantastic de colorat şi îndulcit moderat în care rupeam felii de pâine de casă. Doamne, că nu am mai mâncat după aceea aşa bunătate.

[Stanescu Valentin]

Doamnă Mihaela, cu siguranţă că v-am trimis cu gândul la momente plăcute petrecute prin preajma unui tei, în copilărie, în adolescenţă şi apoi în tumultoasa perioada a omului matur în căutarea normalităţii.

 

[bolache alexandru]

Versurile dumneavoastră sunt pline de culoare!

[Chris]

frumos, am simtit parfumul de tei! 

[Grig Salvan]

Au înflorit teii și pe meleagurile mele, prilej de meditație și reverie sub coroana lor densă cu miros adormitor. Mă regăsesc întru totul în versurile săltând ritmic pe culmea exuberantă a verii.

[Mihaela Popa]

tare frumos!

[Stanescu Valentin]

aDa, vibrăm pe undele cuvintelor şi aceasta se simte ca o terapie a sufletului zbuciumat de nonsensurile vieţii. Acest Solstiţiu cu miros de tei a fost scris într-o perioadă grea din viaţa mea şi alături de alte peste 200 pseudo-sonete m-au adus în realul crunt al vieţii. Terapie prin poezie! Anul acesta nu am mai scris prea mult... Mă mai inspiraţi voi, provocator, prin postările de aici. Să fim eliberaţi de Cel din noi de apăsarea golului din jur. Mulţumesc pentru vorbele tale calde!

[Stanescu Valentin]

Doamnă Denisa, vă mulţumesc pentru cuvintele dătătoare de bucurie precum florile câmpului  dau bucurie albinelor culegătoare pline de răbdare şi implinitoare de menire. Ce s-ar face omenirea fără albine! E o bucurie că citiţi aceste versuri. E o bucurie când citesc versurile Dumneavoastra în format clasic sau modern.