Am încetat demult să-mi judec viața

și tot ce se perindă prin jurul  meu.

Distincții fac doar când

depășesc barierele impuse.

Nici pe fereastră nu mă mai uit.

Îmi imaginez cu putere

o lume anostă, gri și insensibilă.

Scrisul mi se cufundă bezmetic în grota minții

și-mi lasă neuronii inimii să zburde liniștiți

Iar ei scot la suprafață relicve, artefacte,

iubiri frânte și aruncate în valuri.

Și, uite așa,…

Ah, cum se-adună anii peste noi,

venind cu amintiri necenzurate –

privesc prin ceața vremii înapoi,

să caut urma clipelor ratate!...

Adesea mă întreb: de ce-am ratat? –

poate ajung să înțeleg mai bine...…

Tragic este că nu pot

Să-ţi dau din anotimpul meu

Nici chiar o oră,

Măcar  atât,

Câteva secunde

Să le ştiu picurate în final

Cât încă ochii noştri vorbesc cu muţenia

Disperării de a spune adio...

Nu se poate face rabat, nu se ştie

Un transplant temporal,

Îţi dau viaţa mea sună

Atât de gol!

Pot doar ceva din corpul acesta,

Din sângele acesta să-ţi ofer,

Dar niciodată

O anonimă…

Să-mi pregătească cerul un descântec

Să pot să fac cu el un legământ, 

Să-i scriu poeme-n suflet și pe pântec

Și să răsar din gândul unui gând. 

Să-mi spună cum găsesc desăvârșirea,

Să facem amândoi un compromis,

Să nu ne mai jucăm de-a nemurirea

Și să mă-nalț din visul unui vis. 

Să mă trezesc Lumină printre stele,

Să zbor ușor, cu ele să vibrez,

Să le confund cu…

Raiul avea nevoie 

de azurul ochilor tăi 

și te-a adoptat

Acum 

cerul este mai albastru, dar 

sufletul îmi este pustiu.

Stelele au avut nevoie

de lumina sufletului tău

și mi te-au luat să ne privești

de acolo

Acum, stelele îmi luminează

nopțile întunecate, dar 

în sufletul meu

văd întunericul.

Soarele avea nevoie 

de dorința ta de iubire

și…

nufărul înflorește

prin viscol, ploi si ger

fulgi albi de zăpadă cântă simfonia inimii

litere efemere prin viată, șoptesc:

nu poți atinge apa iubirii, doar prin îmbrățișare

nu poți atinge focul iubirii, doar prin dăruire…

trag de perdea

raze

pline de sexualitate

fiecare dintre celulele tale îmi este dragă ba în suferință și durere

mai dragă

împing statistica-n stradă

fac uitat mirosul frunzelor putrezite

pentru câțiva euro

poți să grăbești moartea oricui

își exprimă îndoiala

că vei trăi ca un emoji cu urechile mari

și cel puțin o pagină de socializare îți va purta

numele

în altă ordine

de idei

un număr rușinos de poezii…

dacă nu te-aș iubi

lumina s-ar tulbura

încercând să străpungă vitraliile tristeții

culorile ar îngheța

iar viața n-ar fi decât un contur străveziu

din tabloul în care trăiești

dacă nu m-ai iubi

literele și-ar destrăma albastrul

cuvintele ar face riduri

s-ar îmbrăca în umbre

și eu aș muri implacabil și anonim

pe dinăuntru

dar ne iubim...

– bieți căutători de fericire…

Mi-e frig.

Un frig de parcă

l-aș fi desenat cu tuș negru

când îmi număram

inelele de sub scoarță.

Primele erau albe, luminoase, zvelte

Ultimele ?

Zbârcite și fără încheiere.

Mai am timp.

Am timp să-mi observ și rădăcinile 

dacă sunt bine înfipte în pământ.

Am timp chiar să socotesc

câte planete am atins

cu degetele înfrunzite,

câte sunt cele cărora

le-am schimbat…

primăverii în care

nu mai ești

mă încolăcesc strângând

prea tare.

Ploaia îmi tânguie

diminețile 

în care nu mai exist.

Roua

căzută pe piatra ce sunt

se topește sub stropii grăbiți,

râuri curg pe umbrele mele,

pe sculptura dorului

și a durerii.

Incremenită, cu fruntea

plecată-n pământul din tine, aștept

brăzdată de anii ce-mi lasă în…

oameni la apă

să bem în cinstea nevestelor și amantelor

de nu s-ar întâlni niciodată

când îți văd trupul

ca un copil nu mă bucur să zic

iată

os

din oasele mele carne

din carnea mea

această corabie cu pânzele

în vânt își expune părțile intime  

uleiul și toate comorile arabiei furate

pentru bărbatul promis

cel mai dulce omagiu scutirea de moarte

în timpul…

Privesc peste vreme, uimit te revăd

trecând majestos pe podul Triana,

pe valuri albastre tresaltă coroana,

desprinsă din umbra-ți rămasă pe pod.

Ești Doña Alba, sau Doña Sol? –

aleargă prin minte această-ntrebare,…

****

Neobosită,

moșica a renăscut căsuța

așa cum a visat-o de copil,

un rai

al sufletelor alungate

din raiul lui Adam dintâi,

fin purgatoriu

al mâinilor muncite

de neodihnă și migală,

al palmelor bătătorite,

al feței arămită-n soare...

Doar inima

zâmbește-a…

nu fi trist doctore

azi iarăși fac

transplant de retină



pupila destinului schimbă filtrul

oglindește anii…

Valsează timpu-n brațe de netimp

În ritm de răsărituri și apusuri

Se-nclină însăși fruntea lui Olimp

Să preamăreasca sensul din opusuri.

De jos, de sus, Pământ și Panteon

Lumina și-ntunericul visează 

Un vals în doi pe-o scenă-n Odeon

Și trupurile lor se-mpreunează.

Un pas-nainte, altul înapoi,

La stânga și la dreapta nemuririi

Întruchipați într-unul amândoi

Uitând de rânduielile…

Când ai privit peste ocean, ai văzut un leagăn în bătaia vântului,

pahare sparte în mii de reproșuri

și petale de trandafir. Un văzduh de petale.

Apoi, cineva ți-a bătut la ușă. S-a umplut timpul cu porumbei,

i-ai…

                                           15 Octombrie 2018

Prin ochii mei

viitorul devine trecut.

Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?

Lumina care îmi inundă ochii,

se pierde în adâncul sufletului meu:

nimic mai cald, nimic mai rece,

nici ploaia de vară ce repede trece

nu capătă altă formă,

alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,

nimic mai există!

Printre scântei, în…

Îmi număr ploile prin flori, trăind din setea lor fugară

Ce potolesc într-un izvor nevinovata lor comoară

Și-mi iau apoi din vraja lor un strop mărunt de profunzime 

Căci mă învață să nu mor și știu tăcerea s-o exprime.

Îmi număr zilele ce trec și frunzele ce stau să cadă

Ce se înalță, își petrec nemuritoarea lor paradă

Și-mi iau apoi din calmul lor câte-o tăcere trecătoare

Să mă inunde uneori și liniștea să mi-o…