Șoptiri... / Întoarcerea la rădăcini...

[Răduță If. Toader]

****

Neobosită,

moșica a renăscut căsuța

așa cum a visat-o de copil,

un rai

al sufletelor alungate

din raiul lui Adam dintâi,

fin purgatoriu

al mâinilor muncite

de neodihnă și migală,

al palmelor bătătorite,

al feței arămită-n soare...

Doar inima

zâmbește-a împlinire

și ochii,

încă vii,

se umezesc de fericire...

 

            ****

Portița

scârțâie a greieri

când nepoței ne calcă pragul

și veseli

ne aleargă-n brațe,

de ți-i mai mare dragul...

Puși

mai mereu pe boroboațe,

aleargă,

suie și coboară

în largul curții și-a livezii

cu glasuri de fanfară.

Mămici,

copile altădată,

ne umplu ochii de lumină,

sunt florile iubirii noastre

crescute în grădină.

E o risipă de plăcere

să vezi cum astrele făcură           

perechi de zâmbete,

vrăjite

de-a fetelor făptură.                

Și cât de dragă îți e clipa,

atâta vreme așteptată,

acum,

când raza de lumină

ți-ajunge-abia la poartă... 

             ****

[Chris]

frumos si candid, duios, mai ales a doua parte!

[Răduță If. Toader]

Mulțumesc pentru observațiile voastre față de "șoptirile" cu iz de spovedanie... Respect și prețuire!

[petrut dan]

Un poem cu implicații personale de care și cititorul devine conștient, din acest punct de vedere își merită universalitatea, indiferent de unicitatea noastră atunci când ne amintim de copilărie, cu tot ce înseamnă ea, lucrurile par cam la fel și nu prea, dar aici intrăm în altă discuție! Mi-a plăcut ideea cu adam cel dintâi, din anumite puncte de vedere, fiecare este al nu știu câtelea adam, o idee ce demonstreză adâncimea scrierii, mi-a venit așa să mă gândesc la „După melci”, ceea ce înseamnă forța scrierii de a deschide orizonturi și nu numai, cu drag!

[Grig Salvan]

Duioasă viziune casnică, o lume caldă și apropiată nouă, tuturor.

[bolache alexandru]

Mama spunea să faci rai din ce ai... O poezie despre viața în iubire, despre viața alături de nepoțeii care îți calca pragul, când te simți împlinit...

[Mihaela Popa]

o scriere delicată, profundă și plină de emoție

admirație!

[Vasilisia Lazăr]

Da, „moșica” a făcut Rai din căsuța aceea, iar eu știu asta. Și nu doar ea. Și „moșicul”. :)) Șoptirile în amurg e cartea întoarcerilor la rădăcini, dar și una a iubirii, iar fragmentul de mai sus e unul memorabil în acest sens. Mi-a plăcut în mod deosebit:

un rai

al sufletelor alungate

din raiul lui Adam dintâi,

fin purgatoriu

al mâinilor muncite

de neodihnă și migală,

al palmelor bătătorite,

al feței arămită-n soare...

dar și: 

Portița

scârțâie a greieri

[Mihai Katin]

fin purgatoriu

al mâinilor muncite

de neodihnă și migală,

al palmelor bătătorite,

al feței arămită-n soare...o imagine  inramata  in eternitatea  iubirii  care  vibreaza  genetic  din radacini  pana  la  cele  mai  fragede vlastare!

cu  pretuire!