Umbrele…

[BOTICI GABRIELA]

primăverii în care

nu mai ești

mă încolăcesc strângând

prea tare.

 

Ploaia îmi tânguie

diminețile 

în care nu mai exist.

 

Roua

căzută pe piatra ce sunt

se topește sub stropii grăbiți,

râuri curg pe umbrele mele,

pe sculptura dorului

și a durerii.

 

Incremenită, cu fruntea

plecată-n pământul din tine, aștept

brăzdată de anii ce-mi lasă în urmă

cicatrici.

 

Trezește-mă, Doamne

insuflă-mi simțirea și răspunde:

pe obrazu-mi de piatră

ce se revarsă?

 

Ploaia din umbră sau

lacrimi fierbinți?

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos.

[Chris]

fiecare strofa este o imagine si o stare

suntem intr-o permanenta introspectie

Roua

căzută pe piatra ce sunt

se topește sub stropii grăbiți,

râuri curg pe umbrele mele,

pe sculptura dorului

și a durerii.

- mi-a placut ideea din aceasta strofa, sculptura dorului si a durerii,

[BOTICI GABRIELA]

Aveți dreptate. Sună mai bine fără cuvăntul „vide” .

Vă mulțumesc frumos pentru sfaturi.

Sunteți un grup minunat care oferă necondiționat sfaturi foarte utile pentru începători.

[petrut dan]

Aș scoate „vide” de aici:
„Ploaia îmi tânguie
diminețile vide
în care nu mai exist”
Îmi place și cum se citește ca să nu mai spun că și exprimarea câstigă în ambiguitatea aceea poetică de care toată lumea vorbește, dar pe care puțini o găsesc!) Și mie îmi place mai mult cum vă exprimați în vers liber, maniera clasică este cuceritoare, dar parcă ține ptr ea anumite lucruri pe care versul alb, cu generozitate, vi le pune la dispoziție, cu drag!

[BOTICI GABRIELA]

Mulțimesc frumos.

[Grig Salvan]

Am remarcat finalul, oarecum stănescian, teribil de emoționant prin interogația aparent naivă și neștiutoare:

„Trezește-mă, Doamne

insuflă-mi simțirea și răspunde:

pe obrazu-mi de piatră

ce se revarsă?

 

Ploaia din umbră sau

lacrimi fierbinți?”

[BOTICI GABRIELA]

Mulțumesc frumos!
O zi cu poezie!

[bolache alexandru]

Imagini deosebite! Viața curge lăsând în urma cicatrici...

[BOTICI GABRIELA]

Vă mulțumesc foarte frumos.
O seară cu poezie!

[Vasilisia Lazăr]

Îmi plac mai mult poemele pe care le scrieți în vers liber.

Incremenită, cu fruntea

plecată-n pământul din tine, aștept

brăzdată de anii ce-mi lasă în urmă

cicatrici.

Excelentă imagine!