oameni la apă

[petrut dan]

oameni la apă

 

 

să bem în cinstea nevestelor și amantelor

de nu s-ar întâlni niciodată

când îți văd trupul

ca un copil nu mă bucur să zic

iată

os

din oasele mele carne

din carnea mea

 

această corabie cu pânzele

în vânt își expune părțile intime  

uleiul și toate comorile arabiei furate

pentru bărbatul promis

 

cel mai dulce omagiu scutirea de moarte

în timpul războiului

viața e scurtă căsnicia prea lungă

marea pe care o trec prin fața unui cer

părăsit

nu am întâlnit morți să-mi ofere ceva

așa cum nu există vreun viu căruia să-i fi dat

de pomană

iubirea în cazul meu fascinantă

cu aplicare imediată

 

voi primi numele unui incendiu

greu de oprit pe punte vântul îmi ia patul

cu vedere la stele înainte să ajungă

mai înalt decât valurile strigând din tăișuri 

 

oameni la apă

 

[petrut dan]

Bună seara, 

- Monica, îți mulțumesc pentru comentariul tău frumos pe care l am citit cu atenție și îți dau dreptate, așa este, nici eu nu mă dau în vânt să „ghicesc” fix ce a vrut să spună autorul, nu mă refer la lucrurile/subiectele/ideile evidente, ci la acele străduțe, uliți mai mult sau mai puțin luminate, pe care doar imaginația lui le străbate! Total de acord cu tine, aici „compătimim împreună”, cu drag!

- domnule Mihai Katin, onorat de aprecierea dvs și mă bucur mereu când vă regăsesc în pagina mea, cu stimă!

- Lisia, și tu ești un bun psiholog, nu mă îndoiesc, probabil și de aceea atragi, pentru că înțelegi foate bine oamenii și lucrurile, la care dacă adăugăm și felul tău artistic, cald și frumos cu care te exprimi, nu e de  mirare că îți iese cam tot, inclusiv poezia, inclusiv modul în care comentezi! Mulțumesc frumos, cu drag, my lady!)

[Vasilisia Lazăr]

să bem în cinstea nevestelor și amantelor

de nu s-ar întâlni niciodată

De aici reiese o duplicitate pe termen lung, caracteristică celor care preferă să rămână într-o situație de amantlâc, sacrificând adeseori iubirea în favoarea datoriei, dar sfârșind adeseori tot singuri și nefericiți.

În continuare, un complex de imagini în care iubirea apare ca un bumerang de tristeți implacabile, un eros înnegurat de umbre și dezamăgiri, ce parcă rupe din rădăcini frumuseţea şi puritatea acestui sentiment minunat.

viața e scurtă căsnicia prea lungă

marea pe care o trec prin fața unui cer

părăsit

nu am întâlnit morți să-mi ofere ceva

așa cum nu există vreun viu căruia să-i fi dat

de pomană

Un poem excelent, cu un titlu bine ales, scris în stilul tău unic și admirabil, un poem care te pune pe gânduri și îți ridică întrebări. Este viaţa atât de neagră sau poate fi şi altceva decât o înşiruire de evenimente sumbre? Este omul un neputincios în faţa destinului sau destinul este însuşi alegerea omului? Este iubirea un blestem pentru om sau reprezintă de fapt o celebrare a vieţii pe pământ? Cine eşti tu? Dar cel de lângă tine? Sunt întrebări în ale căror răspunsuri s-ar putea să descoperim şi o altă latură a existenţei, latura ei magnifică.

Felicitări, Dan! Observ că pe lângă faptul că ești un bun poet, ești și un bun psiholog.

[Mihai Katin]

jurnalul unei calatorii aproape mistice prin plasarea reperelor intr-o orizontala a ratiunii aproape suprarealiste:

nu am întâlnit morți să-mi ofere ceva

așa cum nu există vreun viu căruia să-i fi dat

de pomană...  

uneori cuvantul are puterea de a exploda in imagini, aici este arta poetica!

cu admiratie!

[Monica Pester]

Când citești o poezie îți pui două întrebări. Îți place chiar de n-o înțelegi sau 

nu-ți place deși o înțelegi. 

Adevărul este că mie mi se pare inutil și impropriu să înțelegi poezia cuiva. Nu-l cunoști, nu-i știi viața, traumele sau bucuriile, procesările și deciziile luate în timp. Ce ar trebui să înțeleg deci, din frământările poetului ? Mai ales când el  codifică textele mai ceva ca scrierile din mormintele faraonilor. Desigur, mi-ai putea spune că înțelegerea se face cu inima nu cu creierul. Așa este, dar dacă nu ai nici o singură celulă care poate fi soul mate-ul Adică, mă ferescuneia din trilioanele de celule ale poetului citit, nici inima nu poate răspunde la această înțelegere. Pentru mine, importanța intimă, sufletească a unui text este tocmaai de a căuta celulele acestea perechi , a le scoate în evidență ca niște chei de aur cu care, în siguranță deschid inima și mesajul poetului ce se transpune în fața mea. De-abia atunci, râd, plâng, tremur în sudori reci sau flăcări înalte, mă zbat și trăiesc împreună cu poetul tot ce simte și trăiește el.

Ei bine, tu , Poete, mă faci să ma zbat și să particip cu trup și suflet la tot ce ne oferi, ca și când eu sunt eroul scrierilor pe care tot eu le alcătuiesc !

Eu nu pot să judec poemele tale, Poete !

Eu doar le trăiesc.

Și pentru asta îți mulțumesc !