Blestemul iubirii

[gina zaharia]

Când ai privit peste ocean, ai văzut un leagăn în bătaia vântului,

pahare sparte în mii de reproșuri

și petale de trandafir. Un văzduh de petale.

Apoi, cineva ți-a bătut la ușă. S-a umplut timpul cu porumbei,

i-ai mângâiat

și le-ai vorbit despre incendiul în care arseseră

jurămintele noastre de dragoste

și răbdarea care servea dulceață amară din cupe de regi.

Ai plecat în grabă, așa cum plănuisem. Apoi ai vândut cumpăna

care-ți vestea când se depărtau așteptările pe drumuri sărate,

și numărai catedralele în care urcase crezul nostru

niciodată pierdut, niciodată amar.

 

De o vreme plimbi cu tine o căsuță de lemn.

Intri și ieși din ea ca dintr-un tablou, te descalți de fiecare dată.

De multe ori  meditezi.

Cândva îmi spuneai că părul meu miroase a drag și a pacoste.

Atunci am râs amândoi. Știu că ai dat fuga și l-ai umplut de albine,

și ai continuat să aduni ierburi dintre prăpăstii,

pentru aroma timpului...

Apropo, de ce suspini când  trece bătrâna aceea cu tălpile bătătorite,

sigur ți-a spus un secret,

cred că  ți-a dăruit o cutie cu vise.

Dacă da, ți s-au părut sfinte, nu-i așa?

 

Aici toamna e pe sfârșite. Rămâi acolo, în jocul tău de platină,

oricum seceta a umplut fântânile, iar frunzele se ceartă

pe o bucată de iarbă uscată.

Îmi lipsești, dar mereu am câte o culoare pentru dor,

și o brățară care mă leagă de tine,

știu, mi-e vocea răgușită, poate de atâta strigăt, de atâta răcoare

pe sub castanii unde au murit speranțele toate.

În curând, negura va scrijeli orașul.

Îl voi șterge cu sufletul

cât să te zăresc, acolo, în lumea pe fereastra căreia

te-am izgonit

să ne salvăm de blestemul iubirii.

[gina zaharia]

Vă mulțumesc, dle Grig Salvan!

[Grig Salvan]

Un univers bogat și fascinant al iubirii, chiar dacă resimțătă uneori ca „blestem”

[gina zaharia]

Dle Mihai Katin, Alexandru, Petruț, Mihaela, vă mulțumesc! Prețuire, tuturor! 

[Mihaela Popa]

tare frumos, plin de culoare, farmec și metafore frumoase

admirație!

[petrut dan]

„De o vreme plimbi cu tine o căsuță de lemn” - un vers care îmi place tare, chiar dacă poemul abundă în imagini și metafore deosebite, totuși, așa cum nu le putem reține pe toate, tot așa se face că apare câte unul/una care îți centrează atenția și face ca plăcerea lecturii să graviteze în juru-i, cum mi s-a întâmplat mie acum, cu drag și bucuria lecturii!

[bolache alexandru]

O poezie despre iubire ca un blestem binecuvântat... 

[Mihai Katin]

poemul  al  doilea  are o  traire  a lui aparte , o   caldura  a sufletului  deosebita...poemul  al  treilea  este  o   vibranta  marturisire  a existentialismului   din care   se  naste  iubirea  nu   ca  un blestem ,practic  nu   se pot  asocia  decat   poate  asa ,poetic cele  doua  cuvinte pentru   ca  ea  este  o  binecuvantare  ,ca  noi  o  putem  confunda ,blama   chiar  blestema  tine  de natura umana   regasita  atat de frumos aici:

În curând, negura va scrijeli orașul.

Îl voi șterge cu sufletul

cât să te zăresc, acolo, în lumea pe fereastra căreia

te-am izgonit

să ne salvăm de blestemul iubirii.

sunt  sigur  ca  veti   considera   inacceptabila  ideea  celor  trei   poeme  ,este  o  parere  personala   care  nu  aduce  nici   o  atingere  liricii  d-voastra!

[gina zaharia]

Mulțumesc,  Maria Elena! 

[gina zaharia]

Mulțumesc, Lisia!

[chindea maria elena]

S-ar putea să nu fiu logică - dar eu aș zice „binecuvântat blestem al iubirii” pentru că stupina iubirii ne dă atâția faguri prin care ne-ndulcim doctoria viețuirii amară! Jalonat foarte bine iraționalitatea rațiunii de a trăi! Am savurat!