Noiembrie de băutor

La cârciumă se bea sadea

Cu o pirandă din Obor…

daţi ofrandă ploilor

zâmbete cu trupuri albe

să trăiască

cere găndul omului 

să trăiască

dări peste dări

ca şi cum ar mai avea cateva vieţi viitoare

apoi se lasă bruma pe ochi

sărut sfâşietor…

  - poem spășit despre nimic -



1. Despre rostul lui Pic în lume



e sigur Pic nu există

e mai mult o stare de spirit

o zbatere fără rost

câțiva atomi adunați într-o celulă lălâie

mai degrabă două trei…

Dezleagă-mă de sfori, parcă prea tare,

M-au prins precum păianjenii-n strâmtoare.

Și lasă-mă să pribegesc. Vezi bine,

Că toate drumurile duc la tine!



In colțul tău de suflet am o casă,

Unde adorm și mă trezesc mireasă,

Și râd când peste ziduri trec grăbite,

Roiuri întregi de vise otrăvite.



Ca fulgerul un zvon s-a răspândit,

Că timpul nostru s-ar…

Dintr-un han cu ninsori

Veneai din poveste... alții au zis din rai

Strigând la iepe și plesnind din bice

Iepuri tăiau drumul, alai după alai

Iar câinii orbi se băteau pe burice.

Mânai rădvanul și caii cât mai iute

Ca viforul turbat săltam în șa eu

Că lupii în urmă sorbeau pe tăcute

Galopul îndrăcit al calului meu.

Doar pictori celebri pot zugrăvi pânza

Cât viscol, ce…

și dacă-am rupt de ieri logodna

cu toate cele criptogame

și port în sufletul cu scame

ruinele cetății rodna,

când pun pe fiecare deget

înguste lacăte, înguste

și mă ascund fără să preget

sub blana suplelor manguste

și, fără noimă, când presar,

albă, lumina și mă-ngădui,

iubirea mea-i un armăsar

pe care,…

Să fur secunda unui răsărit,

Dar câtă lume e deja în ea,

Câţi nu şi-au anunţat apoi, vădit,

Dorinţa de-a plăti, spre-a o avea…

Am închis ochii, urmărind mental

O rază, ce creştea timid din mare

Şi am simţit în sufletu-mi, spontan,

Căldura dimineţii unui soare,

M-am rezemat pe puntea unui gând

Şi-am savurat secunda, pe-ndelete,

Multiplicând-o-n ani, ce pe pământ

Uşor depune-un fin argint în…

în mine e spaima de singurătate laolaltă cu nevoia de singurătate

stau cuminţi într-un colţ ţinându-se de mână parcă ar fi două orfeline ciudate

dimineţile mele sunt murdare prelinse din fructele nopţii

praf de rodie azvârlit într-o doară peste seminţele de cânepă

- lasă-mă să te blestem şi să te plâng ca pe o nălucă albastră

stau în patul meu de spital ca într-un cocon într-un hamac prins între muchii

germenul fricii îşi face loc printre coaste şi…

între două şoapte
ai îngrămădit cerul
şi ofrandă
mi l-ai pus pe cale

să nu mai stai
între cer şi pământ
mi-ai spus

două stele precupeţe
cu mintea în nori
se sfădeau amarnic
cine să ia soarele
rămas al nimănui

luna o iau eu
am şoptit

ştiam că nu ţi-a plăcut niciodată

Noiembrie, monocolor -

Melancolii, torturi-sadea

Împrăștii și pe strada mea,

Din tolba stoarsă de amor.

Te-așezi în cârca zilelor,

Pândești cu ochi de cucuvea.

Noiembrie, monocolor -

Melancolii, torturi-sadea.

Prin văi, nici urmă de cocor...

Un fulg căzut în zori, din stea,

Cu sete mă ademenea

Să  stau de-a dreapta unui nor.

Noiembrie nepăsător.

citeam,

într-o didactică,

pe proust,

era, pe undeva, prin august;

hermetică, fila cearșaf

se făcea de-un galben zerdiceaf

și  adormii,

măi dragă,

între două secunde,

ca geamătul unei vasale burgunde...

dar tot mai aud:

ia-mă și du-te! 

ungherul unei foi pierdute...

am fi putut muri împreună

în picioare ținându-ne de mână

să trecem din flacăra lumânării în lumină

și din lumină în ceruri ținându-ne de mână



nu știu cum faci cum te încarci cum dormi

dar de fiecare dată când te trezești

ai sufletul lipsă inima ta ca un pumnal

rănește aduce moarte vărsare de sânge

nici să nu te gândești să te bucuri

pe deasupra satului meu

de sute de ani zbârnăie stafii ca niște zmeie

cu sufletul…

prințul zurliu desfide calendarul

în fuga bidiviului de ceață

și-a prins doar cu o rază mireasa de mijloc

nesomn mijit în zori vâlvoi

și munți mahmuri de-atâta dimineață

sub tălpi e  cerul

pe creștet -  cununi uní* de sare

cine-a-nceput

probabil rost nu are

trădarea ierbii - diversiune justă

cât timp firmanul iernii

e-n buzunarul drept

noiembrie

cu tâmpla sprijinită de câmpie…

la marginea acestei lacrimi

în care am locuit

în ultima vreme

cu chirie,

nu mai este

niciun pic de aer



așa că ți-o dăruiesc ție

cel fără de nume,

cel fără de chip,

cel fără de aripi,

cel fără de curaj,



să vezi

cum este să te târăști

sub iarba cetăților

de șoapte nerostite,

să auzi cum

poticnirea cuvintelor nestrigate

acoperă palatinul simțirii

iar inima schioapătă

sub hemoragii

de…

Cineva se încalță cu pașii mei,

mi-i poartă prin colb,

îi șterge prin livada cu gânduri

și mi-i așază la ușă, să-mi fie gata de drum.

Eu mă minunez de ce nu

nu am plecat cu arca aceea în care

mai era un singur loc liber, destinat

nehotărâților...

ți-l cedasem ție știind că mă porți…

un șarpe constrictor, fată,

învelit în poșetă,

iată,

cum își strânge botul și

până

să cadă ploaia înrâurită,

smântână,

se umflă în penele lui de șarpe

de văgăună...

prinde-l,

pe șarpele nubil, grindel,

somnambulul,

care, în frez, a speriat istanbulul,

dulce melcatrin

cu…