Stâncă și eternul

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

În spuma rece,

umbre seculare dansează-n valuri surde.

Ele veghează marea

și ascund sărutul  zeilor căzuți din soare,

iubiri ce n-au murit,

ci dorm sub ape grele.

Fiorul lor, chemat de veșnicie,

îmi prinde sufletul amarnic,

ca o aripă de lumină

ce-mi poartă visul peste vreme,

spre țărmuri unde timpul moare și renaște.

Efemerul se sfărâmă,

iar eu devin o stâncă,

fără dor, fără hotare,

ca o stea aprinsă.

Respir prin mare.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Doamna Vasilisia, mă bucură comentariul dumneavoastră. Mulțumesc. Poezia aceasta o iubesc, este parte din mine.

[Vasilisia Lazăr]

Este o poezie încărcată de simbolism și de o profundă reflecție asupra eternității, efemerului și a legăturii dintre ele. 

„În spuma rece,/ umbre seculare dansează-n valuri surde.”

Marea devine un simbol al timpului infinit, al misterului și al adâncurilor necunoscute. Spuma rece și umbrele seculare sugerează veșnicia și tăcerea eternă a naturii, precum și secretele ascunse ale trecutului.

„ascund sărutul zeilor căzuți din soare,/ iubiri ce n-au murit,/ ci dorm sub ape grele.”

Zeii căzuți pot reprezenta idealuri, divinități sau pasiunile pierdute, dar iubirea continuă să trăiască, ca o comoară ascunsă sau prin amintirile nemuritoare.

„Fiorul lor, chemat de veșnicie,/ îmi prinde sufletul amarnic” 

Efemerul, fragilitatea existenței, se sfărâmă, iar persoana poetică devine „o stâncă”, simbol al continuității, al permanenței.

„fără dor, fără hotare,/ ca o stea aprinsă”

Stânca devine un simbol al stabilității, în timp ce steaua reprezintă lumină, aspirație și speranță, o prezență ce nu se stinge.

Finalul poeziei, „Respir prin mare” sugerează o uniune profundă cu natura, cu eternitatea și cu spiritul mării, un mod de a trăi și de a fi în consonanță cu infinitul.

Acest poem evocă o stare de contemplare asupra trecerii timpului, dar și asupra faptului că în efemer se află și taina nemuririi, iar ființa umană poate găsi stabilitate și lumină în conexiunea cu natura și cu eternitatea simbolizată de mare și stâncă.

Mi-a plăcut mult.

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc, domnule Stănescu.

[Stanescu Valentin]

 

Efemerul este cel ce dă dimensiune veşniciei. Frumoasă însufleţire a stâncii!

 

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Mulțumesc,  Ada. Să ai o zi senină și plină de inspirație. 

[Ada Nemescu]

Recitesc versuri alese, cu un titlu  bine ales - 

Stâncă și eternul

prin simpla definiție a unei stânci, se știe că are în dăinuirea ei și gustul eternității. Aici însă, eternitatea este a sentimentelor, a iubirii, a neuitării. Alăturarea celor două cuvinte mizează pe impactul psihologic către cititor, ce poate fi atât de puternic!? Iubirea, iar stânca ești chiar tu, femeie - 

                                                                                                                           fără dor, fără hotare,

                                                                                                                                   ca o stea aprinsă.

am citit cu emoție, aDa