Frica

[Petre Ioan Crețu]

în mine e spaima de singurătate laolaltă cu nevoia de singurătate
stau cuminţi într-un colţ ţinându-se de mână parcă ar fi două orfeline ciudate
dimineţile mele sunt murdare prelinse din fructele nopţii
praf de rodie azvârlit într-o doară peste seminţele de cânepă
- lasă-mă să te blestem şi să te plâng ca pe o nălucă albastră

stau în patul meu de spital ca într-un cocon într-un hamac prins între muchii
germenul fricii îşi face loc printre coaste şi încolţeşte în ochi
răsare acolo ca un corn rugos de inorog ca un ţurţure de gheaţă palidă
ca între doi sâni lăptoşi de mamă lichidă ascunsă-n tranşee printre soldaţii morţi
- cum se înlănţuie moartea cu braţele atunci când sunt inorog pe tărâmul dintre două vise

păduri de pin transformându-se în luntre aurii
cum coboară ele muntele de-a lungul albiei de râu
şi se sparg de pietre cu zgomot surd de lemn lovit cu piatra
cum îţi spuneam nici nu pot să dorm până când pe furiş
îţi strecor printre amintiri câteva capcane
pentru vulturi pleşuvi cu arc de oţel şi-un şarpe șrapnel

[Ion Lazăr da Coza]

Remarcabil!

da Coza

[gina zaharia]

Frica ta are litere aurii... cu ea scrii minunate poeme, Petre! 

îţi strecor printre amintiri câteva capcane. Încântător!

[Valeria Merca]

Până să ne redobândim  libertatea cugetului și a simțirii, suntem puși să ținem piept celor mai mari frici ale noastre. Odată ce le-am înfruntat, acestea vor slăbi, nu vor mai avea forța de a ne subjuga. 

Minunat! Am citit cu aceeași mare plăcere.

[Petre Ioan Crețu]

Sofia, de la mine până la Eminescu este „...o cale atât de lungă, /că mii de ani i-ar trebui /luminii să ajungă”

[Sofia Sincă]

Dacă poetul nu e trist, poezie nu iese... Tristețea și singurătatea sunt apanaje ale poetului, începând de la Eminescu, încoace. Eminescu s-a simțit singur toată viața. Singurătatea lui a format apogeul poeziei românești.

Preferabil este să se găsească rețeta echilibrului, puterea de a ajunge la o împăcare sau la o depăşire a acestor probleme. Altfel, voila! ce poezie se face... :))

Frumos, calitate şi valoare! Vibraţii amare stau la baza restabilirii echilibrului spiritual, armonia lirică formează o aură.

Cu admirație,

Sofi

[Petre Ioan Crețu]

Mihaela, abia acum am realizat de unde mica... înverșunare (!?) Prefer să-mi zici Pic. Așa cum prefer să spun despre mine, așa cum a spus regretatul George Țărnea:

„Numărător(i) de ploi din doi în doi”

Mulțumesc de urare, așijderea.

[Mihaela Suciu]

Domnule PIC, v-am cunoscut începând cu poezia „Adagio” -http://insemneculturale.ning.com/profiles/blogs/adagio-2?id=6515444... și în urma comentariilor am preferat să fiu mai retrasă, în „andagio”. :))) 

Seninătatea e în noi, dar curg în/pe noi atâtea ploi. Cum s-o vedem? Eu zic să ne punem ochelari de soare. :))

Să fiți sănătos și să scrieți indiferent de vremuri, eu vă citesc! 

[Petre Ioan Crețu]

Chiar nu-s suspicios doamnă Mihaela. Nu știu de ce credeți așa ceva. Vă mulțumesc în primul rând că vă faceți timp și că aveți răbdare să citiți ce scriu.

Rar răspund țâfnos sau cel puțin așa cred :)))))

Mulțam și pentru comentariu și mă bucur că vă simțiți iubită de Dumnezeu. Ferice de dvs. Ce nu aș da să am și eu această seninătate. Vorbesc foarte serios.

[Mihaela Suciu]

Eu vă citesc și-mi place ceea ce scrieți, numai că evit să pun comentarii, sunteți suspicios și eu sunt deschisă atât cât mi se permite și mă simt eu confortabil. Vedeți, fiecare avem frici, eu am chiar fobii și-mi zic: „Bine că n-am depresie.” și-mi trece. Sunt atâția oameni frumoși în jur și-n tot ce ne înconjoară... Eu zic: „Dă-mi, Doamne, o nouă dimineață să descopăr frumusețea!” și nu sunt o persoană practicant-creștină, dar cred că e ceva mai presus de noi și chiar cred că mă iubește! Cu drag, Mihaela! 

[Petre Ioan Crețu]

Mulțumesc Nikol. Mă simt cumva puțin ostoit de cuvintele tale. Mulțam