nechezaț

[nicolae vaduva]

 

și dacă-am rupt de ieri logodna

cu toate cele criptogame

și port în sufletul cu scame

ruinele cetății rodna,

când pun pe fiecare deget

înguste lacăte, înguste

și mă ascund fără să preget

sub blana suplelor manguste

și, fără noimă, când presar,

albă, lumina și mă-ngădui,

iubirea mea-i un armăsar

pe care, doamnă, nu-l tăgădui.

 

 

[Vasilisia Lazăr]

Și mie mi-a plăcut.

[Valeria Merca]

Plăcut popasul!

[Nikol MerBreM]

Dacă nechezaţ-ul e atât de fermecător, mă întreb cum o fi fost neche-...caimacul :)))!

Drag,

Nikol

[Tudor Cicu]

De ce „nechezaț” acest poem sprințar și cu „ceva„ tâlc? Dorința de a înveseli cititorul e de laudă. O ironie ascunsă mai întrezărim (printre rânduri), dar e o ironie trasă prin dulceața poeziei. Am trecut... mi-a plăcut!

[Mihaela Suciu]

Presărați alb și se reflectă multicolor, domnule Văduva. Spun DA poeziei „nechezaț”! Și acum două fraze cu „nu”:

1. Fiecare femeie are o cheie, nu puneți lacăte!

2. Nu vă ascundeți sub blana mangustelor, sunt mari amatoare de șerpi!

Cât despre titlu: „nechezaț”, mai repet nechezatul până mâine, cel de azi nu mi-a ieșit. :)))

[Sofia Sincă]

Subtilitatea, regula de bază a poeziei tale și mai este surprinderea sau răsturnarea valorilor reale.

Din nou, cu plăcerea textului,

Sofi