dac-ai vrea să-ți șterg

amarul de pe buze

aș putea alege

viața unei frunze

să ți-l port pân' vântul

jos o să-mi adune

orice foc de-al tău

ce arde-amărăciune

dac-ai vrea în ziuă

noaptea s-o cobor

aș putea alege

viața unui nor

negru ca o cioară

soarele de-l taie

până când în șoapte

m-ar goli o ploaie

dac-ai vrea să-ți numeri

anii de un…

În dormitorul dintre două nopți

ai atins imaginar

vocea stinsă a unui hotar desenat asimetric de promisiuni

Din pavajul dentar al pulsațiilor

cleștele a eliberat o plombă a trecutului

Lunaticii au țopăit fericiți pe cercul carnal 

prin care soarele va înfige câteva săgeți 

în inima unei banalități

Sub imensitatea descompusă între noi doi

iubirea își va elimina din metamorfoză ochelarii

Tot oarbă rămâne în acțiuni definitorii

Va…

Linia cerului se întretaie,

Soarele tremură neputincios.

Curge în lume o neagră văpaie,

Fulgere zburdă plecate de jos.

Fumegă urbea scăpată din lanțuri,

Cețuri se-acordă în dans îndrăcit;

Șubrede zvonuri aleargă prin șanțuri –

Umbre de vise ce s-au rătăcit.

Vin din apus asfințituri incerte,

Vagi constelații întoarse pe dos.

Șuieră vântul prin ierburi inerte,

Ploi se amestecă-n vals…

bătrânul gînd secat de viață

răzbate bezna fără chei

aici mă văd cu altă față

iar moartea joacă-n ochii mei



din fum legat cu suferință

inspir tot răul ce-a ramas

îi vînd și clara conștiință

ca să-mi reducă clipa-n ceas



adorm plăcerea albei vieți

trezesc în suflet neagra noapte

lăsînd cu-amprenta unei ceți

pe haina mea parfum de șoapte



aștept cu sete gustul morții

să-mi stingă frica-n fața ei

te chem…

Uneori e bine să taci.

Atunci se aude pământul sfredelit de un cântec rănit,

gemând ca un prunc fără scutece.

Și mieii se aud întorcând primăvara

în laptele cucului!

Nu, nu ești…

taina ochilor albaștri

o dezleg atât de greu

când pierdut-am printre aștri

vocea sufletului meu

savurez bucăți de gheață

ce-n tăcere mă privesc

calzi îți sunt doar dimineața

când cu șoapte te trezesc.

reci de tremură Carpații

orice freămăt îl ascund

în izvor ferit de alții

ce-n apusuri des ascult

cer senin cuprins de ape

naște ploi atunci când…

dorul de vară -
din florile grădinii
lacrimi de rouă

     *****

în pribegie -
ghetele ajunse pe post
de gură-cască

     *****

buchet de nuntă -
vântul aruncă pe scări
condurul doamnei

Stau raze s-asfințească peste ape,

un furnicar de scânteieri flămânde;

Efluvii moi se zbat pe coapse lungi, bronzate,

se nalță și coboară reflexii tremurânde;

Bătrânul Istru-ncolăcește și răsfiră…

te scurgi în brațele-mi 

atât de fragedă

să nu mă lași al nimănui

iar șoaptele-mi vorbesc 

cu glasul tău mai mult

povara hainelor s-o uit

gravezi pe trup lumini

spre inima-mi

cu roșu scris…

scara mea de dus în nori

cea mai lungă dintre scări

mult mai lungă decât scara

îngerilor păzitori,

de-o să cad cumva spre seară,

cum cad brumele târzii,

face-mi-s-ar trupul scară

pentru gândurile vii...

face-mi-s-ar trupul trepte

pentru gândurile lungi

să se urce,

să se…

urăsc tăcerea ce mi-o dai

iar noaptea o urăsc din ce în ce mai mult

căci clipa care o-ntâlnesc în calea mea

e un neant

pe dig de întuneric

adâncul căruia-ți ascunde doar fantoma

și-acea dorință: "iar de-a te vedea"

sub ploi uscate îți urăsc tăcerea

și dintre noi distanța o urăsc…

umbra mea nu începe cu mine

vie în fumul lumânării

pare o noapte

contopită cu peretele și cerul

în crucea răstignit-a unui calendar

sfărâmicioasă ca frunzele de toamnă

întinde lipsa de culoare

pe aripile fluturilor

infiniți în lumina lămpii

în graba drumului dintre doua lumi

depărtarea leagă sufletul la ochi

aplecate înspre mine

cuvintele nu lasă umbră

sfâșie doar tăcerea

și dorul de galop…

ora șase dimineața

o lumină de culoare verde se prelinge pe sticla geamurilor mele

modelând coduri binare

trebuie sa fie vorba despre noile actualizări

auzisem despre ele în timpul zilei de joi când mergeam să cumpăr păine,apă și plăcuțe de RAM.

în sinea mea mă întrebam

cum au ajuns la concluzia

că avem nevoie de o actualizare

să fie oare excesul emoțional

trăit sau reprimat

care suprasolicită procesorul

și restul componentelor…

eu te blestem la fericire

în toate clipele pe care le respiri

și-n toate nopțile când porți acea sclipire

iar ochii ți-i rănești de amintiri

eu te blestem să fii lumină

când întunericul sălbatic te apasă

și tot la ce-ai visat devine o ruină

crezând că nimănui deloc nu-i pasă

eu te blestem să fii ca focul

atunci când gheața frige tot ce știi

iar lumea pare că își pierde scopul

și-ai fi rămas doar tu…

Cu buzele am atins cerul cu ochii marea

Costel Zăgan, Nemărginiri într-un vers

anotimp rece –

pe drumul către apus

umbre pierdute

     *****

lacrimi de toamnă -

o pânză de păianjen

grea de rouă

     *****

noapte fără umbre -

în coarnele lunii

calea lactee

prin furtunile lumii pândesc amnezii

să le sorb amețeala ce șterge din vii

amintirea-blestem că mai pot să respir

cu moartea și viața-mi legată de-un fir

iar căderea cu sila o trage din urmă

să-și roadă negreața de vânturi și umbră

alături de mine s-o frigă, să-i sece

vecia de-o noapte scăldată în sete

mai arde un pic printre șoapte cernute

mai lasă-mi tristețea nebună și du-te

ori ia-mă cu tine cât vreau…

(blagiană)

Încolţeşte marea în privirea ta,

Gheaţa dintre inimi într-un val se sparge;

Degete de soare, după o perdea,

Mângâie surâsuri prinse de catarge.

Peste fruntea zării joacă pescăruşi,

Susură lumina-n tonuri de opale;

Tu mă iei de mână, mă strecori pe uşi,

Către labirintul visurilor tale.

Se zăreşte „umbra unor maci“ pitici,

Paşii mi se-apleacă să le-atingă glezna,

Fluturii de miere…