Ceasul își declamă limba plată

Într-un vag elogiu liniar.

L-am reînviat pe Niciodată

Numai pentru a-l ucide iar!

Imnuri scriu cu patimi pentru Moarte,

Pentru infinit și apogeu,

Chiar de încă mă revăd departe

Și de tine, și de ceasul meu.

Timpul se desface în petale,

Într-o epopee de culori –

Parcă toate simțurile tale

Tind să aibă noimă uneori!

Te revăd smulgând din…

Pe drumul sinuos al nașterii obscure

Din care omul vrea doar tot ce e mai bun,

Lascivele chemări vin din neant să jure

Că Moartea-i un miraj ca spuma de săpun.

Îmi spun și Eu, ades, că zorii vieții tale,

Dintr-un neant ieșind, spre altul se reped.

Eu știu că porți un nimb de lacrimi siderale,

Dar că ești cel mai trist, nicicând nu pot să cred!

Trăiește, om frumos și nu Mi te supune!

Eu grijă voi avea să te…

Aveți idee dacă s-au aprins

Pleiadele de stele în mormânt

Și dacă universul necuprins

A reușit să intre în cuvânt?

Aveți idee ce lumini se sting

La marginea poemului tăcut

Și câte vise,-n treacăt, mai ating

În dorul meu etern necunoscut?

Aveți idee câte amintiri

La soclul poeziei am depus

Și, fără să mă pierd în străluciri,

M-au învățat să le arunc în sus?

Aveți idee unde a…

Linia cerului se întretaie,

Soarele tremură neputincios.

Curge în lume o neagră văpaie,

Fulgere zburdă plecate de jos.

Fumegă urbea scăpată din lanțuri,

Cețuri se-acordă în dans îndrăcit;

Șubrede zvonuri aleargă prin șanțuri –

Umbre de vise ce s-au rătăcit.

Vin din apus asfințituri incerte,

Vagi constelații întoarse pe dos.

Șuieră vântul prin ierburi inerte,

Ploi se amestecă-n vals…