dereglat de punctul pe i

scot în lume câinele

rottweilerul meu cu foamea în glandă

când în parc

mă opreşte o cucoană mare

să mă întreabe

cât e ora paradisului pierdut

leo

aşa îl cheamă pe câine

se uită în ochi

de parcă măcelăriile toate

mi s-ar ascunde sub…

aripa care-mblânzește abisul

 Și dincolo de moarte 

 o undă viorie s-aprind peste un prag 

 e visul ce se pierde 

 pe file oropsite, pelerinaj tăcut. 

  

 Să-ți amintești străine  

 suntem frânturi de lut 

 să n-aștepți să se spargă în fire de nisip, 

 din viață ia ce-ți place 

 și dăruiește clipe dospite-n palma zilei 

 sub aripa senină a blândului azur. 

  

 Înmoaie-ți pana albă în ochi de chihlimbar 

 să nu îți fie frig 

 să nu îți fie foame, …

 

Curge

cântecul

mamei

ca printre cetini

apele lunii.

 

Culcat în leagăn,

pruncul a-nchis

pleoapele.

 

Lăstunii,

din mugurii casei,

înfloresc,

de sub aripa mamei,

chihlimbarul de cioc

 

În odaie,

cu vrâstă de aur în straie,

mireasma de pâine

spre opt împletită

adoarme și ea

sub clopoțelul de foc.

 

Mama și Maica îngaimă

încă o șoaptă

din străvezimile …

acolo scârțâie durerea din încheieturi 

ulițele șuieră numele la răscruci 

și chipul ființei moare în prima gloată mâncată de o realitate dirijată de alții 

un polițist își caută hoții într-un coteț cu păsări imaginare 

și eu sunt tâlharul ce fură patul nopților cu lună 

gardurile murmură povestea cu vânătăi pe spatele anilor 

desculță umblă sărăcia 

cu un braț de vreascuri 

iluzia e ca un soare ca o pâine caldă pe masa…

are graniţe bizare

de-a lungul buzelor

coboară pe coapsa stângă abrupt

continuă şerpuit pe lângă sâni

unde vameşi  erecţi

verifică vizele de intrare în suflet

şi urcă apoi  la casacadele ochilor tăi

pictați de dumnezeu în sabat

în Absintia

 se moare invers

dinspre moarte înspre viață

se urăște din dragoste

fatalitata crește din speranță

toată lumea vrea să piară…

Azi plouă iar, sau poate ochii mei

Se-nrourează când gândesc la tine.

E dragoste, e zbucium, oare ce-i …

mă dezleg de dureri

mă dezleg de frică

stau în mijlocul minții mele

dar nu sunt mintea mea

nici gândurile mele Doamne

nu sunt

           ascult doar Liniștea Ta

îmi reneg trecutul

și-mi abrog viitorul

nu-Ți cer nimic

fiindcă mi-ai dat deja totul

mă dezleg de iubiri

mă dezleg de dorințe

sunt Iubirea…

Încă o toamnă

se cerne prin ploi de castani:

 îngenuncheată într-un gând

geruiesc cuvintele

 pentru ziua fără mâine

când am să-mi fac cuib

 în coarnele cerului.

neverback,

neverback

ţipă“goarna veşniciei”.

Tagore râde  într-o haltă…

Vecin cu veacul și cu fagul,

stâlpul acesta de altar,

anul trecut a fost stejar.

Dulgherul

i-a descântat cu dalta și briceagul

numai șoptiri ce le-nflorește cerul,

și-n încrustări din psalmul sfânt -

cuvintele.

Stâlp pentru Sfânta Sfintelor.



Dar când singurătății lui rămâne

se-ntoarce spre icoana din Mamvri

și pe cei trei,

scăpați de focul dunii,

hoțește îi adapă,

precum odinioară,

prin îngăimarea frunzelor…

Dimineața din suflet

Prezentul semnează cu armonie

În condica clipei ce-i stă aproape,

Mă mângâie pe suflet și pe pleoape

Precum o dulce, blândă simfonie.

Cu inocență, mă integrez rapid

Și las în urmă doar nesiguranța

Vieții. Împrumut forță din nuanța

Unui gând care refuză-a fi stupid.

Împrospătat pășesc în toamna vieții,

Ating iubirea ce mă ia de mână

Și mă ferește de negura…

palmele care măsoară vidul

nu mai întreba depărtarea cum colorez șuvițele zilelor

pare că nu-mi pasă iubite odihnesc între ape

timpul care mi s-a zbătut rănit sub cnut și cravașă

acum se dezlipește ușor de pe…

Viaţa-i o rugăciune

unde îngerii ne trezesc…

Unii preferă somnul adânc.

Sforăitul…

Castanii ştiau; îşi scuturau florile ivorii,

Îmbrăcându-mi visele în straie de nuntă.

Aerul prinsese şi el de veste

Şi se aşternuse, covor plutitor, sub tălpile mele.

În mine îşi făcuse casă un roi de fluturi liliachii

Şi păsările îmi imitau, amuzate, sunetul inimii.

Chiar şi prietenii nopţii aflaseră:

Luna râdea cu gura până la urechi

Iar stelele furau sclipiri din privirea mea.

Doar tu nu ai avut curajul să crezi

Ce îţi şopteau…

oglinda lamei de cuțit

înfășurată pe osul tăcerii

își desenează blazonul

și arde-n strigăt un smoc din păr de lup...

o, ce copil ademenit

de ierburile primăverii,

vreau dintre săruri să destup

vena ce-mprăștie ozonul...

e ceață, a-nceput periplul;

o înnoire-n lanuri albe;

mai dor pierduții dinți de lapte

și se aude-n somn claxonul,

în unde s-a deschis multiplul

cu frigurile prinse-n salbe,

sunt singur,…

trupul tău m-a învățat să pictez tablouri ciudate

linii abstracte

hieroglife și cuneiforme 

te-am pictat pe o adamască matusalemică

iar culorile mi s-au amestecat în gene

am pastelat curbe…

Câteodată,

precum ochii tăi,

inima se limpezește,

că poți vedea dincolo de gând,

până în Dumnezeu.





Peste gardul școlii Lui

se aud

clopoțeii râzând...





Alteori,

ca o negură din neunde

se face-nserare

deasupra inimii mele,

ca printre coarne de cerb

violetul pietrelor rare.

Atunci,

ochii tăi, aproape plângând,

îmi repetă, mereu și mereu,

să nu uit intraductibilul verb

din limba…

dimineața, ca o fructă,
cade-n mâini din soare ruptă...

coaptă, durdulie, miere,
cum e țâța de muiere:
piersăcie, parfumată,
când deschide spre lumină
pulpa ei de zeamă plină
și de sâmbure cu viață...

ce-mi doresc o dimineață
peste mine scuturată!