Îmbăiată în apa oaselor

[chindea maria elena]

aripa care-mblânzește abisul

stenic
organizez picnic la marginea ochilor
recalificat șarpele scrie sulfuric în pupilă despicată iluzie
atâtea geneze au eșuat în furtună
strivite de coasta neantului

soldații întorși din războaie
numără steaguri la o margine de ventricul
câștigul centralizează expirația humei
concluzionează
magistratul celest

îngenuncherile inevitabile
muiate în ruguri s-au făcut icoană
înrămate de iureșul sângelui

văzduhuri ocultate clocotesc în aripa gândului
irup înălțări

ispita
plachează magistral bunele mele intenții
a mă strecura nevăzut printre valvele rotitoarei vieți
într-o plutire domestică
devine aproape o imposibilitate
fără coacere brumărie

fermecate de apa oaselor
mâinile alunecă pe albii tocite nici un dragon nu mușcă din palmă
argintul trădării

pe vatra inimii doar sângele arde cu flacără albă

dar câtă culoare ne-ncape când pe rugă plutim dincolo de toate oglinzile
valului

misterului îi deschidem arterele
și ne bem din buza destinului cu-aceeași ardoare
de verde

[Ion Lazăr da Coza]

atâtea geneze au eșuat în furtună 
strivite de coasta neantului 

Pesimist cum sunt, îmi vine să spun, uitându-mă la homo sapiens: No, că nu-i păcat de-atâtea „eșece”!

Știu, poeta/poezia se referă la altceva (dar câtă culoare ne-ncape când pe rugă plutim dincolo de toate oglinzile/ valului).

da Coza

[chindea maria elena]

Afectele noastre sunt unele din cele mai puternice și rafinate energii, Sofy! Și lasă urme în materie mult mai profunde decât ceea ce facem! Ne dă altă strălucire și penetranță fulgerului interior!

Cu mult drag.

[Sofia Sincă]

Noi ştim, că urmele noastre calcă pe atâtea alte urme al celor de dinaintea noastră, înaintea-înaintei noastre atâtea alte fiinţe au lăsat urme cu trăirile lor. Lanţurile vieţii ce ne-au sugrumat uneori, iar alteori au același verde.

O altă minune de a Gerrei - acest poem.

Admirație,

Sofy