pe muchie de foarfecă 

între apus și răsărit 

albină fără aripi

fără ac 

doar un nimic 

un liliac albastru

îmbrăcat în frac

un drac

un surogat cu plete 

plecat în noapte la cerșit 

pe ulițele vântului 

ce riscă 

să risipească ceața 

să pună plombe 

viitorului 

un zar rotund

ce nu se mai oprește 

decât în colții 

unui știrb 

ori în gingii

o frunză violetă 

stingheră 

ce se îmbată 

din răsuflarea 

unor reci stihii 

fitilul ce se-aprinde

când vine primul fulg 

un glonț de-argint

care omoară amintiri

puțin câte puțin 

sunt iar copil

dar eu îmi sunt 

chiar mie însumi 

cel de azi

îmi sunt străin 

sunt doar fotografii

în care nu mă recunosc 

aș trece liniștit

pe lângă mine

și nu m-aș recunoaște 

sunt amintiri

care mă mint

murim în fiecare zi

puțin câte puțin 

și ne trezim crezând 

că suntem cei de ieri

mințim puțin 

puțin câte puțin 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr ieri

Aproape rămăsesem fără aer. M-a prins ultima parte. Poate puțin mai esențializat n-ar strica, poezia e esență.

Comentariu publicat de bolache alexandru Luni

Mulțumesc, Nicoleta!

Comentariu publicat de bolache alexandru Luni

Mulțumesc pentru interes, Ada!

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona Duminică

Poemul este profund și sincer. Transmite acel sentiment de înstrăinare de sine.

Comentariu publicat de Ada Nemescu Vineri

Frânturi risipite altundeva. Doar fotografia păstrează secunda, cea pe care apa oglinzii o uită!

Am citit cu interes, aDa

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Mai 30, 2025 la 6:55am

Sunt onorat de prietenia și comentariul dumneavoastră, domnule Cornel Neagu!

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Mai 30, 2025 la 6:09am

Când gloanțele omoară amintiri, viața devine întunecată și rece...Nu m-am descurajat, am citit până la capăt descoperind o altă fațetă a liricii tale, Alex. Gând ales cu prietenie din partea mea!

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Mai 29, 2025 la 11:58pm

Mulțumesc domnule Cicu pentru prezență și comentariu!

Comentariu publicat de Tudor Cicu pe Mai 29, 2025 la 7:47pm

Alexandru> fotografiile nu pot decât să ne dea ceva despre care noi deja uitasem... o construcție scurtă, pesemne, ar fi redat la fel cam tot ce ne-ai desfășurat în caierul „bunicii”,  care ne tortura să îi ținem ghemul între mâini.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ultimul mister a utilizatorului Ada Nemescu
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Pop Dorina îi place postarea pe blog Ziua ta, Copilărie a lui Ada Nemescu
cu 12 ore în urmă
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cum sună o vioară ca o orchestră a lui Ludușan Ana
cu 14 ore în urmă
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
cu 14 ore în urmă
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
cu 14 ore în urmă
Lui Ludușan Ana i-a plăcut discuţia Cu frigul în spate a lui Ludușan Ana
cu 14 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 16 ore în urmă
Cornaciu Nicoleta Ramona a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Copilul - ultimul altar a utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona
cu 19 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ultimul mister a lui Ada Nemescu
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Ziua ta, Copilărie a lui Ada Nemescu
cu 20 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Regăsire a lui Vasilisia Lazăr
cu 20 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Fără flori a lui BOTICI GABRIELA
cu 20 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dansează cu mine a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 23 ore în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Căderea pasiunii a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 23 ore în urmă
Pictograma profiluluiHerghelegiu Rada i-a dăruit un cadou utilizatorului Ada Nemescu
cu 23 ore în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cântec de pierzanie a utilizatorului Tudor Cicu
ieri
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog când brațele-mpletesc nopți alb a utilizatorului Maria Mitea
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor