nu mă trage de mânecă spre colacul fântânilor din copilărie

[Elena Mirca]

acolo scârțâie durerea din încheieturi 
ulițele șuieră numele la răscruci 
și chipul ființei moare în prima gloată mâncată de o realitate dirijată de alții 
un polițist își caută hoții într-un coteț cu păsări imaginare 
și eu sunt tâlharul ce fură patul nopților cu lună 
gardurile murmură povestea cu vânătăi pe spatele anilor 
desculță umblă sărăcia 
cu un braț de vreascuri 
iluzia e ca un soare ca o pâine caldă pe masa ponoarelor  
îndemnându-mă să sorb spuma laptelui cu gust amar 
ignorând scorbura legiunilor de draci 
mușcă viața înfometată de energia fecioarei 
de naivitatea ochilor adânci 
mă trage pe genunchii sorții 
tatuând firul negrul în carne 
într-un ozor însemnat 
unde albul și negru 
sunt universuri 
murmurate de un evreu de lemn 
când blestemul mușcă de picior 
și mor ca un sunet înghițit de beznă 
și mor ca să mă trezesc cu iertarea de mână

[Elena Mirca]

 Ion Lazăr da Coza va multumesc frumos pentru popas, sugestii si cuvintele minunate, adevarat un poem nascut la sat.

[Elena Mirca]

 Sofia Sincă va multumesc frumos!

[Sofia Sincă]

Superb! Glasul amintirilor în negru, a simţurilor, trăirea copilăriri în melancolie, chiar cu spaima morţii.

Un poem de zile mari într-un înveliș de aur!

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

masă > masa ponoarelor 

tentând > tentată > tentându-mă > îndemnându-mă (oricum, acel tentând sună câh)

Nu știam ce-nsemnă OZÓR, ozoare, s. n. (Reg.) Motiv, model, desen de cusătură sau de țesătură. 

Excelent, Elena! Excelent!

O poezie cu substanță. Versuri săpate în bazaltul veșniciei (care - nu-i așa? - s-a născut la sat).

da Coza

[Elena Mirca]

multumesc frumos Valeria!

[Valeria Merca]

Strălucitor, viu,  scrisul tău, Elena! 

Am citit cu admiraţie.