Trupul râde de suflet
sufletul plânge în trup
lumea cu raiul putred
în două am s-o rup
Sufletul plânge în trup…
Amurg de toamnă izvodit din vise,
Din vise răvășite de amurg.
Se-ntoamnă iar, ca după legi nescrise,
După bătaia ceasului din burg.
Săgeată scriu cocorii pe orizontul scrum.
Țipând. Nemarginirii strajă.…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Mai 31, 2022 la 6:30am — 8 Comentarii
Doar având un strop idee de canoanele gândirii
Ce răsfiră și aduna de la beta până-n delta
Mii de pagini, căutări, prin volume și tratate,
Procesându-le în ritmuri ce depind de legea firii,
Îți aliniezi trecutul într-o rază de prezență,…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Mai 30, 2022 la 4:30pm — 3 Comentarii
Trupul râde de suflet
sufletul plânge în trup
lumea cu raiul putred
în două am s-o rup
Sufletul plânge în trup…
Adăugat de Costel Zăgan la Mai 30, 2022 la 7:56am — 4 Comentarii
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Mai 30, 2022 la 7:33am — 3 Comentarii
Când vânturile toamnei se întorc haine,
cu frunze arămii desprinse din copaci,
adusă de un dor ai vrea să mă împaci,
la orele târzii, când somnul nu mai vine.
Apari pe geana înserării, neschimbată,
alungi himerele cu zâmbetu-ți calin,
minuni cerești mi-aduci în orele ce vin,
iar îngerii din cer coboară deîndată.
Cu harul sfânt mă-ating necontenit pe față,
simt mângâierea lor, din ce în ce mai mult,
adorm…
ContinuareAdăugat de Corneliu Neagu la Mai 30, 2022 la 5:08am — 4 Comentarii
la început eram numai eu
cel care încerca să țină pasul cu ziua
cât era de lungă
în fiecare casă
își băga nasul în fiecare viață ridicată cu sudoare și dorul aprig
al celor care și-au ținut minte părinții
precum în fotografiile sepia
tineri
am simțit un fel de muzică între noi
între mâinile noastre dumnezeu părea că nu mai știe când să-și culeagă via
timpului meu abia îi mijise mustața iar tu încă ascultai între…
ContinuareAdăugat de miodrag radanov la Mai 30, 2022 la 12:41am — 2 Comentarii
Sunt salcia ce-neacă ramul
În frunzele de-acum uitate,
Și marea care-și plimbă valul
Prin clipele înmiresmate.
De multe ori am fost cetate,…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Mai 29, 2022 la 1:00pm — 7 Comentarii
Mi te-nchipuiam, adesea, construind o lume nouă
În care să ştergem timpul ce-mpărţise-o viaţă-n două.
Te visam, în nopţi pierdute, ca pe-un ţărm la care fug,
Doar îmi aprindeam, nebuna, flăcările unui rug.
Şi am ars, cum nimeni alta, pân-am devenit doar scrum,
Tot te mai visam în noapte, încă o mai fac şi-acum...
În zadar te-am şters din toate filele din calendar,
Că-mi rămâne numai anul ce mi l-ai adus în dar...
Încă…
ContinuareAdăugat de Herțeg Claudia (Mota) la Mai 29, 2022 la 8:30am — 6 Comentarii
Am fost din nou în ceruri, pe-Acoperișul Lumii
Și noaptea din eter coboară-ncetișor.
E-o fabrică de gheață în jur și-n jocul lunii,
De veacuri ți se pare că-i un cristal ușor
Sunt tot la înălțime, respir fără să-mi pese,
De-aici,…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Mai 29, 2022 la 12:00am — 8 Comentarii
Valuri de maci
alergau peste seninul cerului
fără de aripi,
tablouri neîndrăznite
trădau raiul unor îngeri
fără viză de zbor,
iar înălțarea din noi
cu lacrimi cu tot
privea adânc zbuciumată,
printre stele,
la alte iubiri.
Adăugat de Aurelius Belei la Mai 28, 2022 la 8:10pm — 3 Comentarii
Cum s-au scurs oare fire de nisip
Pe veşnicia mea neînţeleasă?
Doar întrebam, nu vezi că nu mai ţip?
Nici nu-mi răspunde, astăzi nu-mi mai pasă.
Cum ţi s-a scurs din ochi pământul tot
Şi a rămas pustiu ca-ntr-o Sahară?
Să nu-mi răspunzi, am luat nisip un lot
Şi ţi-am lăsat pe tâmple sare-amară.
Cum te-am iubit? Că astăzi nu mai ştiu
Şi tu cum m-ai iubit din oră-n oră?
Ne-am dus doi orbi de mână în…
ContinuareAdăugat de Herțeg Claudia (Mota) la Mai 28, 2022 la 6:33pm — 8 Comentarii
Aduceți mai aproape pădurea de foioase,
când umbrele-nserării ajung la-ntretăieri
de jurăminte false, pe la răscruci rămase
la margini de legendă, venind de nicăieri.
Atunci voi înțelege că undeva, anume,
sub karma unor doruri, fără a ști precis,
tu încă treci cu gândul hotarele postume
să-mi readuci o clipă de magic…
ContinuareAdăugat de Corneliu Neagu la Mai 28, 2022 la 6:26am — 6 Comentarii
În barul plin de nimfe despletite,
Când noaptea-ncepe să-și arate colții,
Apar femei desperecheate, triste,
Ce stau și-așteaptă fiecare-n fața porții.
Acolo, în gesturi mici, una spre alta,
Își trec prin pat câte un client…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Mai 28, 2022 la 12:38am — 2 Comentarii
E ultimul meu august pe retină
Apoi îl şterg de tot din calendar
Şi fiecare an care-o să vină,
Va fi fără de august, ca un dar.
Şi am să uit că lunile-s mai multe,
Şi-am să mă mint că doar atât au fost,
Şi am să fug de cine vrea s-asculte
Un august care n-are niciun rost.
Şi calendarul vrea să-mpuţineze
Cu înc-o lună mersul lui firesc,
Pe luna mai el vrea să o vâneze...
De n-am fi fost... ce calendar…
ContinuareAdăugat de Herțeg Claudia (Mota) la Mai 27, 2022 la 5:00pm — 4 Comentarii
Troiene de ierburi călcate-n copite
de ciurde rebele se-ntind peste coaste,
de parcă-s talazuri, vârtejuri de mare;
Alături, poiana foșnindă…
ContinuareAdăugat de gabriel cristea la Mai 27, 2022 la 2:00pm — 8 Comentarii
Adăugat de Dinca Valerian la Mai 27, 2022 la 12:00pm — 6 Comentarii
Trece-mă prin iarna lungă
Si iubește-mă s-ajungă
Două vieți. Parcă n-aș ști
Cât de scurta e iubirea.
Fur castanului și floarea,
Trandafirului savoarea,
Îmi fac ochi de belladona,
Ma strecor ca o madona
Și cu cât sunt mai aprinsă
Din creștet până-n călcâi,
Privirea ți-e tot mai stinsă
Și ți-e greu să mai rămâi.
Cere-mi luna în bucăți,
Cere-mi mii de bunătăți,
Cere-mi cerul, cere-mi…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Mai 27, 2022 la 12:30am — 5 Comentarii
Ai fost? Am fost? Dar, oare, vom mai fi?
Pe boltă soare va mai răsări?
Mă înfior... În noapte rând pe rând
Grăbiţi ne afundăm curând, curând;
Rătăciți nu știu nici când, nici unde,
Ne-amăgim, dar nimeni nu răspunde
Din lumea ce-i decât un furnicar...
Dintr-un hotar la alt hotar hoinar,
Anevoie te mai poți întoarce,
Greu e drumul să îți afli pace;
Doar în vis măicuța cea bătrână
Uneori ne leagănă pe mână.
Adăugat de ELENA AGIU-NEACSU la Mai 26, 2022 la 11:30am — 6 Comentarii
rătăcea într-un gând verde crud
hoinărea
dinspre est către sud
nicio noimă n-avea
căuta niște stări boreale
cel puțin
el așa îmi spunea
când la…
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Mai 26, 2022 la 7:30am — 7 Comentarii
Singurătatea este
tristețea cercului căruia
nu i s-a calculat suprafața.
Singurătatea este
cearcănul zilei ce se stinge.
Singurătatea este
cochilia părăsită în…
ContinuareAdăugat de Monica Pester la Mai 26, 2022 la 2:30am — 5 Comentarii
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
1999
1970
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor