Zău
aş da din kilograme
celor care
rabdă foame

boemilor
cu nesomn
le-aş mai da din al meu somn

aş împărţi anii mei
cu iubirile din tei
vreau să-i dau
obsesiei
riduri de expresie

ţie pot să-ţi dau
om drag
zorii ce-mi zâmbesc în prag
talismanul dragostei
oglindit în ochii mei

Eu mă afund cu trupul-dor în iarbă și mă revărs prin firul verde, lacrimi,

Când seara se cunună la amiază cu soarele nebun de patimi!…

La capăt de gând

ferestrele luminii

sărută cuvântul tăcut

liniștea buzelor

cheamă

jumătăți de lumi

colțuri de vise

retrăite

bat în tâmple

gongul iubirii

pe margini de vers

literele zboară

se caută-n falduri

de roșii petale

tălpi rătăcite

îmbracă pământul

iarba-nfioară

firul de lună

cerne tăcerea

stelele cad

în pridvorul din seară

aburul…

întrebam dacă

să mă îmbrac cu mine în timpul acela

care nu aşteaptă ziua să treacă

în formaţie cu furnicile. Mişunau

prin

mierea

zaharisită

de sunetul frunzelor,

corzi de chitară rămase

în pragul serii şi eu eram gol.  

e verde pe ziduri

mă urci în fiecare seară

fără să știi că-n asfințitul clipei

se conturează încă o zi

oamenii tac

copacii se smeresc în fața tăcerii

până și păsările își leapădă zborul

pe un umăr

doar eu mai caut cuvintele tale

rătăcite prin fluviul ce nu-și părăsește

niciodată poveștile

și-mi arunc întru părăsire încă o piatră din trup



într-o zi voi fi…

Un vrăjitor trecea printr-un oftat;

Îl urmăream din visele de gală:

Ce simplu e și cât de complicat

Să-l rătăcesc prin sfera specială!

A măsurat un pas albastru-gol,

Prin ochii lui poate-am stârnit furtună,

Credeam că-s rugul ce urca domol

Între un sens și-o patimă nebună.

Mai multe zări, din aur pur țesute,

Și-au aruncat alaiul peste nori,

Erau întregi, deși păreau pierdute

Într-un torent pictat…

Veneții de vânzare

în suflet am Veneții de vânzare,

gondola albă va porni spre cer,

veniți și voi ca să priviți în zare,

cu ultimul bărbat gondolier.

 …

Au înflorit ca-n rai copacii iară

Şi mândru-nveşmântaţi zâmbesc în soare,

Petalele aprinse de dogoare,

Din verde-crud se-acoperă cu seară.

 …

Nu ceri nimic, nu vrei să ştii de mine

un altu-n viaţa ta s-a strecurat,

pământ cu rădăcini şi zumzet de albine

de tine-n zori de zi m-au întrebat.

S-a destrămat un curcubeu prin zare

pe undeva-ntr-o mare a căzut,

în larg trăiesc acum iluzii plutitoare

cu vântu-n vele rupte descusut.

Se răsucesc uşor clepsidrele-n oglindă

în căutarea-acelui timp pierdut,

din veşnicii lăsând să se desprindă

doar clipa-n care…

curg în eterul difuz

ca niște copii ai aerului 

legați la ochi 

în căutarea jocului acela nebun de sub soare

într-adevăr locuim într-un timp neîncăpător

care ne strânge cu haina lui până la refuz

dintr-o colivie într-alta ne ducem inima

și seninul e doar un vis pictat cu nori

vocile sunt ca și ochii se uită timbrul lor

rămâne doar imaginea…

Se caută cu barosul piatră de statui

și se invocă neclintirea rămânerii;

îngerii, în zborul lor,

nu au clădit cariere de piatră sub cer

și nici nu au dus la ocnă

pe cei care nu mai puteau să suporte.



de groaza statuilor care se aud,

se ascunde granitul sub zăpezi,

plânge a verde cuprul

și se descompune bronzul în uitări;

de foarte multe…

Mă închin Doamne pe litere.

În fiecare dimineață aleg

cuvintele începutului,

să nu confund bucuria

și zborul să nu devină pas șovăielnic.

Colorez cu o cretă urmele

păstrate pentru mine,

amprente decolorate de gând rătăcit,

sărit peste rând.

Întâmpină-mă la calea jumătate…

plin de picuri albi stau într-un colţ 

de albastru de iarna ce-mi dezbară trupul

în verdele primăverii (cu)prins de soarele

cocoţat în creasta dealului. Dealul din mine

ce-şi aşteaptă secerişul din toamna trecută

de vara cu galben spic de urmă

de şes bătătorit de ape curse,

să-mi văd ghioceii la tâmple,

să-mi bucure

sufletul,

copiii

(din copiii)

mei ieşiţi 

la umbra pădurii de…

Şi mi-am promis că nu, dar uite că iar...

E derizoriu să mai cred că dragostea vine

Şi stă liniştită în venele noastre c-o atingere din greşală pe inimă.

Las-o aşa! Nu mă-mbăt cu poezie rece în seara asta,

Căci tare mă doare ochiul rotund, care se uită la tine cu sufletul,

Din când în când.

Nu-ţi face griji, nu mă-ndrăgostesc,

Ci zăbovesc la decorul cu care zilnic

Îţi încarci universul. Pare să-ţi fie bine acolo:

Pe pereţi mereu înmuguresc…

nașterea versului

nu se făcea prin cezariană

cum ai putea crede

și de aici durerile facerii

și strigătele

pe alocuri răgușite

ale aceleia

îmbrăcate în alb

legată în cămașă de forță

cel puțin așa o vedeau

alteori însă

lacrimile erau pictate

pe față cu acuarele

și ei râdeau

în hohote

neștiind că de fapt

asistau la o naștere

până când o vedeau că strînge la piept versul…

Timpul ca ostatec stâncilor abrupte

caută cărări mistuite-n ceaţă,

uitând lângă pisc clipe-n două rupte

colorând poieni ninse cu verdeaţă.

Şi nimic din toate, şi nimic să-mi fie

mărturie-n viaţă c-am trecut de clipă,

la-nceput de noapte umbra purpurie

dincolo de stâncă zboru-şi înfiripă.

Piatra-mpodobită cu secunde vechi

lunecă-n prăpăstii într-un alb decor,

încercând să strângă suflete perechi

din eternitatea…

se prăvălesc în suflet aripi

foșnetul negru al secundelor îmbracă privirea

în căderea îngerilor

zidurile aleargă spre lumina tăiată în două

respirația strigă

trăgând după ea nori cu colți albi

rănind cu nepăsare 

inimi bătând într-o scânteie

încep numărătoarea inversă

cu tâmpla lipită de genunchii încă verzi

la sfârșit

te mai privesc din brațele întinse

dar nu vezi decât jumătatea…

 nu plâng

 privesc cu dor drumul ce urcă șerpuind

 cu zilele

 anii

 nici aici nu mai sunt acasă

 oriunde privesc

 îți simt șuierul șoaptelor lungite până-n tălpile goale

 de aceea ard

 arderi care surprind un râs diabolic de tobe

 un râs care desface în crisalide de gheață izvoare

 de ce

 nu mă alunga din vorbe 

 trădarea îmi udă mâinile

 sânii

 nu mă alunga din strigarea…