Copaci în agonie pierd frunzele pe rând,

Din zarea cenuşie se surpă munţi de sare;

Se mai topeşte-un cântec, se mai usucă-un gând,

Şi-n gri se pierd credinţe ca fumu-n depărtare.

În pustiitul suflet mai zboară un golumb,

La cina mult visată azi nimeni nu-l îndeamnă;

Ne-ncearcă-o amintire, cu degete de plumb,

Iar focul din privire se umezeşte-a toamnă.

Şi plouă mult prea rece, şi plouă…

Cum lunecă văzduhul curgând pe crinoline,

Şi albe flori de apă în cercuri se desfac,

E-o vreme ce miroase a mine şi a tine,

Cu-aromă de gutuie şi plânset de copac.

În târgul plin de vise şi umbre androgine,

Prin care trec alene trăsurile de ceaţă,

Suntem albaştri fluturi, în mândre pelerine,

Cu aripile grele şi inimi mari de gheaţă.

Se ofilesc în suflet parfumuri de bujori

Şi toamne cad milenii, în…

Mă sfarmă în imagini

Cântul tău

Şi parcă mă străbat

Vreo patru alizee

Sau ciuturi de fântâni că sunt,

Dintr-un ţipăt, crâmpeie.

Şi tragic seara cade

Peste trupul meu

Pe când durerosul cânt

– Pe care ea îl ştie –

M-afundă în tăcere

Sau poate-n agonie,

Sau poate că mă-ndeamnă

Troiene, arbori goi

Să-i mut la mine-n casă

Ori pe al cerului cuminte crug

Căci…

noaptea când dormi

te privesc pe ascuns

am ocazia să-ți văd sufletul 

cu ochiul liber

să-l simt ca pe o amprentă greu de îndepărtat

de pe orice suprafață

degetele mâinii cu care

mi-am cunoscut corpul întâia oară

străbat harta trupului tău

cu toate călătoriile pe care mi le-ai promis

doar tu îmi cunoști destinația

nimic nu mă face să mă simt mai tânără

precum lucrurile…

Vai de mine, în neștire,

Metaforicesc poeții!

– Zicea unul, cu acreală,

Și nițel nedumerit –

Metaforicesc stiharii,

De se coșcovesc pereții,

Ce să fie cu ei, frate?

Poate că s-au țăcănit?!...

Îi răspund, așa,-ntr-o doară:

Barzii metaforicesc!

Poeziile au sevă

Când stilistic glăsuiesc!

Și apoi, de când poema

Dăinuiește pe pământ,

Una doar i-a fost…

e liniște

liniște ca-ntr-o serenadă 

târzie

tăcerea se desface în fâșii

peste o mare 

ce-și înghite ecourile

și care nu mai e de mult 

marea noastră

cuvinte moarte 

plutesc în aerul sărat

doar pași fără urme pe țărm 

și scoici în care răsună 

prelung și inexplicabil

clopotul unor valuri istovite

de curgerea nesfârșită

apusul își scutură 

scrumul în griul nisipului …

erai doar amintirile tale

puse parcă-n lavandă vidată

când ne-am întâlnit vasali umbrei

eu coboram dintr-un viitor

incert

dintr-odată

inima a reuşit

să-şi vorbească fără translator

să se vadă fără oglindă

nici măcar nu şi-a făcut freza –

era frumoasă aşa cum era...

precum Rimbaud cu mâinile-nfipte

în buzunarele rupte ale paltonului

am început să hoinăresc

din speluncă în…

în fiecare noapte

frunzăresc timpul

filă cu filă

mă opresc la secunda

în care sufletul tău

își înalță pânzele

privesc

cum se ridică încet

discret

cum dispare în cântec

ca un gând tăcut

două aripi fără pasăre

mi se lipesc de umeri

purtându-mă în zbor

lin

până dincolo de clipa

prezentă

le aud șoptind trist

tânguitor

doar pentru…

Braţele mele nu se iubesc –

stau întinse şi nemişcate

ca la sperietorile de ciori.

Par umplute, brownian, cu antifotoni pulsatili,

vechi de-o eternitate, două... Cum să te îmbrăţişez?

Braţele mele nu se iubesc –

au aceeaşi polaritate şi-atunci

cum să mă îmbrăţişez?

Braţele mele nu arată nordul şi sudul, ori

zenitul şi iadul...

Braţele mele-s

emisferă a Universului fractal –

omega spre acel alfa…

să nu te pierd dar nici al meu să fii

te răstignesc în nopțile albastre

să simt cât foc e-n clipa-n care vii

cât jar e ora despărțirii noastre

dar tu mă rătăcești printre culori

penel nepregătit de-așa o tușă

apari spre dimineață uneori

și-mi lași discret câte un semn la ușă

aș strânge un ocean de lacrimi triste

să mă iubești cu toată slova scrisă

și niciun vânt străin să nu existe

pe…

femeia aceea

care tot țese

pânza unei cămăși

pe care nu o va îmbrăca

niciodată

vreun bărbat

acea penelopă

la care nu se va mai întoarce

un ulise rătăcit

femeia în sufletul căreia

s-a strecurat viclean toamna

așa cum se furișează hingherii

pe lângă câinii comunitari

femeia cu zâmbet

de floare rănită

care se îndrăgostește

din când în când

doar în speranța

că va…

Când simfonia zilei ajunge la sfârşit

Şi soarele-şi închide o geană după deal,

Pornesc, încet, cu mersul uşor şi liniştit,

Înspre odaia-mi dragă, cu-aromă de santal.

Oglinda, la intrare, cu rama învechită,

Îmi ţintuieşte pasul şi-o clipă mă privesc.

Mă văd ca şi-altădată şi un surâs părelnic

Îmi înfloreşte chipul, făcându-l fecioresc.

Fragmentele de vise sfărmate la picioare

Şi cioburi mici de gânduri,…

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne…

Sunt mort, iubito... sau

poate sunt doar trist.

Hai, fă-mi hatârul şi îngână

un cântec lung – 

un bocet...

Imponderabil

oscilez

între mine şi tine

ca un corb spânzurat deasupra curţii

ce sperie, prin moartea sa,

alţi corbi.

...Hai, îngână, iubito, un cântec lung – 

un bocet…

Între moarte şi tristeţe

nu-i nici o diferenţă.

Ascunde-ţi decolteul. Astăzi

bat…

Măsoară-mi ploile ce vin

În pragul toamnelor uscate

C-o dumitriţă şi un spin

Din bruma vechilor regate.

Tot bântuit de carstic splin,

Înfăşurată-n vii păcate,

Măsoară-mi ploile ce vin

În pragul toamnelor uscate

Şi de-o să fie clipa chin

Iar zboruri fi-vor cenzurate

Să faci un pas, pe jumătate,

La umbra frunzei de pelin

Măsoară-mi ploile ce…

fără ceas aud cum îmi ticăie toamna la ureche

frânge bucăți de soare să-mi prindă în păr

ce-ai vrea de ziua ta?

să strălucesc

și pulsul îmi crește vertiginos

vrând parcă să prindă din urmă trenul 

ce accelerează netulburat 

te strâng de mână să nu pleci

țin ochii închiși

să nu se reverse iubirea pe sub pleoape

ce frumos luminăm împreună

parcă am avea în noi

toate podoabele…

De nesfârşita ploaie

suspinând salcâmii,

ca pruncii în somn,

de vârfuri se îndoaie...

Tu nu eşti Ana

Din ruinele cetăţii,

din noima cărărilor

voi clădi un poem să arăt

splendoarea singurătăţii

Şi n-ai să fii Ana  

Nebun am fost

şi-am spart,

din catedrala păgână,

vitraliul ce te reprezenta.

Printre cioburi ţi-am găsit ochii

şi am privit lumea cu ei –

chiar există atâta culoare?

Prin ciobul-zâmbet

am salutat cocorii întorcându-se

în primăveri ce le credeam de mult uscate.

Braţele ţi-erau pline de cântece noi.

Prin sâni i-am văzut

pe toţi bărbaţii care ţi i-au mângâiat

şi ţi i-au dorit

(Eu eram mult…

Ecouri dintr-un timp apus

Mă răscolesc acum pe seară

Ca o uitată melodie

Îmi sună foşnetul lor iară.

Printre ruine, în amurg,

Ca o fantomă rătăcesc.

Îmi strâng relicvele în braţe

Şi cioburi caut să lipesc.

Mă văd copila de-altădată

Cu părul lung şi ochi senini

Îl văd pe tata-n dreptul porţii

Vorbind cu doi dintre vecini.

Ograda-i toată desfătare

Iar mama iese-n prag…

deschid whatsapp-ul cu oarecare pioșenie

ca pe o carte de rugăciuni

dintre cei vii la tine mă gândesc

ai mereu buzunarele pline

bomboane fără zahăr

cuvinte potrivite

și alte lucruri care mă ajută

să traversez mai ușor ținutul acesta mlăștinos

ascult cum un demon roade secunda

și mă întreb oare unde se duc zilele și nopțile

atunci când nu le număr

când viața se pierde în tăceri și…