Reverie

[Vasilisia Lazăr]

În neclintita pace vesperală,

îmi curge-n amintire tot trecutul,

cu gânduri ce se-nvârt ca-ntr-o spirală,

prin nostalgie caut începutul –

 

când palma ta îmi desfăcea destinul

și din cuvinte-mi zămislea cărare,

când viața ne servea întreg festinul

și ne iubeam cu zâmbet, plâns, suflare.

 

O, și ce vară caldă, nesfârşită,
strângeam la piept printre atâtea ploi,

cum fremăta în noi clipa trăită

și cum doream s-o-ntoarcem înapoi!

 

Să nu te pierd, ţin pleoapele închise –

te culc în raze şi te-adorm cu stele.

Pentru vecie, te-am zidit în vise,

iar din speranță mi-am făcut castele.

 

Și mână-n mână, ca și-ntâia oară,

din păpădii, aprindem felinare,

tu îmi aduci cocorii-n primăvară

și-n suflet le dai aripe să zboare.

.

.

Grafică: Mihai Cătrună

[Vasilisia Lazăr]

În imensitatea cosmosului, unde stelele își croiesc căile prin infinit, fiecare dintre noi poartă în adâncul sufletului o melodie unică, un cântec al inimii care așteaptă să fie auzit. Uneori (deci nu întotdeauna) iubirea este eternă, transcendând timpul și spațiul. Poate de aceea, Gabi, ultima strofă în forma în care este.

Vă mulțumesc cu plecăciune tuturor! 

[gabriel cristea]

Frumos poem, Lisia! ,,Hai readu-mi (sau tu-mi readuci) cocorii-n primăvară, prin suflet dându-le aripi să zboare" - parcă ar suna mai bine, după umila mea părere. 

[Stanescu Valentin]

Doamnă Vasilisia, cuvântul meu păleşte şi nu mai am ce să mai spun... Admiraţie pentru acestă poezie de iubire dusă la infinit. Cuvintele au energie ce trece de percepţia noastră. Ele se regăsec dincolo de noi şi duc visul către împlinire. Noi îi suntem numai începutul!

[Tudor Cicu]

„Și mână-n mână, ca și-ntâia oară,

din păpădii, aprindem felinare,

tu îmi aduci cocorii-n primăvară

și-n suflet le dai aripe să zboare.”

    Sentimentul de perpetuă „cântare a cântărilor” (pe care ți-o dau aceste versuri), scrise cu intermitențe și bătăi ale inimii, sunt constant „legate la reverie” cu lumea ființei iubite și doar cu ei doi prinși în furtuna iscată de o iubire ce încă mai răscolește ca o gheară ascuțită în carnea trupului. Nume de cântec este iubirea în vers, în roata vieţii, de la nostalgii, emoţii, distanţe, întinderi din vremuri pentru vreme, metafore cu atâtea cuprinderi și înțelesuri. Am redat ultima strofă, care dă o nouă speranță că lumea fiecăruia dintre noi nu a rămas încremenită și mai e până la ieșirea din destin a visului spre care năzuim.

[Corneliu Neagu]

O poezie de dragoste minunată și răscolitoare ce va reverbera în sufletul meu vreme îndelungată! Vă mulțumesc pentru acest dar primit la începutul acestei zile, chiar înainte de apariția zorilor!

[Monica Pester]

Mihai Catruna, grafica ta minunată sporește gingășia și valoarea oricărui text!

[Grig Salvan]

Când toate trec, rămâne doar amintirea și retrăirea. Iar retrăirea poate fi adesea de o intesitate paroxistică și îmbogățită cu noi adausuri sufletești,pentru că o amintire o învelești într-o aură de vis. O poezie de o mare gingășie și noblețe a retrăirii. O lectură deosebit de plăcută. Și o încântare vizuală grafica semnată Mihai Cătrună.

[Ada Nemescu]

Minunat poem de iubire! Plouă cu iubire! cu zâmbet, plâns, suflare...din păpădii, aprindem felinare

Este genul de poezie fără termen de garanție, citită mereu, mereu proaspătă.

aDa

[Monica Pester]

Câtă căldură  ai pus aici, Lisia!

Mi-a atins corzi vechi, nostalgice !