solfegii

[Vasilisia Lazăr]

ascult din nou

pentru a câta oară?

spune-mi acum dacă mai simți

în mâna ta sufletul meu...

oare mai simți?

ciudate întrebări mi-alunecă

pe-arcușul inimii

spuneai că n-ai să poți să trăiești fără mine...

ascult în continuare

și totul începe să se clatine

cu siguranță n-ai să poți

în lumea pe care mi-o imaginez

suntem doar noi

într-o zi voi pleca acasă

într-o zi vei veni și tu

vom bea cafea vom povesti 

mă vei face să râd așa ai promis

degetele tale

îmi vor compune pe sâni

cerească simfonie

anotimpuri se vor scurge dureros

pe coapsele mele

voi aduna toate lacrimile de fericire

până voi ține în palme o cascadă

cea mai frumoasă cascadă

de lacrimi care râd

sunt zile-n care nu te văd...

continuă să cânte

astăzi sunt tristă...

[Vasilisia Lazăr]

- Grig, mulțumesc mult pentru lectură și apreciere! Din fericire, în acest poem, e doar o tristețe trecătoare. Drag!

- Mioara, exact așa. Ai surprins foarte bine. Mulțumesc cu drag!

- Nuța, pentru că tocmai absența lor și dorința de a le trăi din nou te fac să fii trist. Mulțumesc mult! Cu drag!

- Manuela, mă bucur dacă ți-a plăcut atât de mult încât să spui asta. Mulțumesc cu drag!

- Dan, să știi că toamnele la munte sunt tare frumoase. Și melancolice, după cum vezi. Cadru perfect care să inspire o poezie ca aceasta. :) Îți mulțumesc mult și din nou pentru căldura comentariului. Ai tu ceva care mă face să-l citesc de mai multe ori. :) Drag!

[Grig Salvan]

Multă tandrețe și tristețe, într-un melanj plăcut la lectură și predispus la interiorizare.

[Mioara Manoilă]

Mă prinde și tristețea și o stare de bine și toate laolaltă.

Superb! 

[Nuta Craciun]

Simt aici o tristețe care cântă, un sentiment prin care lumea celor care iubesc se reconfîgurează din temelii într-o descindere a realităţii în cuvânt, în întrebări, în realitate corporală... 

De ce oare atunci când ești trist, te acoperă amintiri în care erai fericit? :)  

[Manuela Munteanu]

Una dintre cele mai frumoase poezii de dragoste, citite în ultima vreme!

[petrut dan]

Da' ce toamnă frumoasă e pe la dumneavoastră, doamnă! Nu știu cine spunea că stările astea mai închise sunt mult mai prolifice și activează un ceva anume ce declanșează niște arderi din care ies lucrări artistice de mare sensibilitate și frumusețe! Ca și cum nu ar fi fost de ajuns ai mai pus și melodia aceasta atât de potrivită, care, am înțeles, te-a și inspirat, dar, oricum, meritul poemului îți aparține, așa cum meritul coloanei aparține interpreților și compozitorului! Un poem închegat cu sentimente, cu imagini tulburătoare și de o frumusețe împrumutată de la natura atât de generoasă și stimulativă cu simțul artistic cu care toți ne-am născut, dar pe care puțini îl folosesc cu așa măiestrie în desăvârșirea actului artistic! Frumos poem, deosebită atmosfera creată și senzualitatea ce condimentează perfect întregul discurs din care nu ai vrea să pierzi nimic și să dureze, să dureze... Cu drag, my lady!