solfegii

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

 

(din volumul în lucru „C(o)lecție în doi” – coautori: Vasilisia Lazãr, versuri / Mihai Catruna, grafică)

 

 

solfegii

 

ce tristă sunt...

ascult melodia noastră

pentru a câta oară?

spune-mi acum dacă mai simți...

chiar

mai simți?

ciudate întrebări mi-alunecă

pe-arcușul inimii

spuneai că n-ai să poți/ să trăiești fără mine...

ascult și totul începe să se clatine

cu siguranță n-ai să poți

nici eu...

în lumea pe care mi-o imaginez

suntem doar noi

într-o zi voi pleca acasă

într-o zi vei veni și tu

vom vorbi nopți în șir

fără să ne audă nimeni

degetele tale

îmi vor compune pe sâni

cerească simfonie

anotimpuri se vor scurge dureros

pe coapsele mele

voi aduna toate lacrimile de fericire

până voi ține în palme o cascadă

cea mai frumoasă cascadă

de lacrimi care râd

sunt zile-n care nu te văd...

continuă să cânte

ce tristă sunt...

[Chris]

o frumoasa tristete, daca se poate spune asa...

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Mulțumiri, Valeria! Așa să fie! Drag!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Valerian, mai ușor sau mai greu, din fericire, continuă. Sper să ajungem cu bine și la capătul lui. Mulțumiri!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Nicoleta, îmi pare rău că ești tristă și că am mai contribuit și eu la această tristețe. Drag!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Și noi o așteptăm, Gina. Mulțumiri pentru cuvintele frumoase! Drag!

[Vasilisia Lazăr Grădinariu]

Ana dragă, onorată de cuvintele lăsate aici. Prețuire!

[Valeria Merca]

O foarte frumoasă poezie de dragoste care va întregi selectul volum. 

Felicitări, cu drag și inspirație în continuare!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Sunt sentimente profunde ce-mi răscolesc sufletul trist!

[gina zaharia]

Ce solfegiu! Un izvor de dorințe și așteptări pe note de suflet. Urmăresc cu mare drag această C(olecție)! Și abia aștept s-o am în bibliotecă, desigur! 

[Ana Cîmpeanu]

Versuri senzuale, care țâșnesc din suflet ca o cascadă izvorâtă din prea plinul simtirilor adunate din oceane de tristeți și nostalgii, gânduri care macină, exprimate poetic, cuvintele dau glas durerii ce părea de neexprimat și construiesc monumentul iubirii suspendate între cele două lumi.