în echilibru pe sârmă

[Tudor Cicu]

în echilibru pe sârmă

 

toate ar fi firești în cartea asta

dacă n-aș ațipi stând de veghe aici

sub niște tufe de soc și liliac cu ochii țintă

să vină rândunelele în cuib sub streașina casei.

„când ies puii să învețe zborul

tu să le spui povestea mea” - zicea bunicul

și împletea la două dește păpuși din pănuși de porumb.

toate astea s-au întâmplat în vremurile alea bune

când pe strada noastră lălăiau țiganii la cobze;

cereau să iasă bunicul

să le arunce

din prispa căptușită cu mușcate câte un ban de aramă

doar, spuneau ei

au spart împreună cu toporul în gheață la iaz

și le-au spus cântece ielelor care veneau la copcă.

nu se poate uita, mai spuneau

nici cum au fugărit împreună caii bunicului

până au fost zăriți cerbii luând în coarne zarea.

nu-i credeam;

prinse ca niște clești de lemn pe sârma de rufe

două turturele le țineau isonul: o, da!, ciripeau

povestea asta e din Aleodor Împărat

și a câinelui cu cizmulițe roșii

târând în bot

jumătatea unui ban de aramă.