liniște

[Vasilisia Lazăr]

e liniște
liniște ca-ntr-o serenadă 
târzie

 

tăcerea se desface în fâșii
peste o mare 
ce-și înghite ecourile
și care nu mai e de mult 
marea noastră

 

cuvinte moarte 
plutesc în aerul sărat
doar pași fără urme pe țărm 
și scoici în care răsună 
prelung și inexplicabil
clopotul unor valuri istovite
de curgerea nesfârșită

 

apusul își scutură 
scrumul în griul nisipului 
încă fierbinte

 

cu aripi obosite de nezbor 
pescăruși solitari
își dorm albastrul viselor 
pictând pe cerul inimii 
strigăte înăbușite

 

e liniște
liniște ca-ntr-o serenadă
târzie

.

(scris în 2018)

[Floare Arbore]

am citit cu drag și interes, m-a cuprins și pe mine liniștea sufletului tău frumos și iubitor de poezie și de viață. sincere felicitări dragă Vasilisia.

[Grig Salvan]

E-atâta liniște în tot și în toate și mai ales în suflet, dar o liniște în care totul sună și răsună, vibrează și reverberează, ca-ntr-un prelung ecou de serenadă...

[petrut dan]

Plin de muzica apei ce duce spre nesfârșitul pe care nu-l sesizezi decât atunci când este prea târziu și te trezești dependent de feminitatea scrierii tale, de acum recognoscibilă, cum ar spune maestrul Valeriu Anghel, acest poem în care vizualizezi cuvinte înveșmântate în alb, ca pentru înmormântare, trecându-ți prin față într-un decor suprarealist, cu accentul căzând pe solitari pescăruși ce își înăbușă dorința de libertate cu tușele unui zbor imaginat doar de tine. Un poem languros ce îndeamnă la dragoste, ca un strigăt ancestral ce ne spune că omul nu trăiește degeaba dacă își caută mereu locul și perechea! My lady!)

[Mihai Katin]

„apusul își scutură
scrumul în griul nisipului
încă fierbinte...”

un spatiu aparte pentru ca apartine acelor locuri in care inevitabil revenim, este necesar sa ravenim... de ce?... pentru  ca:

„e liniște
liniște ca-ntr-o serenadă
târzie...”

[Vasilisia Lazăr]

Nu, Manuela, posibilitatea de a introduce „timp” sau „vreme” după locuțiune e mai mult pentru verificare.

https://www.avantulliber.ro/2016/04/26/cand-se-scrie-demult-de-mult/

[Floare Arbore]

excepțional poem, care reflectă sensibilitatea minunată a sufletului tău liniștit și împăcat cu vremurile. sincere felicitări dragă Vasilisia.

[Manuela Munteanu]

Înseamnă că la mine este o chestiune de obișnuință. Folosesc întotdeauna ,,timp", după ,,de mult" și nu mă pot familiariza deloc cu versul acela. :) Zi frumoasă!

[bolache alexandru]

Da! Liniște! Însă o liniște apăsătoare... Imagini deosebite!

[Monica Pester]

Liniștea ta e domoala,  delicata si împăcată, ca o urmare fireasca

a  focului. Ñu e pătimașă, nici rèvendicativa. 

E ca  un balsam oferit de înțelepciunea  vieții.

[Vasilisia Lazăr]

Nu, „demult” ar fi total greșit în contextul meu pentru că înseamnă „cândva”, „odinioară”, iar „de mult” nu este obligatoriu să-l folosesc alături de timp. Exprimă/include deja asta.

Când se scrie „de mult”

Iată câteva exemple, cu de mult scris în două cuvinte:

• de mult: Nu mi-am mai vizitat țara de mult timp.
• de mult: Am mers la școală și mi-am amintit că nu am mai cântat de mult.

Cei care nu sunt siguri dacă au scris sau nu corect demult se pot verifica punând întrebarea: de când? ( De când nu mi-am mai vizitat țara? răspuns: de mult, acesta putând fi înlocuit cu de vreme îndelungată, de mult timp, de multă vreme, de altădată, din vechime). Tot pentru a fi siguri când folosim „de mult” putem folosi substantivul „timp” lângă această structură.