Rugă târzie (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă punea la sânu-i

spălat în Iordan

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă-nfăşa în gluga

aspră de oier a bunicului

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă legăna-n copaia

în care au crescut jumătate dintre-ai mei

să nu mori

să nu mori

 

râzând

am jucat zaruri mârşave cu şişul ascuns în carâmbul

cizmei cu talpa din piele de zimbru

la a doua stacană de răchie gât de glajă spartă

lângă piciorul mesei aveam

cu armăsarul înşeuat de jândar furat-am fiica birarului de la altar

noaptea pe lună plină fluieram de-a lungu’ satului să scot în umbra iasomiei neveste cu ţâţa arzând de dor

şi mai fluieram

s-alung din tărtăcuţa neisprăviţilor gânduri de crai negru

 

să nu mori

să nu mori

mamă să nu mori

însă m-am rugat prea târziu

 

de-atunci mor zilnic

[Vasilisia Lazăr]

- Monica, e o întrebare la care nu vom ști niciodată răspunsul. Mulțumesc!

- Alex, mulțumesc mult!

- Amanda, deosebită analiza ta. Mulțumesc mult pentru apreciere! Drag!

- Dan, m-ai lăsat fără cuvinte. Și mie îmi place mult, dar eu pot părea și subiectivă, dar din comentariul tău profund, amplu și atât de frumos argumentat, chiar am simțit că ți-a plăcut în mod deosebit, iar când asta vine de la un poet de valoarea ta, nu pot decât să mă bucur și să-mi reconfirm imparțialitatea. Mulțumesc, cu drag!

[bolache alexandru]

Offf. Ce poezie adevărată ne-a lăsat maestrul. O bijuterie de pus în ramă!

[Amanda Spulber]

O poezie construită cu migală și aparentă detașare, dar în același timp zbucnind ca un râu năvalnic ce vrea să iasă din matcă doar pentru ca apoi să își dorească să revină la izvor. Asta a fost senzația mea. Nu pot să nu remarc antiteza și complementaritatea dintre sânul "spălat în Iordan", aducător de protecție și "țâța arzând de dor", aducătoare de patimi, apoi simetria dintre rugămintea mamei și rugămintea fiului, care devine rugă târzie.

[Monica Pester]

Tu??

Erata. Tu nu ți-ai terminat misiunea!

[petrut dan]

Monica păi ce să facă cu ăia răi, ție ți-ar conveni?

Nu că m-aș substitui Cerului, dar socotesc că am și eu duhul sfânt!))

[Monica Pester]

Corect! E pe alese.

Încep să nu mai cred povestea cu terminatul misiunii... 

[Monica Pester]

Întreb, doar, Cerul.

De ce pleacă cei buni dintre noi?...

[petrut dan]

Minunat de profund și de sumbru, un poem care, dacă nu s ar fi sfârșit liniștit, ar fi adus în existență al doilea potop pentru critică! Prima strofă, mai ales partea a doua, evidențiază un dramatism specific familiilor de la țară, fără apărare în fața anumitor probleme, aproape de un fatalism de-al nostru cu legături profunde în negura timpurilor, cred că mai toate mamele din mediul rural se confruntau cu această spaimă pe care autorul o redă atât de bine, într-adevăr, o deschidere în forță a acestui poem ce poate scoate apă din piatra inimilor și minților cititorilor. Pe următoarele versuri nu pot decât să le reproduc cu prietenească invidie, că mi-aș fi dorit să mă întâlnesc și eu cu ele!

„noaptea pe lună plină fluieram de-a lungu’ satului să scot în umbra iasomiei neveste cu ţâţa arzând de dor

şi mai fluieram

s-alung din tărtăcuţa neisprăviţilor gânduri de crai negru'”

Cred că este cel mai bun poem al maestrului pe care l-am citit și, dacă nu cel mai bun, cel mai puternic cu siguranță! Lady!

[Monica Pester]

Impresionant !

Prima trăire...