Bacoviană

[Vasilisia Lazăr]

Copaci în agonie pierd frunzele pe rând,

Din zarea cenuşie se surpă munţi de sare;

Se mai topeşte-un cântec, se mai usucă-un gând,

Şi-n gri se pierd credinţe ca fumu-n depărtare.

 

În pustiitul suflet mai zboară un golumb,

La cina mult visată azi nimeni nu-l îndeamnă;

Ne-ncearcă-o amintire, cu degete de plumb,

Iar focul din privire se umezeşte-a toamnă.

 

Şi plouă mult prea rece, şi plouă duşmăneşte,

Se-ngroapă-ntr-o lacustră a noastră întâlnire.

Speranţa muribundă, dorinţa ce păleşte,

Doar floare vestejită... suspin... și risipire.

.

(din volumul de debut, scrisă în 2010)

[Mihaela Popa]

o bavoviană într-adevăr, minunat, Lisia!

[bolache alexandru]

Imagini baci iene cu ploi și suflet pustiit... Frumos!

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc, Grig! Da, au farmecul lor, dar nu putem rămâne cantonați acolo, însă, chiar și acum, mai scriem și așa uneori, atunci când tristețile dau pe dinafară. Cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Ce cuvinte frumoase, domnule Katin! Vă mulțumesc cu prețuire!

[Grig Salvan]

Îmi plac mult versurile tale din epoca de debut, au ceva ușor vetust, dar tocmai în asta stă farmecul lor aparte. Atmosfera bacoviană mi se potrivește „mănușă” pe suflet, Bacovia e unul dintre poeții inimii mele, pe vremea liceului cu un eseu despre Bacovia am câștigat o olimpiadă de literatură.

[Mihai Katin]

Se mai topeşte-un cântec, se mai usucă-un gând,

Şi-n gri se pierd credinţe ca fumu-n depărtare.   am desprins din  aceasta  laguna  bacoviana  aceste  versuri  pentru  ca  au   un alt  zbor,o  alta  verticala ,spatiile  bacoviene  nu  au   harul  inaltarii  ci  pe acela  al  nemuririi orizontale ...ce  poeta  ati  fost  si  cate  poete   au  crescut  in sufletul celei  ce acum  ne   reaminteste  un  inceput  de acum...sa fie mult?sa fie  putin? cine stie?

cu  admiratie!

[Vasilisia Lazăr]

Mioara, noi, cu sentimentalismul nostru incurabil, vom muri încet, încet, pe dinăuntru. :) Drag de trecere și cuvinte!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, într-adevăr m-am agățat de câteva cuvinte reprezentative din lirica bacoviană, dar am dorit să-mi las amprenta mea poetică. De fapt, nu mi-am propus, s-a așezat de la sine, nu știu cum să-ți explic, dar poezia mă scrie ea pe mine, nu eu pe ea. Nu de puține ori am început într-un fel un poem, crezând că voi scrie ceva sau despre ceva, iar poemul m-a dus unde a dorit el, în cu totul alt loc. Așa că vrând-nevrând, ceea ce mă definește își ocupă locul în poezie fără invitație. Mulțumesc pentru interpretare și apreciere, very nice și comentariul tău, mister Dan!)

[Mioara Manoilă]

Lisia, îmi place mult imaginea creată în acest poem. Și cum sunt o sentimentală fără vindecare, mă așez la fereastra gândului și "cu focul din privire"  "Se mai topește-un cântec, se mai usucă-un gând

Și-n gri se pierd credințe ca fumu-n depărtare."

Cu multă prețuire!

[petrut dan]

Bacoviană, da, prin stare și prin anumite cuvinte ce fac trimiterea într-un mod poetic spre lirica respectivă, dar cu atât mai frumos și de apreciat interpretarea personală, având în vedere și diferența genurilor ce și-au pus amprenta sensibilă; astfel, neutrului plumb, textul tău i-a dat o feminitate aparte. Interesantă și imaginea credinței ce se pierde precum fumul în depărtare, subtilă comparație prin care sugerezi greaua desprindere, parcă întorcându-se, parcă vrând să mai rămână, precum fumul oscilant și neputincios în bătaia vântului. Finalul, conclusiv, împrăștie petale de melancolie peste trupul unei seri cenușii precum o sentință definitivă. Very nice, my lady!)