arzând pe rugul toamnei

[Vasilisia Lazăr]

octombrie

dureros ca o smulgere

îmi plimbă șovăielnic paşii pe asfaltul umed

 

copacul nostru

în rugăciune

cu cea din urmă frunză

ce-şi fierbe sângele pe rug

şi-a prins la gât eşarfa dragostei noastre

 

depărtarea se scurge-n ape

 

trec strada la umăr cu nostalgiile

îmi cumpăr o ciocolată amăruie

topind în cerul gurii speranţe încă dulci

 

miroase-a dor păgân

și a șoptiri arzânde

tu la un capăt eu la celălalt

înnodăm așteptări

[Vasilisia Lazăr]

- Manuela, mă bucură mult aprecierea ta. Cu drag și eu!

- Gabi, întotdeauna bucuroasă de trecere și, mai ales, de apreciere! :)

- Grig, eu nu prea iubesc toamna. Mă întristează. În schimb, mă inspiră.

- Părinte Ichim, fericită de trecerea dumneavoastră. E o mare surpriză după atâta vreme. Considerație!

- Mulțumesc, Mioara! Drag!

- Alex, frumos comentariu! Mulțumesc mult!

- Augusta, e toamnă. :) Mulțumesc mult!

- Dan, într-adevăr, așteptările sunt cele mai frumoase, chiar dacă dor, însă e acea durere plăcută, pentru că, în același timp, sufletul vibrează la ceea ce va urma. Mihail Drumeș, în „Invitație la vals”, dar și în „Scrisoare de dragoste”, spunea că partea cea mai frumoasă e, de fapt, drumul, urcușul, așteptarea. Mulțumesc mult pentru cuvintele tale, întotdeauna scrise cu sufletul. Seară frumoasă!

[Chris]

foarte frumos si trist, vad un tablou innorat...

[bolache alexandru]

miroase-a dor păgân

 

și a șoptiri arzânde

 

tu la un capăt eu la celălalt

 

înnodăm așteptări Voi incepe cu finalul pentru că are un farmec deosebit! Un octombrie copleșitor în care iubirea arde pe rugul toamnei! Contrastează amarul ciocolatei cu speranțele încă dulci. Depărtarea însă se scurge în ape, poate în apele timpului. Frumoasă și imaginea copacului care se roagă și prin ultima frunză!

[Mioara Manoilă]

Superb!

[Dumitru Ichim]

tot comentariul meu se reduce la un singur cuvânt - superb! 

[Grig Salvan]

Îndrăgostit ireversibil de toamnă, rezonez la orice poem autumnal. Mai cu seamă în octombrie, o culme a toamnei și o simfonie de culori ale toamnei, când totul parcă întrece chiar și frumusețea proverbială a primăverii. Tonul nostalgic se prelinge ca o melodie în suflet, mai cu seamă a doua strofă:

„copacul nostru

în rugăciune

cu cea din urmă frunză

ce-şi fierbe sângele pe rug

şi-a prins la gât eşarfa dragostei noastre”

Iar finalul, o bijuterie, se cere recitit pe îndelete, ca o litanie:

 

„miroase-a dor păgân

și a șoptiri arzânde

tu la un capăt eu la celălalt

înnodăm așteptări”

 

[gabriel cristea]

Pe lângă faptul că este de o tristețe copleșitoare, poemul e remarcabil de expresiv! 

[petrut dan]

Un poem ca o prelungire a stării de dinainte de dragoste, atunci când așteptarea este cel mai frumos lucru care se întâmplă și care aduce în viața noastră o certitudine în fața căreia argumentele nu au nicio șansă, filozofiile își văd sistemul distrus, iar ce-a mai rămas din conștiință înalță pânza albă a unei renunțări asumate! Imagini puternice, un octombrie „dureros ca o smulgere”, copaci surprinși în rugăciune și depărtarea ce se scurge-n apă conduc cititorul prin decorul menit să-l pregătească pentru o parte, desigur pe care el și-o va alege, din care el și persoana dragă, de cealaltă,  vor înnoda așteptări dintre cele mai senzuale alături de semnatarul poemului! My lady!)

[Manuela Munteanu]

Frumosul artistic are un numitor comun cu percepția naturii. Aici, natura este percepută sublimat (olfactiv, vizual, auditiv) și dureros. Frumos tare!