Absență (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Pe când nu erai,

îmi cultivam melancolia

in vitro.

O îmbrăcam în diferite culori:

violet,

galben,

gri...

În zilele mai bune,

din irizaţia lacrimii,

puneam rogvaiv.

Ca stare de agregare

predomina ceaţa

cu miros de ţigară stinsă

şi zaţ rece

(de cele mai multe ori, nechezol).

Gustul amărui al păpădiei

umplea sâmbăta.

Era jucăria preferată

a spiritului meu –

voia să se laude că trăieşte

profund.

Acum, de câte ori eşti departe,

singurătatea scapă din laborator

ca un virus letal.

 

Sufletul meu devine mut.

[bolache alexandru]

Iubirea între inexistentă și neființă... Un zbucium printre rotocoale de fum și de oftări care face sufletul să devină mut. Absența fizică îmbracă haina tristeții! O poezie cu un lirism aparte!

[Vasilisia Lazăr]

- Gabriela, așa este... Orice absență doare. Dacă cea despre care a scris Ion, aici, e una temporară, a lui e definitivă. Nimic nu doare mai mult decât asta. :( Mulțumesc!

- Dan, cât de bine ai încadrat totul... Iar a-ți recunoaște această dependență înseamnă iubire. Și de aceea și impresionează. Mulțumesc mult pentru cuvinte!

[Gabriela Raucă]

Un tablou în care culorile se îmbină atât de frumos, realizând o îmbinare uluitoare între arta cuvântului și cea plastică. Absența... ce rău doare! Un poem plin de sensibilitate! Absența marelui scriitor doare!

[petrut dan]

Un poem al experienței parcă în afara trupului autorul se vede într-un laborator unde tristețea/melancolia probează diferite culori sperând că fantele vor  îmbuna spectrul unei lumini din care lipsa iubirii/femeii iubite nu poate fi compensată. Fără să folosească elemente dure textul se constituie într-un poem violent prin stările încercate pe rând din cauza motivului mai sus menționat.De parcă nu ar fi fost destul predomină ceața, mirosul țigării nu este ales întâmplător acel acru ce face ziua să pară suportabilă,  iubirea ușor de convins și pe care fumătorii îl știu foarte bine are proprietatea de a te face să-ți dorești din ce în ce mai mult, obișnuința, dependența de-acum transformându-l într-o nevoie naturală a fizicului. Finalul deosebit, comunicarea sufletului nu poate fi întreruptă prin mijloace omenești, aceasta aparține divinului, pe care autorul are tăria să-l ignore printr-un vers absolut dedicat femeii iubite. Impresionantă puterea de a-ți recunoaște dependența de dragoste, My lady!

[Vasilisia Lazăr]

- Mulțumesc mult, Floare! Mă bucur dacă ți-a plăcut. Drag!

- Domnule Katin, vă mulțumesc pentru apreciere și selecția făcută! Cu drag!

[Mihai Katin]

Gustul amărui al păpădiei

umplea sâmbăta.

Era jucăria preferată

a spiritului meu –

voia să se laude că trăieşte

profund..... mi-au   placut  mult  ,mult  de tot  aceste versuri!!!

[Floare Arbore]

copleșitor poem, în memoriam sincere felicitări pentru bogăția de metafore, pentru bijuteria lirică.