zâmbetul meu

stă ascuns în căldura mâinilor tale

când îmi deschei toți nasturii trupului

în pașii sângelui ce-mi galopează prin tâmple

când ceasurile lumii se opresc

clipă și eternitate

cădere și înălțare

când nechemate toamne

aprind vreascurile tristeții

în arderea durerii

te iubesc cu buze flămânde

să nu simt că mă dorești pe jumătate

sărutul acela îmi zdrobește celulele

îmi mistuie…

         Motto:

         Moartea e un somn fără vise –

          fără visul de a te trezi.

Ninsoarea, parcă din fulgi de îngeri,

te îndeamnă la somn veşnic,

în seara asta de Crăciun.

Cum să nu adormi,

când eşti atât de pur?

în noaptea asta sfântă

a unui alt Crăciun

cerşesc pentru ogoare

o mantie-argintie

aș vrea din nou fiorul

zăpezilor albastre

un zâmbet de copilă

și Moşul să mai vie

nu mai aprindem stele

pe cerul cel deşert

colindu-ades se stinge

în iarna asta fadă

iar cetina brumată

şi cozonacii mamei

au parcă alte-arome

când fulgi nu vor să cadă

ating fereastra…

îmbracă-mă cu tine

dragul meu

rămână doar ninsoarea din păr

iar de-mi va fi cald

stinge-mă cu o lacrimă

adună-mi obrajii sub picăturile iubirii

spală-mi nopţile plânse vreodată

desenează-mă linie în palmele tale

nu-ţi fie teamă

că nu vom atinge vreo margine

fundătura va mărturisi

dacă apusul este în noi

(elidă)

Din soarele fierbinte rămas-a doar o șoaptă –

Ce vrea cu mine iarna, prin parcuri de mă poartă?



Aleea cea cu visuri de vânt e răscolită –

Ce vrea cu mine iarna, ce polițe-mi achită?



Se risipesc clepsidre în zvârcoliri de pleoape –

Ce vrea cu mine iarna, când tu nu-mi ești aproape?



Chemărilor arzânde, ecoul le răspunde –

Ce vrea cu mine iarna, în suflet, când…

ce ninsoare cruntă s-a pornit în lume

cum mai urlă-n noapte viscol și dihănii

ți-aș trimite grabnic șase cai în spume

înstelați și nobili înhămați la sănii

să mi te aducă să te-aștept frumoasă

cu un vers și-un cântec blând să mă împaci

să mă iei în brațe să te pun la masă

s-adormim pe urmă liberi și săraci

să rămânem singuri rupți de orice veste

în pustia mare copleșiți de vină

să nu mai conteze…

decembrie pleacă şi duce cu sine

dantele ţesute cu fir argintiu

miresme ascunse în dulci cătăline

și-un vag sentiment de apus şi târziu

privesc prin fereastra brodată de ger

pe nori cum caleştile vântului suie

îmi ești o părere pierdută-n eter

ca negura morții ce-apare și nu e

cu paşi ce mă poartă mereu spre trecut

sărutul tău cald mă atinge pe frunte

iar eu mă întreb ce-aș avea de…

Cărarea noastră scânteiază, sub al zăpezii lampadar –

E tot mai trist să văd cum pașii ni se-ntâlnesc atât de rar.

Își jeluiește vântul soarta, peste drumeagul necălcat –

E inutil să-mi fac iluzii, când pașii ni s-au depărtat.

Plutesc în ceață umbre albe, precum fantasme în pustiu –

E tot mai greu să cred că pașii s-or regăsi într-un târziu.

Vin nori cu ciuturile pline, peste nămeți s-aștearnă ploi –

E în zadar…

S-a înserat devreme și-i zăpadă,

Peronu-i rece, gara amorțită;

El strânge-n pumn batista dăruită...

Ar vrea măcar o dată s-o mai vadă!

Și au pornit pe linii paralele.

Ceasornicul cu limbile-n tăgadă

S-a tulburat de lacrimile grele.

Un gând lăsat în urmă. Viața fadă.

Un șuierat funest... Degringoladă.

Omătul sângerează pe sub stele!

.

.

         …

țara îmi face cărare

vrea să mă vadă iar

anii mei au rămas

în pragul casei bătrâneşti

în pereţi şi-n vetre

agăţată de firele lumii

mă dor paşii de-atâta umblat

buzunarul sufletului

duce o grea povară

mă scotocesc prin sânge

şi aflu dorul

fericirea mi-a rămas acasă

biet lerui-ler

străbunii mă cheamă

din rame vechi

copil mereu în drumul spre…

o lacrimă cerească

luceşte printre gene

şi prin cămări ascunse

din nou se face iarnă

frunzişuri putrezite

încă miros a verde

iar fluturi albi şi roşii

se mistuie-n tăcere

ca fulgii ninşi în palmă

lumina îngheţată

alunecă alene

prin plete fulguite

şi tot mai argintate

apăsător mă doare

întinderea cea albă

şi-n suflet îmi coboară

în picuri de-amintire

iubiri…

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă punea la sânu-i

spălat în Iordan

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă-nfăşa în gluga

aspră de oier a bunicului

să nu mori

mă ruga mama lăcrimând când mă legăna-n copaia

în care au crescut jumătate dintre-ai mei

să nu mori

să nu mori

râzând

am jucat zaruri mârşave cu şişul ascuns în carâmbul

cizmei cu talpa din piele de zimbru

la a…

dacă nu te-aș iubi

lumina s-ar tulbura

încercând să străpungă vitraliile tristeții

culorile ar îngheța

iar viața n-ar fi decât un contur străveziu

din tabloul în care trăiești

dacă nu m-ai iubi

literele și-ar destrăma albastrul

cuvintele ar face riduri

s-ar îmbrăca în umbre

și eu aș muri implacabil și anonim

pe dinăuntru

dar ne iubim...

– bieți căutători de fericire…

armură de iarnă

peste încă o zi

ermetic puls de dor zbătându-se

spre tine

dimineaţa reverberează tăceri

graţioase

plecăciuni din tremurul plopilor

subţiindu-şi cămaşa

văzduhul îşi ninge singurătatea

în mijlocul inimii

castanii saltă din umeri a neputinţă

o linişte albă îmbracă oraşul

într-o lume amorţită

în care greierii nu mai cântă

și unde…

solitar
dar solidar cu solitarii
pe căi nesigure-mi port
paşii aşa cum pe un diapozitiv şters
privirile
caută
căile bătătorite
ce se ascund
în negativul voalat

Privind în urmă

aruncăm poduri spre iad –

ireductibile regrete!

Cel mai îngrozitor e faptul că

nu i-am putut ierta pe părinţi

că îmbătrâneau

sau că îmbătrâneau prea lent, ca o

toamnă rece, umedă,

prelungă, agonizantă, asurzitoare

şi-acum n-au decenţa de a fi printre noi

pentru o îmbrăţişare târzie...

Dar astăzi?

Printre altele, zâmbind,

l-am ajutat pe nostimul beţiv

să treacă strada la…

Nu m-am vindecat de

sedentarism.

Sunt ca un cui ruginit

care mai ţine o scândură

în gardul dărăpănat.

Hei, salut vecine!...

Mda... nu-mi răspunde

el apără

eu apăr

unul să nu intre

altul să nu iasă

prostia în/din om.

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Canaan

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

vin

vin în Canaan ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile…

Să te urci într-un pisc înalt

Într-o toamnă monotonă

Cu condiţia să fie dimineaţă

Şi ceaţă

Ceaţă peste satele româneşti înşirate pe văi

–  Ceaţă ca o milă blândă, lăptoasă, fără colţuri

Dar şerpuitoare, aşa, ca văile –

Şi de acolo de sus să priveşti viaţa

– Uliţele, casele, paturile – 

Vei vedea că acolo jos se trăieşte

Se iubeşte

Se moare.

Ca un Dumnezeu, acolo sus, te poţi bucura

De…