Iriși (Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

Nu m-am vindecat de

sedentarism.

Sunt ca un cui ruginit

care mai ţine o scândură

în gardul dărăpănat.

 

Hei, salut vecine!...

 

Mda... nu-mi răspunde

el apără

eu apăr

unul să nu intre

altul să nu iasă

prostia în/din om.

[Vasilisia Lazăr]

Mihaela, așa este. Mulțumesc pentru această caldă rememorare! Drag!

[Mihaela Popa]

Domnul da Coza a acordat întoteauna atenție în cel mai mic detaliu comportamentului uman, sau așa l-am simțit eu. De asemenea, cu sufletul său cald și gândirea profundă, întindea punți de comunicare chiar și celor care poate, prin comportamentul lor, nu meritau; dar el știa că stă în puterea lui să încerce

bine surprins, și tare bine zis!

[Vasilisia Lazăr]

Dan, comentariul tău amplu deschide atâtea interpretări... Sincer, eu nu m-am gândit la toate, dar acum când ai zis tu, mi se par atât de clare... Păcat că nu-l mai pot întreba pe Ion, dar, cu siguranță, i-ar fi plăcut și ar fi fost onorat și el de analiza ta. Dacă măcar trei patru autori de pe acest site s-ar apleca cu atâta râvnă și pricepere asupra scrierilor de aici și nu ar trece superficial peste ele, am fi departe. Îți mulțumesc cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc cu respect, domnule Katin! Așa este.

[petrut dan]

Tare! M-a făcut să zâmbesc acest poem plin de sevă, deși într-o formă cumva simplificată și schimbată brusc în social cu acel „hei, salut vecine” de parcă treburile domestice devin dintr-odată importante și iau fața liricului, un poem ce propune o atitudine anume față de prostie/mândrie, că astea merg mână în mână, un poem ce pornește de la o autoironie suavă și se transformă la fel ca eroul din povestea cu drobul de sare care, după cum știți, promite că „dacă găsesc alții mai proști decât voi, mă întorc”, ei bine, acest poem i-ar fi sărit în ajutor pentru că, vorba vorbei, cei care sunt cu noi, cei deștepți, deh, sunt mai mulți decât cei care sunt cu ei, și aici eu i-aș pune în lanțul trofic al artei pe critici, impresia mea rămâne că poemul este și un răspuns suficienței des întâlnite pe care o manifestă categoria vizată de autor, și de cei care citesc și înțeleg! 

[Mihai Katin]

un  poem  al   comunicarii  umane, al  empatiei  cu  cel  de dincolo, sfarsitul poemului   este  purtator al   unui  adevar  dureros  cum  de altfel  sunt  in ultima  vreme  majoritatea  adevarurilor  romanesti!