Bucurie (de Ion Lazăr da Coza)

[Vasilisia Lazăr]

vin

Învăţătorule

vin la nunta din Canaan

vin vin să faci

din apă

de-or rămânea

din nou nuntaşii fără vin

 

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină

 

vin

vin în Canaan ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei

vin

 

[Vasilisia Lazăr]

- Da, Gina, o comoară de poem. Mulțumesc, draga mea!

- Domnule Katin, prin acele prime versuri pe care le-ați citat, Ionică sublinia că poți fi la fel de bun creștin chiar și în afara casei lui Dumnezeu care e biserica, fiindcă Dumnezeu e oriunde, trebuie doar să-l poți recunoaște.

- Mulțumesc, Grig!

- Mulțumesc, Mihaela!

- Mulțumesc, Costel!

- Ai conturat perfect ideea, Nikol. Mulțumesc cu drag!

- Dan, și comentariul tău e la fel de complex și complet. Știu că această temă cu trimiteri la Biblie te fascinează, am regăsit-o în multe din poemele tale, așa că să nu-ți pară rău, ai destule scrieri puternice în acest sens și, cum te știu o sursă inepuizabilă de inspirație și creație, vei mai avea. Că nu a fost chiar asta, vei găsi tu altceva, nu mă îndoiesc. Mi-a plăcut citatul din finalul comentariului și voi ține cont. :) Cu drag de cuvintele tale măiestrite!

[Nikol MerBreM]

Puternic poem, puternic mesaj, precum puterea omului luptător care, chiar și vremelnic căzut, nu renunță la bucuria miracolului, dar îl configurează după propria sete, pe de o parte trasând aproape sfidător parametrii în care se va petrece miracolul, pe de alta, reconfirmându-și supunerea. 

Mi-a plăcut mult!

Ce frumos că ne bucurăm încă de astfel de poeme și de amintirea dumnealui, prin postările tale, Vasilisia!

Drag,

Nikol

[Costel Zăgan]

Un poem de dragoste și credință: fără limite!

[Mihaela Popa]

o (altă) minunată scriere pătrunzătoare a domnul da Coza, mulțumim, Lisia!

[Grig Salvan]

Interesant jocul de cuvine „vin la nunta din Canaan și vin să faci din apă...” Apoi de-a seca și apa, vin să faci din lacrimile miresei. O alegorie plină de melancolie...

[Mihai Katin]

poemul    are  o   tehnica a lui participativa  ,nu   este  o  osana  ,nu   este un  imn ,poetul   marturireste   un  adevar   al   credintei:

de-oi cădea sub masă

tot Te voi recunoaşte

drept Uns –

nu-s dintre cei

ce

doar la picioarele-Ţi

pironite

Ţi se-nchină  ,greu   de acceptat  intr-o   teologie  stricta  dar    aici  este  adevarul   poemului ,acea  transfigurare  in  mirele  ce   vrea  o   magica si  repetabila  nunta   a divinului   in  umanitate:

vin

vin în Canaan ca mire

să-mi blagosloveşti mireasa

şi de-or seca vasele

vin să faci

din lacrimile ei

vin    semn ca  atunci  cand  cartile  sfinte  sunt  citite  cu  sufletul   ele  dau  o  nemarginire  poetica!

[petrut dan]

Un joc de cuvinte și nu numai, adevăruri și trimiteri biblice, cred că cea mai bună asociere spirituală a vinului este cu minunea/nunta din Caana și cea mai bună asociere a autorului cu mirele respectiv), asta mi-a plăcut tare și parcă îmi pare rău... că mie nu mi-a dat prin cap), dar mai găsesc eu ceva, bine, nu tot la fel de premium, da' căutăm, nu ne descurajăm, un poem în care autorul parcă în glumă, dar în cunoștință de cauză a lucrurilor despre care vorbește,  încheagă un poem menit să ne descrețească frunțile și, cum ziceai, tu, Lisia, să ne încrețească scoarța cerebrală... formă perfectă, după principiul patentat da Coza, no more no less, un poem complex și cu atât mai surprinzător în atingerea unor subiecte, altfel, de sine stătătoare, minunea din Caana, ipostaza omului care nu trebuie să vadă ca să creadă față de cei din clasa Toma Necredinciosul, transferul autorului în postura mirelui ce-și iubește mireasa pentru care cere binecuvântarea, nu mă îndoiesc de faptul că aici este pur personal, dar cu atât mai frumos și de apreciat forma discretă prin care autorul își declară iubirea, un poem cum spuneam complet și complex la finalul căruia am să pun un citat din biblie și care este și versul de final al unui text de-al subsemnatului și de care acest poem Bucurie m-a făcut să-mi amintesc cu plăcere: „să nu vatămi vinul”! Lady!

[gina zaharia]

Parcă-l și văd pe Ionică scriind. Nunta din Canaan, locația aleasă pentru despărțirea supremă. Încrederea pe care o are în Cel Uns, că va face din lacrimile iubitei sale vin, e de o putere izbitoare. 

Câtă durere, câtă iubire, cât crez! (Și asta în timp ce noi luam lecții de optimism de la el! Iartă-mă, Lisia, că mereu amintesc asta! Orbi cu sufletul am fost pe aici!)

O comoară de poem! Prețul iubirii dăruite e mai presus decât viața.

Iarăși prețuirea mea, 

[Vasilisia Lazăr]

Mulțumesc frumos, Alex! E unul dintre poemele care îmi plac cel mai mult.

[bolache alexandru]

Superb! Pur și simplu superb!