să taci să lași zborul

să se facă înger

apoi să-l închizi în tine

să nu-i amintești niciodată

iubirii de moarte

și nici rugăciunii

să taci până când

mâini nevăzute

îți vor îmbrățișa tăcerea

îmi creez tacticos o altă identitate,

un eu superior, desăvârșit,

căruia îi confesez toate slăbiciunile mele,

începând cu oglinda din camera de zi

care mă cunoaște cel mai bine când plâng;

știu, trăiesc din poezie și resturi de pâine,

cu toată claia de amintiri căzute peste mine.



am învățat să înot în lacrimi ca într-un râu,

să mă spăl de păcate…

ai construit un zid între tine și lume,

dragostea nu mai e casa ta cu pașii ei înceți,

cu tăcerea ei înflorită

în spatele fiecărei realități există o alta,

un teritoriu cu obiecte fragile,

o fereastră deschisă către lume

pe unde intră ploaia,

un guler alb și gâtul lung al unei iluzii

și orele rebele pe care nu le poți înțelege

decât odată cu venirea serii

lumina unei scântei ieșind dintr-o…

ploaia deschide brazde adânci,

râul îi bea apa



bucuria aceea a ta născătoare de îngeri

se pierde pe cărarea nopții,

se amestecă cu ploaia,

întunericul înaintează, își dublează întunericul,

simți aripile unei păsări pe umeri



în labirintul întunecat al nopții totul se destramă

îngropat în propria umbră,…

Când vei veni sper să nu-ți par străină

Mă vei atinge și atunci de sus,

Va coborî un înger pe-un fulger de lumină

Și tot ce-a fost durere, va fi de-acum apus.

Mă vei urca apoi în vârful unei clipe,

Invidios mă va privi un zeu.

Mă voi simți frumoasă, regină peste vise

Și-n univers vom fi, doar tu și eu.

Vom dezgropa din moarte toți munții de iubire

Și vom trăi urcându-i și vom ascunde-n vânt

Tristețea unor zile și fără-mpotrivire,

Vom îmbrăca…

orașul tău are o inimă de fier

pleci din el

toate pleacă odată cu tine



treci prin viață fără bagaje

orașul călătorește cu tine peste tot

pune un deget pe timp

îl oprește la toate răscrucile



libertatea are tristețea ei

o simți cum te privește în ochi

când tragi jaluzelele casei tale

într-un oraș…

iată-te, mulțumită de singurătatea ta

îți plimbi liniștită zilele,

ca o plecare în largul cerului

cu legile gravitației tale cu tot.

noaptea nu-ți căuta umbra, așa mi-ai spus,

totul se întâmplă doar înlăuntrul tău, în rest mai nimic,

adună-ți lacrimile să-i poți plânge pe cei vii,

cei plecați au găsit singuri lumina,

desenează-ți în gând o hartă cu toate iubirile și trădările

care au fost, dar ferește-te…

nici sfârşitul acelei povești care începuse

atât de frumos să te deseneze cu degete tremurânde

nu voi ști în ce altă poveste voi fugi

și cum ar fi să intri pe ușă și să nu mai pleci

poate nu voi cunoaște niciodată taina

dar…

azi te-ai uitat în oglindă și ai plecat tristă

lumina cânta aerul dansa dar iubitul tău nu s-a întors

vei aștepta vei zâmbi vei plânge

îti vei împreuna mâinile în rugăciune

dar iubitul tău nu se întoarce

plângi în batistă strigi în hohote

dar închizi ușile feței ca să nu se spună mai târziu

că acea femeie îndrăgostită ai fost tu

iar nopțile să dea și ele vina pe tine

unde s-a dus bucuria aceea…

 Copilăria aprinde lumânările

în bradul de Crăciun.

Sărută capătul frigului.

Bați la ușa ei și nu mai deschide

nimeni...



Te plimbi pe uliți, auzi

cum îți cântă bunica și vezi

cum ascunde mama cadourile sub pat.

Amintirea îți atinge fiecare colț

de inimă.



E decembrie în aer

în Cuvânt…

  nu știu destul despre păsări nici despre fluturi,

 dar știu că singurătatea mea ar trebui să aibă aripi,

 să pot duce mai departe povestea...



 atâta depărtare îmi tulbură liniștea

 așteptând ca lumea să fie dezgropată

 din mormanul de cuvinte care mint,

 dar tu ești orb până la os

 iar durerea mea devine atât de mare încât

 nu o mai…

 numele tău e un zid care vorbește

și se citește pe verticală,

un buchet de aer pur.

norii navighează pe râuri, fulgerul lovește.

de cealaltă parte a acestei poezii e iarnă,

între amintiri stă imaginea ta îndepărtată…

îmi amintesc cum mă priveai în acea ultimă toamnă

în ochii tăi se luptau flăcările amurgului

brațele tale mă înconjurau strâns ca o iederă

cădeau frunze din cerul nostru iar glasul tău

era cald și umed dar nu-mi putea domoli setea…