ai construit un zid între tine și lume,
dragostea nu mai e casa ta cu pașii ei înceți,
cu tăcerea ei înflorită
în spatele fiecărei realități există o alta,
un teritoriu cu obiecte fragile,
o fereastră deschisă către lume
pe unde intră ploaia,
un guler alb și gâtul lung al unei iluzii
și orele rebele pe care nu le poți înțelege
decât odată cu venirea serii
lumina unei scântei ieșind dintr-o picătură
sau dintr-un râu de sânge
și o pereche de umbre
care îmbrățișează tandru amurgul
Adaugă un comentariu
Floare Arbore, m-a bucurat semnul tău, mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase!
Să ne auzim cu bine!
gabriel cristea, o, da, Octavio Paz, un autor influent, premiul Nobel...
El este fascinat de distorsiunile aduse de dragoste, considera dragostea o insulă în mijlocul torentului temporal, care permite celor care se iubesc, să întrevadă într-o fracţiune de secundă fulgerătoare, eternitatea. ”Dragostea rămâne un mister”, spunea el.
L-am citit în spaniolă, e un monstru sacru al literaturii, mulțumesc frumos, gabriel!
Vasilisia Lazăr, da, seara cred că ne sprijină cel mai bine melancoliile.
Cel mai nou volum al lui Mircea Cărtărescu, ”Melancolia”, apărut recent la Humanitas, este considerat de el însuşi ca fiind „cea mai delicată” carte a sa, „cea mai lipsită de platoşă”. Căci ”un scriitor trăieşte prin vulnerabilităţile lui, nu prin forţa lui” spune el. Mi-a plăcut tare mult acest lucru, pe care parcă îl știam și eu dar nu aș fi putut argumenta la fel de bine, aveam nevoie să îl mai aud undeva.
Într-adevăr un om care scrie și care se înconjoară de ”armură” nu mai poate nici el însuşi şi nu lasă nici cititorii să privească în interiorul său. De aceea, cu cât o carte este mai personală şi poate mai fragilă, cu atât este mai adevărată. Acesta e cuvântul pe care îl folosea Kafka pentru scrierile lui. El nu spunea „am scris o pagină foarte bună sau expresivă”, ci „am scris, în sfârşit, o pagină adevărată”.
Mulțumesc mult, dragă Lisia, pentru trecerea prin cuvintele mele și mai ales pentru empatie!
Amanda Spulber , mulțumesc de semn!
Cred că așa suntem noi, un amestec ciudat de tristețe și melancolie! Ne scriem mai ușor tristețile căci bucuriile nu ai timp să le scrii, te mulțumești să le trăiești! :)
Da, domnul Mihai Katin, realitățile sunt în general diferite, contează unghiul din care privești ... și da, în spatele fiecărei realități există mereu o poveste pe care o cunosc cel mai bine doar cei care o trăiesc.
”Zidul” te apără dar te și îngrădește, e adevărat, probabil că una din ”taine” este să lași undeva în zid o fereastră deschisă... poate intra ploaia dar și lumina.
Mulțumesc mult pentru înțelegerea și felul în care vă aplecați mereu asupra versurilor!
Domnul, bolache alexandru, chiar cred că taina, sau una din tainele vieții, este să știi să ridici la timp acel ”zid”, să-ți poți proteja astfel ”tăcerea”, liniștea.
Amurgul (vieții) parcă nu e prea greu de privit dacă ar mai rămâne o umbră lângă tine, în doi amurgul are tandrețea lui. :)
Vă mulțumesc de trecere și semn!
Mulțumesc, Ana Cîmpeanu!
Ne scriem poveștile cum ne pricepem mai bine, bucuria vine atunci când povestea scrisă de noi, ajunge și la inima altora. Atunci parcă simțim că ne-am atins scopul.
Cu bucuria că te găsesc aici cu aceste cuvinte frumoase! Prețuire!
Minunat poem - în stilul lui Octavio Paz! Felicitări!
Poezia ta mi-a adus în minte versurile Cameliei Radulian:
Singurătate şi apoi,
Măcelul toamnei în apus
Şi sîngele din frunze dus
De-a lungul zilnicelor ploi.
Sunt amintiri, sau ce-a rămas,
Desenul tău, umbre pe ape,
De tot ce-a fost să mă îngroape
În colbul ultimului ceas.
Să-ţi fie dor de dorul meu
Şi ploaia ochilor să doară
Cînd va cădea întîia oară
Din ochii mei, în ochii tăi.
Şi dacă nu-ţi va fi mai greu
De rana ultimei înfrîngeri
Deasupra iernilor să sîngeri
Ca timpul din obrazul meu.
Cu ochii de omăt strivit
Te voi petrece către vară,
Uitând că-n suflet este seară,
Uitând că vara a murit.
Poezia ta e superbă, Nuța.
o fereastră deschisă către lume
pe unde intră ploaia,
un guler alb și gâtul lung al unei iluzii
și orele rebele pe care nu le poți înțelege
decât odată cu venirea serii
Da, seara... Mai ales seara. Minunat!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”, membră UZPR (redactor promovare cultură media)
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ (redactor promovare cultură media)
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
Pentru acest an au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 300 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE