cea mai frumoasă singurătate e a mea

[Nuta Craciun]

îmi creez tacticos o altă identitate,
un eu superior, desăvârșit,
căruia îi confesez toate slăbiciunile mele,
începând cu oglinda din camera de zi
care mă cunoaște cel mai bine când plâng;
știu, trăiesc din poezie și resturi de pâine,
cu toată claia de amintiri căzute peste mine.

am învățat să înot în lacrimi ca într-un râu,
să mă spăl de păcate cu apa lui;
singurătatea doarme cuminte în patul meu îngust,
ca un bărbat care vine obosit de la muncă
și adoarme cu bocancii în picioare.

[Nuta Craciun]

Cam asta e ideea, dragă  Mihaela, iar dacă emoția a ajuns la tine, mă declar mulțumită! :)

Principalul scop al poeziei, după părerea mea, este acela de a transmite emoție, ea are ca materiale de construcție metafora şi emoția. Dacă cititorul înțelege metafora dar nu e cuprins şi de emoție, poezia nu-i decât o imitație, o construcție artificială, cam așa cumva simt eu.

Mulțumesc cu drag de semnul tău! 

[Nuta Craciun]

petrut dan, da, dar acum poemul are caracteristicile tale, nu ale mele! :)

Nu ai eliminat doar câteva cuvinte de legătură dar eu așa nu îi simt curgerea, i se pierde tandrețea, sunt tot eu dar parcă la masculin! :))

Mulțumesc mult pentru timpul tău și pentru maniera proprie de a intra în lumea cuvintelor mele! Ne mai auzim!!

[Nuta Craciun]

Iar mie îmi place tare mult când te știu aproape, multumesc cu inima, draga Vasilisia ! 

[Nuta Craciun]

Mulțumesc de cuvinte și de rezonanțe, dragă  Ana Cîmpeanu!

[Mihaela Popa]

transmiți emoția atât de profund, Nuța...

trist, frumos, trist

[petrut dan]

Poate să zică cine ce-o vrea eu așa am citit:

creez  altă identitate,
un eu superior, desăvârșit,
îi confesez slăbiciunile mele,
începând cu oglinda

din camera de zi
mă cunoaște când plâng

trăiesc din poezie, resturi de pâine,
claia de amintiri căzute

 

peste mine,

am învățat să înot în lacrimi

ca într-un râu,
mă spăl de păcate cu apa

din el/lui (oricum ai pune, e fain)
singurătatea se întinde în patul meu

îngust, – 
un bărbat obosit de la muncă
adormind cu bocancii în picioare.

Cam așa! Ce să mai comentez dacă nu m-am abținut să scriu peste el!? Normal că mi-a plăcut! Super poem!

[Vasilisia Lazăr]

Cunosc sentimentul și știu că, uneori, singurătatea ne devine cea mai bună prietenă și confidentă. Dar și doare... Și se vede clar în versurile de final.

Meșteșugite metafore, sinceritate și sensibilitate. Îmi place să te citesc fiindcă mă regăsesc de multe ori în poezia ta.

[Nuta Craciun]

Herțeg Claudia (Mota), ce comentariu drăguț, vă mulțumesc cu inima mea plină de o frumoasă și încăpătoare singurătate! Poate nu cea mai frumoasă dar cu siguranță, cea mai statornică! :)

Exact așa simt și eu atunci când citesc ceva care îmi atinge sufletul, simt tot ”o ciudă  cu drag” că nu mi-au venit mie în minte acele cuvinte, dar pe urmă mă las cuprinsă de o bucurie care mă duce departe ...

Dar  recunosc că eu nu aș fi putut s-o spun la fel de frumos!!

[Nuta Craciun]

”rațiunea inimii”, îmi place căci după minte, e mai bine să nu ne luăm întotdeauna, poate doar dacă ar avea și mintea, o inimă.  :)

Ideea singurătății la masculin, mi-a venit în urma unei lecturi interesante a unui autor la fel de interesant, Cosmin Neidoni. Citind ”Regatul celor mai frumoase depărtări”, imaginația mea a început să-și lărgească tot mai mult spațiul și să-și împingă limitele tot mai departe... 

Mă bucur de trecere și semn, vă mulțumesc, domnule Mihai Katin! 

[Nuta Craciun]

Mi-ar plăcea să cred asta, probabil la acei cititori care rezonează cu mine. 

Mulțumesc mult,  gabriel cristea!